Opinie: Decizia CCR împinge România spre autocrație?

Cei 5 judecători care au hotărât totul, din care patru au fost numiți de PSD și unul de UDMR, au făcut de capul lor, fiindcă nu știu carte sau pentru că au răspuns unor comenzi politice? Ar fi vorba despre „o democrație controlată” în care politicul decide și Curtea execută? În orice caz, odată cu această formulă găsită de CCR, România intră într-o nouă fază, în care abuzul de putere se poate face pe față pe baza unor calcule politice

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis la finele săptămânii trecute scoaterea Dianei Șoșoacă din ecuația prezidențială, cu toate că îndeplinea toate condițiile impuse de legislația electorală și de Constituție, de vreme ce candidata are mai mult de 35 de ani, are cetățenia română, locuiește în țară, are cazierul curat, nu a fost condamnată la închisoare și deci nu i-au fost suspendate drepturile electorale.

Judecătorii constituționali care au votat pentru excluderea politicienei radicale din competiția prezidențială  nu au găsit, de fapt, nici măcar un argument prin care să demonstreze că Diana Șoșoacă ar fi încălcat Constituția. În Motivarea lor în 65 de puncte, judecătorii enumeră declarațiile ei anti-occidentale, gesturile ei de simpatie față de Moscova, „comportamentele antisemite și legionare”. Toate derapajele candidatei sugerează că nu e deloc atașată de valorile occidentale, că nu crede într-o Românie europeană și că ar prefera o întoarcere în timp, o alianță cu Rusia, un regim autoritar cu un guvern iredentist la București. Dacă la Cotroceni ar ajunge un președinte ca Diana Șoșoacă, viitorul ar putea fi sumbru, dar după cum au demonstrat toate cercetările sociologice, nu avea oricum nicio șansă să ajungă acolo.

În schimb, cei cinci judecători care au votat pentru eliminarea ei din competiție au făcut o piruetă mare în trecut, comportându-se ca într-un regim dictatorial, ca și cum cineva le-ar fi dat o comandă, iar ei s-au străduit să o aplice, chiar cu încălcarea legilor și Constituției. Șoșoacă a fost scoasă în afara jocului electoral fiindcă  în 2021 „a proferat amenințări la siguranța națională a statului român, sugerând că poate furniza informații de natură să destabilizeze NATO și Uniunea Europeană”, fiindcă „a contribuit la diseminarea propagandei ruse prin discreditarea NATO, fapt ce a pus România într-o poziție dificilă la nivel internațional, în rândul partenerilor occidentali”, fiindcă a fost ireverențioasă față de UE, spunând „Fă, Europo, tu mori, noi înviem și trăim în veacul vecilor!”, pentru că s-a întâlnit cu ambasadorul rus, pentru că a cerut neutralitatea României, iar „Institutul Robert Lansing susține într-o analiză publicată pe 23 martie 2023 că doamna Șoșoacă are legături cu serviciile secrete militare ruse” și că „cea mai recentă operațiune a GRU în România este proiectul de lege depus de senatoarea română privind anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei”.

Toate aceste acuzații sunt foarte grave, dar dacă sunt atât de serioase, de ce nimeni nu le-a reclamat la parchet? De ce social-democrații care se căznesc să apere decizia CCR nu au văzut pericolul la timp? De ce n-au dat-o pe Șoșoacă pe mâna procurorilor? De ce nu a fost acuzată până acum de trădare? De ce Parchetul General s-a sesizat abia în cazul discursului antisemit de acum trei zile, cu toate că politiciana a avut nenumărate alte ieșiri similare? 

E neplăcut că Șoșoacă merge la Ambasada Rusă și preia propaganda Moscovei, dar Constituția nu-i interzice, nu-i interzice să aibă opinii anti-UE și anti-NATO. Toate reflexele ei anti-occidentale puteau fi pedepsite de instanțele de judecată și ar fi fost penalizate la vot. Românii sunt în marea lor majoritate entuziaști pro-atlantiști, poate, mult mai pro-occidentali decât liderii lor. În fond, coabitarea dintre Ciucă&Ciolacu, dintre PNL&PSD, a adus China în afacerile strategice ale țării, iar cele două partide au un istoric dilematic, nu doar prim-miniștrii PSD au fost atrași spre Est, ci și fostul premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu, care anticipa în 2018 finalul pax americana, spunând că „nici una din zodiile de securitate sub care a trăit teritoriul României - pax romana, pax ottomanica, pax sovietica - nu a durat la nesfârșit”. 

Decizia Curții Constituționale prin care e interzis dreptul cuiva de a candida pe criterii politice, nu legaliste, trimite România intră într-o nouă fază politică, pe care abuzurile din Justiție și presa cumpărată cu bani de la partide o prevesteau deja. Cât de libere mai sunt alegerile în România, dacă jocurile se fac la masa verde, așa cum sugerează scandalul de la CCR.

Din cei 7 judecători prezenți la luarea deciziei, 5 au votat pentru și 2 împotrivă. Din cei doi, doar unul a scris o opinie separată pentru a demonstra că CCR nu s-a întemeiat pe niciuna dintre „condițiile obiective de fond și de formă, reglementate expres prin Constituție și prin lege organică” atunci când a scos-o din cursă pe candidata radicală și pentru a explica rolul esențial al justiției constituționale, care este de a garanta în limitele competențelor constituționale „protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale oricărei persoane în fața oricăror abuzuri ale puterii instituționale, inclusiv ale dreptului însuși”. 

Decizia CCR de scoatere din joc a candidatei extremiste poate fi riscantă și va putea fi folosită în viitor pentru alte reglări de conturi politice, pentru alte abuzuri. Cu o Justiție subordonată în mare parte politicului, cu o presă descompusă, cu televiziuni de știri care răspund comenzilor partidelor care o plătesc, cu politicieni care pun mai presus de orice interesul personal, România riscă să intre într-o fază autocrată.