1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăAmerica de Nord

Spotmedia: Kamala Harris îl ajunge pe Donald Trump

30 iulie 2024

Echipa de campanie a fostului președinte a intrat în derivă după ce mai multe sondaje de opinie au confirmat faptul că actuala vicepreședintă a SUA a reușit să capteze atenția electoratului.

https://p.dw.com/p/4itRi
Donald Trump și Kamala Harris
Donald Trump și Kamala Harris

În data de 21 iulie, Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Mesajul său venea după trei săptămâni de tensiuni în interiorul Partidului Democrat care au urmat primei dezbateri televizate dintre actualul președinte și Donald Trump, în care primul a clacat.

Ieșirea lui Joe Biden din cursă a declanșat o succesiune rapidă de evenimente concretizate prin propulsarea Kamalei Harris, 59 de ani, în poziția de competitoare a lui Trump, atunci când nimeni nu mai credea că va mai exista un obstacol în drumul glorios al acestuia din urmă spre Casa Albă.

Dar în ultima săptămână, de la anunțul intrării vicepreședintei Harris în cursă, situația s-a schimbat radical încât, acum, cu 100 de zile înainte de alegeri, poziția lui Trump a devenit instabilă.

Tentativa de asasinat, convenția republicană și emoția din jurul atacului armat au făcut ca întregul partid să se alinieze în spatele lui Trump, mulți mizând pe o victorie a sa fără probleme.

Dar renunțarea lui Biden la candidatură a stârnit un uragan, Kamala Harris reușind să creeze un entuziasm cum nu a mai fost văzut în SUA de la campania lui Barack Obama din 2008.

Îi suflă în ceafă lui Trump

Într-un sondaj dat publicității sâmbătă, Fox News anunța că în trei state cheie - Michigan, Pennsylvania și Wisconsin - Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate. Acest lucru se întâmpla după ce fostul președinte conducea în toate înainte ca Biden să-și retragă candidatura.

Câștigarea celor trei state de către actualul număr 2 de la Casa Albă înseamnă, practic, câștigarea președinției SUA.

În câteva zile, Kamala Harris a reușit să relanseze competiția electorală și să-l pună în pericol pe Donald Trump. De asemenea, a strâns din donații 200 de milioane de dolari, fără precedent în SUA într-o perioadă atât de scurtă, și peste 170.000 de voluntari s-au înscris să activeze în campanie pentru promovarea ei.

„Entuziasmul și motivarea pentru susținerea vicepreședintei Harris sunt reale și vor fi fundamentele pentru câștigarea acestei curse. Rezultatul alegerilor va fi foarte strâns și va fi decis de un număr mic de alegători din câteva state cheie”, a anunțat Michael Tyler, directorul de comunicare al biroului de campanie pentru alegerea lui Harris.

Dacă în primele zile după retragerea lui Joe Biden exista un scepticism în ce privește capacitatea Kamalei Harris de a mobiliza alegătorii, astăzi întrebarea pe care și-o pun mulți analiști și comentatori politici e dacă acest entuziasm va ține până la alegerile din noiembrie, dacă noua intrată în competiție va reuși să-l mențină.

Trump nu a reușit să fie un lider unificator

Energia Kamalei Harris a fost o mare surpriză pentru toată lumea. În ultimul weekend au avut loc peste 1.200 de evenimente electorale organizate de democrați pentru susținerea ei. 

Deja a ținut mai multe discursuri primite cu entuziasm de cei prezenți, reușind să destabilizeze strategia de campanie a lui Donald Trump.

Fostul președinte american rămâne, deocamdată, favorit în ce privește câștigarea unui nou mandat, dar situația s-a schimbat rapid în defavoarea lui.

Încep să apară tot mai multe date care conturează un profil politic puternic pentru Kamala Harris. 

E susținută de femei într-o mai mare măsură decât Trump, de tineri, de hispanici și de alegătorii de culoare. 

Fostul președinte nu e mai performant ca Harris în niciun grup demografic care poate înclina balanța în alegerile din noiembrie.

La o săptămână de la intrarea în cursa electorală, vicepreședinta SUA este cea care dictează ritmul campaniei, Trump intrând în defensivă deși se presupunea că tragicul eveniment al cărui erou a fost îl va ajuta să unifice America în jurul candidaturii sale.

Alegerile din noiembrie vor defini întreaga evoluție politică din întreaga lume.

Vladimir Putin a mizat pe o victorie a lui Donald Trump pentru a primi sprijinul necesar să impună Ucrainei o pace în avantajul său.

Dar acest lucru înseamnă o prăbușire a sistemului democratic de la Kiev și o amenințare pentru întreaga Europă, prima pe listă fiind Republica Moldova.

100 de zile decisive pentru întreaga planetă

Joe Biden a fost un susținător al Ucrainei, un lider care a consolidat NATO și a dezvoltat parteneriatul cu Uniunea Europeană.

Deși Kamala Harris nu și-a făcut public încă programul politic, ea a spus în repetate rânduri că Putin e un pericol pentru democrație și o amenințare la adresa securității internaționale.

Citiți articolul integral AICI