Cum s-a schimbat Israelul după 7 octombrie

Fațadele zgârie-norilor din Tel Aviv sunt decorate cu steagul israelian însoțit de un scurt mesaj, din două cuvinte ebraice: ”Beyachad Nenatze’ach” – ”Împreună vom învinge”.  

Coborâtă din înaltul acestor clădiri spre trotuare, o privire mai atentă dezvăluie, însă, o imagine diferită a străzilor metropolei economice și culturale a Israelului: sunt afișe și panouri publicitare în care rudele ostaticilor aflați încă în captivitatea Hamas cer autorităților statului evreu o înțelegere care să-i aducă pe cei dragi acasă, chiar dacă aceasta ar însemna încetarea luptei împotriva gherilei palestiniene. Și mai sunt și imaginile soldaților căzuți, însoțite - dimpotrivă - de apelul de a continua războiul până la o ”victorie completă”.  

Contrastul acesta este un simbol al diviziunii ce a pus stăpânire pe societatea israeliană, al întrebării care cutremură din temelii țara: merită oare recuperarea ostaticilor plătită cu încetarea războiului? 

O societate în stare de șoc  

Fisuri în societatea israeliană erau deja evidente în lunile dinaintea atacului terorist din 7 octombrie 2023. De luni de zile aveau loc proteste împotriva reformelor judiciare pe care guvernul religios de dreapta al prim-ministrului Benjamin Netanyahu dorea să le implementeze.  

A venit, apoi, atacul Hamas: membrii organizației islamiste au trecut granița dinspre Fâșia Gaza, au ucis aproximativ 1200 de oameni, aproape toți civili, și au răpit peste 250 de ostatici. Hamas conduce, de facto, Fâșia Gaza din 2007, dar nu este tratat drept guvern ci ca organizație teroristă de numeroase țări și organizații, printre care Germania, SUA sau Uniunea Europeană.  

Atacul terorist a aruncat societatea israeliană, inițial, în stare de șoc total. Mulți au simțit că guvernul lor nu poate face față crizei, iar mulți civili au luat lucrurile în propriile mâini. Au fost create centre civile de urgență care au organizat tot ce era posibil - de la donarea de bani pentru echipamentul de luptă al soldaților până la amenajarea de adăposturi pentru miile de cetățeni forțați să-și părăsească casele sau înlocuirea muncitorilor imigranți care au fugit din Israel din cauza războiului. Într-un fel, societatea civilă și inițiativele private au preluat rolul guvernului. Și uneori dădeau impresia că sunt chiar singurii care țin țara în funcțiune.  

Fracturi amare între israelieni  

Un an mai târziu nu a mai rămas prea mult din această coeziune. Vechile rupturi s-au redeschis: cererea ca ostaticii să fie eliberați a devenit acum sinonimă cu respingerea politicii de război a guvernului. Insultele la adresa familiilor ostaticilor sunt acum atât pe rețelele de socializare, cât și în viața reală. Au avut loc chiar și atacuri fizice. Cuvântul pe care mulți oameni îl folosesc este ”smolanim”, o adresare cel puțin peiorativă, mult timp considerată o insultă în societatea israeliană, semnificând depreciativ ”om de stânga”.  

Potrivit multor susținători ai guvernului israelian de dreapta, campania pentru eliberarea ostaticilor a fost preluată de grupuri care încearcă să răstoarne actuala putere politică. Persoane ca Gil Dickmann, vărul lui Carmel Gat, un ostatic ucis în august 2024, sunt atacați cu asprime. Dickmann este o figură cunoscută în campania familiilor de ostatici și crede chiar că atitudinea sa vehementă pe rețelele de socializare l-a făcut responsabil pentru uciderea vărului său.  

Mulți adversari ai familiilor de ostatici le reproșează că nu fac altceva decât să întărească, prin cererile insistente de eliberare a rudelor lor, poziția de pe care Hamasul ar negocia cu Israelul. Dickmann, pe de altă parte, consideră că aceste argumente servesc unui singur om: prim-ministrul Netanyahu.  

Mai e loc de vreun consens?  

Shmuel Rosner este sociolog și jurnalist la radioteleviziunea publică israeliană. În podcastul său a vorbit despre așa-numita ”sferă de acord” - intersecția întrebărilor fundamentale asupra cărora diferitele direcții politice ale Israelului pot încă să fie de acord. Or, este de părere Rosner, această intersecție s-a schimbat din 7 octombrie: ”Pe de o parte, există probleme acum de necontestat, de exemplu prezența armatei israeliene (IDF) în Cisiordania și Fâșia Gaza”. Ocuparea de zeci de ani a Cisiordaniei, ilegală conform dreptului internațional, este acum văzută ca necesară de o parte mai largă a publicului decât înainte de atacurile Hamas din 7 octombrie 2023.  

Pe de altă parte, adaugă Rosner, războiul a oferit grupurilor radicale din societatea israeliană oportunitatea de a legitima teme altădată tabu. De exemplu, așa-numitul ”transfer” – adică expulzarea forțată a palestinienilor din întreaga zonă dintre râul Iordan și țărmul Mediteranei. ”Asemenea idei erau izolate odinioară la marginea societății israeliene, dar acum este legitim să vorbim despre ele”, explică sociologul. Rezultatul este revenirea conflictelor despre care mulți israelieni credeau că au fost depășite. ”Acest lucru face mai dificilă crearea unei sfere de acord”.  

Mulți israelieni nu se simt în siguranță  

La un an după cel mai grav atac terorist din istoria Israelului, cu războiul împotriva Hamas din Fâșia Gaza în derulare și cu un altul iminent la granița cu Liban, împotriva Hezbollah, cu mulții ostatici ținuți încă de Hamas, cu zecile de mii de israelieni care nu se pot întoarce acasă în nordul țării, o întrebare crucială macină societatea: se simt israelienii mai în siguranță când văd modul în care guvernul lor gestionează această situație?  

Un sondaj din septembrie 2024, realizat de Institutul pentru Studii de Securitate Națională, sugerează contrariul: 31% dintre israelieni afirmă că au un sentiment de securitate ”scăzut” sau ”foarte scăzut”, în timp ce doar 21% au bifat variantele de răspuns ”înalt” sau ”foarte ridicat”.  

Numărul israelienilor care părăseau țara crescuse deja înainte de 7 octombrie. Statisticile oficiale arată că mai mulți israelieni au decis să plece în 2023 decât în ​​2022 iar conform cifrelor preliminare pentru 2024, tendința se păstrează crescătoare.  

Pe fondul mesajelor politice și al dezbaterilor aprinse, străzile din Tel Aviv sunt pline și de autocolante mai mici, poate mai puțin vizibile. Acestea arată fețe, nume și povești. Fețele și numele celor uciși pe 7 octombrie sau în timpul războiului ce a urmat în Gaza. Poveștile lor ar putea fi ultimul lucru rămas să mai unească societatea israeliană.