1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăStatele Unite ale Americii

Trump și Harris: Despre migrație, climă și alte teme

6 octombrie 2024

Pe 5 noiembrie, în mai puțin de o lună, va fi decisă cursa pentru Casa Albă. Relatările media sunt dominate de referiri la personalitățile candidaților Kamala Harris și Donald Trump. Dar ce oferte electorale propun ei?

https://p.dw.com/p/4lSFm
SUA alegeri 2024| Philadelphia | Duel TV Trump vs Harris
Kamala Harris sau Donald Trump - cine va fi al 47-lea președinte al SUA?Imagine: Alex Brandon/AP Photo/picture alliance

Rusia vs Ucraina

Kamala Harris: Vicepreședintele Statelor Unite a declarat, printre altele, la Convenția Partidului Democrat din luna august, că ”va sta cu tărie alături” de Ucraina și de aliații NATO ai SUA. Rusiei îi aduce acuzații de crime împotriva umanității. Site-ul de campanie al candidatei liberale amintește că Harris ”a contribuit la organizarea unui răspuns global cu peste 50 de țări, ajutând Ucraina să se apere împotriva agresiunii brutale a lui Vladimir Putin”.

Donald Trump: Fostul președinte republican afirmă că va ”încuraja” Rusia să atace orice membru NATO care nu își îndeplinește obligațiile financiare față de Alianță, în loc să apere statele membre ”restante”. A nuanțat oarecum, mai apoi, această declarație, dar a vorbit și despre părăsirea NATO de către Statele Unite, în cazul în care ceilalți membri nu își măresc cheltuielile pentru apărare. Politicianul conservator se angajează să pună capăt războiului din Ucraina înainte de o posibilă învestire, în ianuarie 2025, în caz că va fi ales președinte. Nu a oferit nicio informație specifică despre cum va atinge acest obiectiv. ”Nu vă pot oferi aceste planuri pentru că, dacă vi le dau, nu le voi putea folosi, nu vor mai funcționa”, a spus Trump într-un interviu, în septembrie 2024.

Israel vs Hamas

La fel ca președintele american Joe Biden, Harris sprijină Israelul în războiul în desfășurare împotriva islamiștilor din Hamas și dă asigurări că, dacă va deveni președinte, Statele Unite vor continua să ajute statul evreu să-și apere dreptul la existență. Harris a vorbit însă, mai deschis decât Biden, și despre suferința din Gaza și a subliniat mai puternic că aceasta trebuie să înceteze. Vicepreședinta americană pledează pentru o încetare a focului și eliberarea ostaticilor israelieni de către Hamas, pe care Statele Unite, alături de alte țări, o consideră organizație teroristă, precum și pentru o soluție cu două state. În iulie 2024, Harris a lipsit de la discursul rostit de premierul israelian Benjamin Netanyahu în Congresul SUA, dar l-a întâlnit ulterior în privat, tot la Washington.

Fâșia Gaza, Khan Younis
Unul din puținele puncte în care Trump și Harris sunt de acord: moartea și suferințele trebuie să înceteze în GazaImagine: Mohammed Salem/REUTERS

Trump a declarat, în aprilie 2024, că Israelul trebuie să-și încheie rapid ofensiva din Gaza pentru că ”pierde absolut războiul PR”, adică bătălia pentru opinia publică. Fostul șef al Casei Albe încurajează țara să se ”întoarcă la pace și să nu mai ucidă oameni”. Dar Trump a mai subliniat și că îl susține pe Netanyahu, de care a fost apropiat în perioada în care a fost președinte. În dezbaterea televizată, Trump a afirmat că va pune capăt și acestui război, ”și anume rapid”, dar, de asemenea, nu a oferit detalii cu privire la planul său.

Avort

Harris este o susținătoare fermă a dreptului la avort și promite că, în calitate de președinte, va depune eforturi pentru ca acesta să devină o lege federală, mai degrabă decât o chestiune lăsată în seama statelor individuale. Așa s-a întâmplat în trecut, de la hotărârea de referință în procesul Roe vs Wade din 1973, până când Curtea Supremă a anulat-o, în 2022. Site-ul de campanie al candidaților democrați la Casa Albă spune că Harris și partenerul ei pentru funcția de vicepreședinte, Tim Walz, ”au încredere că femeile iau decizii potrivite cu privire la propriul corp” și de aceea vor ”să nu lase guvernul să le spună ce să facă”.

Washington Trump March for Life
Ca președinte al SUA, Donald Trump s-a pronunțat în 2020 la evenimentul "March for Life" împotriva avortuluiImagine: Yuri Gripas/CNP/MediaPunch/picture alliance

Trump a profitat de perioada petrecută la Casa Albă pentru a numi la Curtea Supremă trei judecători, cimentând majoritatea conservatoare care a anulat Roe vs Wade. În 2020 a devenit primul președinte în exercițiu care a vorbit la marea demonstrație anti-avort Marș pentru viață de la Washington. Americanii evanghelici anti-avort sunt o bază importantă de alegători pentru Trump, care susține dreptul statelor de a-și stabili propriile legi privind întreruperile de sarcină.

Economie

Harris a făcut din întărirea clasei de mijloc o temă centrală a ofertei sale electorale. Promite să ”creeze o economie de oportunități în care toată lumea are șansa de a se afirma și de a avea succes”. Pe pagina de Internet a campaniei sale, Harris promite eforturi de a ”reduce taxele pentru mai mult de 100 de milioane de angajați și de americani din clasa de mijloc”, scăzând în același timp costurile nevoilor de zi cu zi, cum ar fi îngrijirea sănătății sau asigurarea alimentelor. În privința locuințelor, vicepreședintele se angajează, de asemenea, să facă mai accesibilă chiria și să ofere mai multor americani oportunitatea de a-și îndeplini visul de a deține o locuință. O altă promisiune se referă la sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii.

Trump dă vina pe cheltuielile mari ale lui Biden pentru inflația din Statele Unite. Pe platforma sa electorală online expune o ”viziune” pentru economia SUA care include ”taxe mai mici, salarii mai mari și mai multe locuri de muncă pentru angajații americani”. Trump a promis extinderea reducerilor de taxe implementate în perioada în care a fost președinte, despre care mulți observatori consideră că sunt în primul rând în beneficiul marile corporații și al americanilor bogați. Candidatul republican vrea, de asemenea, mai puține reglementări guvernamentale pentru economie.

Migrație

Una dintre responsabilitățile mandatului de vicepreședinte al Kamalei Harris, o însărcinare specială primită de la președintele Biden, a fost imigrația și securitatea frontierei. A fost criticată pe scară largă că nu a făcut suficient pentru a aborda migrația ilegală. Dacă va deveni președinte, afirmă Harris, va semna proiectul de lege bipartizan de securitate a frontierei, pe care republicanii din Congres l-au respins sub presiunea lui Trump. Potrivit site-ului de campanie al lui Harris, legislația ar ”implementa mai multă tehnologie de detectare pentru a intercepta fentanilul și alte droguri și va desfășura încă 1500 de agenți ai Poliției de Frontieră pentru a proteja granița SUA”.

Republicanii au blocat proiectul de lege pe motiv că nu merge suficient de departe în a proteja granițele americane. Trump a promis, în schimb, ”cea mai mare operațiune de deportare din istoria SUA”, dacă va fi ales. Vrea să restabilească regulile stricte de imigrare pe care le-a introdus în timpul mandatului său, cum ar fi interdicția de călătorie pentru cetățenii din anumite țări cu majoritate musulmană, cum ar fi Iran, Siria, Somalia și Yemen. În plus, potrivit ”Agendei 47”, manifestul politic al lui Trump, candidatul republican vrea să transfere ”mii de soldați în prezent staționați peste ocean” la granița de sud a SUA cu Mexic.

Climă

Harris intenționează să ”tragă la răspundere poluatorii pentru a asigura aer și apă curate pentru toți”. Sub președinția ei, SUA ar rămâne în acordul climatic de la Paris. Se angajează să sporească rezistența țării la vremea extremă și la dezastrele climaticeși, în paralel, să construiască ”o economie înfloritoare cu energie curată”.

SUA, Texas - parc eolian
Parc eolian în Texas: Harris este pentru energie regenerabilă, Trump vrea să sprijine extracția de țițeiImagine: NDR

Trump a promis că SUA se vor retrage din nou din acordul climatic de la Paris, sub eventuala sa președinție. Fostul șef republican al administrației de la Washington a inițiat deja acest proces în timpul mandatului său, dar Biden a răsturnat decizia. Trump dorește să înceteze subvențiile pentru energia eoliană și ar crește, în schimb, forajele de petrol în Statele Unite. Ar fi o măsură prin care își propune să facă SUA independente energetic. ”Republicanii vor stimula producția de energie din toate sursele, inclusiv nucleare, pentru a reduce imediat inflația”.

Drepturile LGBTQI+

Harris a oficiat unele dintre primele căsătorii între persoane de același sex din Statele Unite, în urmă cu 20 de ani, în 2004, în calitate de procuror districtual la San Francisco. Pagina sa de campanie include asumarea cauzei ”Legii Egalității, care să consacre măsuri anti-discriminare pentru americanii LGBTQI+ în domeniile sănătății, locuințelor și educației”. Administrația Biden-Harris a blocat în mai multe state legislația care ar fi dezavantajat persoanele transgender și a ridicat interdicția lui Trump privind înrolarea persoanelor transgender în armată.

Trump vrea să reintroducă această interdicție. Opoziția sa față de drepturile persoanelor transgender merge până la intenția de a ”încheia toate programele (guvernului federal de la Washington - n.red.) care promovează conceptul de schimbare de gen la orice vârstă”. Trump dorește, de asemenea, să interzică femeile transgender din sporturile feminine și să introducă o lege care să facă din bărbați și femei singurele genuri recunoscute de guvernul Statelor Unite, genuri care să fie atribuite la naștere.

DW | Carla Bleiker
Carla Bleiker Channel manager pentru pagina de start a DW și reporter pentru departamentul de Știință al DW.