1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Cetățenii Reichului" și dușmanii democrației înrudiți cu ei

Anne Höhn
13 decembrie 2022

După razia asupra ”Cetățenilor Reichului” (Reichsbürger), guvernul caută o modalitate adecvată de raportare la grupare. Protecția Constituției a creat o nouă categorie specială pentru aceștia.

https://p.dw.com/p/4KrJv
Reichsbürger
Manifestanți Reichsbürger cu steagul negru-alb-roșu al ReichuluiImagine: Marc Vorwerk/SULUPRESS/picture alliance

Cine sunt așa-numiții”Cetățeni ai Reichului”, cu cine se suprapun din punct de vedere ideologic și încotro se îndreaptă mișcarea? O prezentare generală.

"Cetățeni ai Reichului" și "auto-administratori" 

"Reichsbürger" sau "auto-administratorii"sunt un grup eterogen unit în esență prin respingerea Republicii Federale și a ordinii democratice de bază a acesteia.

"Reichsbürger" se referă la granițele Reichului german, în special la cele din 1871. Mulți "Reichsbürger" descriuRepublica Federală Germania, cu legea sa fundamentală actuală, ca fiind o construcție administrativă condusă în continuare de aliații occidentali care au câștigat cel de-Al Doilea Război Mondial.

Reichsbürger
Arme confiscate de la "cetățeni ai Reichului" în Wuppertal în 2016Imagine: Roland Weihrauch/dpa/picture alliance

Unii "Reichsbürger" și-au înființat propriile "teritorii de stat" sau chiar "regate" cu legislație proprie, lucru care contravine normelor constituționale germane în vigoare. Ei utilizează inclusiv propriile documente oficiale, cum ar fi cărțile de identitate sau permisele de conducere. Documentele de identitate emise de Republica Federală Germania sunt respinse ca nevalabile.

În 2021, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției a numărat aproximativ 21.000 de persoane pe întreg teritoriul Germaniei ca făcând parte din grupare, dintre care mai bine de cinci procente intră la categoria extremism de dreapta. 

Deși numărul membrilor este relativ mic, ideologia conspiraționistă a ”Cetățenilor Reichului” este într-adevăr compatibilă cu lumea gândirii de extremă dreapta. Elementul unificator îl reprezintă o serie întreagă de elemente narative antisemite. 

Cea mai răspândită idee conspiraționistă este cea a presupusului "deep state” (statul profund), adică un guvern din umbră care construiește în secret structuri de putere ilegitime. Cei care ar trage sforile ar fi evreii, care ar conduce în secret o conspirație mondială.

Oficiul pentru Protecția Constituției atestă afinitatea mișcării pentru arme, după cum o demonstrează descoperirea unui număr considerabil de arme în cursul intervenției agențiilor de securitate de săptămâna trecută. De când un individ aparținând mișcării "Reichsbürger" a împușcat un ofițer de poliție în timpul unei operațiuni în 2016, autoritățile s-au concentrat tot mai mult pe dezarmarea reprezentanților  grupării. 

Pandemia a revigorat scena extremistă, ”Cetățenii Reichului” prezentând virusul ca pe o mare farsă iar măsurile de protecție ca pe un presupus instrument de oprimare a cetățenilor.

Acţiuni împotriva extremiştilor
Raid de amploare împotriva "Cetăţenilor Reichului"Imagine: Paul Zinken/dpa/picture alliance

La începutul lunii decembrie, în cadrul unei razii de amploare, poliția a acționat împotriva unui grup de militanți din mișcarea Reichsbürger, care se pare că plănuia să răstoarne conducerea statului german. Operațiunea a declanșat numeroase discuții despre modalitatea de raportare a instituțiilor statului la această mișcare. 

Uniți în ceea ce resping: "Reichsbürger" și "Gânditorii Nonconformiști” 

O imagine similară se desprinde și în cazul așa-numiților "gânditori nonconformiști" (Querdenker). Elementul unificator al mișcării este respingerea categorică a măsurilor de combatere a pandemiei.

Mișcarea "Querdenker" este și ea eterogenă. Împărtășește cu "Reichsbürger" respingerea ordinii de bază libere și democratice a Republicii Federale și a reprezentanților săi.

Contactele repetate ale scenei extremiste de dreapta cu "Reichsbürger" s-au aflat nu o dată în centrul atenției. Pe de altă parte, membrii scenei de extremă dreapta au încercat să influențeze mișcarea de protest și să recruteze clientelă prin apariția la demonstrații sau prin îndemnuri la proteste.

La sfârșitul lunii august 2020, aproximativ 40.000 de persoane s-au adunat în diferite locuri din Berlin pentru a protesta împotriva măsurilor anti-pandemie. După aceea, aproximativ 400 de persoane au rupt un cordon de poliție și au ocupat treptele clădirii Reichstag, unele dintre ele fluturând steagul negru-alb-roșu al Reich-ului. Forțele de poliție au împiedicat intrarea în Bundestag și abia după câteva ore scările au fost eliberate cu ajutorul poliției. 

Luarea cu asalt a clădirii Bundestagului în august 2020
Demonstranții ocupă treptele din fața Bundestagului în august 2020 și proclamă luarea cu asalt a ReichstaguluiImagine: JeanMW/imago images

Începând din aprilie 2021, mai multe persoane și grupuri din cadrul mișcării Querdenker sunt monitorizate de Oficiul pentru Protecția Constituției, nu în ultimul rând pentru că "a putut fi observată o influență semnificativ mai puternică a actorilor de extremă dreapta", se afirmă în cel mai recent raport al Oficiului Federal pentru Protecția Constituției (BfV).

O nouă categorie pentru dușmanii legii fundamentale

Pentru a se ocupa de grupul eterogen din jurul protestelor anti-restricții, BfV a înființat în 2021 o nouă categorie - "Delegitimarea statului relevantă din perspectiva protecției constituționale".

"Actorii din această zonă a fenomenului urmăresc (...) să invalideze principii constituționale esențiale sau să afecteze în mod semnificativ funcționarea statului sau a instituțiilor sale", se arată în raportul din 2021 al instituției. BfV include în această descriere atât "gânditorii nonconformiști", cât și mișcarea "Reichsbürger".

Cunoștințe mai vechi

Pe lângă mișcările "Cetățenii Reichului" și "Auto-administratorii", Oficiul Federal pentru Protecția Constituției enumeră și alți reprezentanți ai curentelor de dreapta sau de extremă dreapta, care există de ceva timp și care sunt în prezent sub observație. Unii dintre ei au sărit în barca celor care neagă virusul și încearcă să se folosească de retorica acestora.

Mișcarea identitară 

Mișcarea identitară (IB) a luat naștere în Franța și se remarcă prin combinarea sloganurilor clasice de dreapta împotriva imigrației și a islamului cu acțiuni eficiente din punct de vedere mediatic și un stil de viață la modă. IB se adresează în primul rând unei clase de mijloc tinere și educate.

Cu aproximativ 500 de membri în Germania, mișcarea continuă să scadă. Cu toate acestea, filmulețele bine făcute, postate pe YouTube, Facebook și Twitter, ating un public mai larg. Mișcarea a devenit cunoscută prin acțiuni de perturbare a activității în universități, în fața sediilor partidelor politice din zona guvernamentală a Berlinului și prin campaniile sale împotriva refugiaților. Printr-o apariție intelectuală, dar și naturală, reprezentanții IB încearcă să atașeze revendicările lor de extremă dreapta la mijlocul societății.  

Mişcarea Identitară
Mişcarea Identitară la MünchenImagine: Sachelle Babbar/Zumapress/picture alliance

Potrivit Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, Mișcarea Identitară respinge democrația existentă. Ea le refuză cetățenilor imigranți dreptul de a deveni germani. Prin urmare, serviciul de informații interne clasifică IB drept organizație de extremă dreapta. Se pare că numeroși membri sunt strâns apropiați de partidul Alternativa pentru Germania. Serviciile secrete au primit permisiunea de a observa IB din octombrie 2022.

Institutul pentru Politici de Stat

La fel de intelectual, dar mai elitist, este și noul think-tank de dreapta Institut für Staatspolitik (IfS). Fondatorul și creierul său este Götz Kubitschek, considerat vedeta intelectuală a scenei de dreapta din Germania. În spatele auto-dramatizării intelectuale, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției vede "indicii ale unor eforturi împotriva ordinii fundamentale democratice libere". IfS aderă la conceptul de etnopluralism, o viziune rasistă a Noii Drepte, ai cărei reprezentanți se străduiesc să obțină o omogenitate culturală a statelor și societăților în funcție de "grupuri etnice". Oficiul Federal pentru Protecția Constituției include IfS pe lista organizațiilor suspecte de extremă dreapta, ceea ce înseamnă că serviciile secrete pot utiliza mijloace specifice în legătură cu organizația. 

Ein Prozent e.V.

Asociația "Ein Prozent" a fost înființată în 2015 sub numele "Ein Prozent für unser Land" (Un procent pentru țara noastră). A solicitat donații sub denumirea "Greenpeace pentru Germania" pentru a sprijini acțiunile împotriva politicii guvernului federal privind refugiații. Potrivit raportului Protecției Constituției, asociația încearcă în primul rând să influențeze discursul public. Agenda sa include o ideologie anti-migrație și anti-musulmană. În publicațiile sale, "Un Procent" atestă în mod regulat o legătură cauzală de netăgăduit între imigrație și criminalitate. Refugiaților din țările arabe li se neagă, în principiu, că ar avea motive legitime pentru a fugi. Asociația ”Un procent” este la rândul ei listată ca fiind un caz suspect.

PI-NEWS

Weblogul "Politically Incorrect", pe scurt PI-NEWS, are o poziție similară.

Nucleul ideologic este convingerea unei "islamizări" și a unei eradicări a populației germane prin stimularea intenționată a imigrației. În special migranții musulmani sunt prezentați ca fiind criminali, agresivi și periculoși.

Angela Merkel, mască
Mască a Angelei Merkel, înfăţişată ca infractor condamnat pentru protesteImagine: Sachelle Babbar/ZUMA/imago images

În plus, "PI-NEWS" face publicitate altor organizații extremiste. Conform propriilor informații, "PI-News" are aproximativ 150.000 de vizitatori pe zi. Din 2021, Oficiul pentru Protecția Constituției a început să analizeze mai atent publicația. 

COMPACT-Magazin GmbH

COMPACT-Magazin GmbH publică "COMPACT-Magazine", organizează evenimente și are o ofertă online destul de vastă. Cele mai multe articole sunt îndreptate împotriva sistemului politic german în general și a guvernului federal în special. "COMPACT" folosește teorii ale conspirației, cum ar fi "Marea Resetare", pentru a agita împotriva guvernului german. Teza se referă la o elită financiară globală care plănuiește o nouă ordine economică mondială și care se folosește între altele de pandemie pentru a realiza acest lucru. În 2021, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției a clasificat Compact GmbH drept "clar extremă dreapta”. 

În general, în cei trei ani de pandemie, mișcările definite prin respingerea restricțiilor și a ordinii democratice de bază au ieșit din ce în ce mai mult în evidență. În același timp, actorii de extremă dreapta au folosit această dinamică pentru a recruta noi adepți și pentru a-și răspândi ideologia și mai mult spre mijlocul societății.

A contribuit Hans Pfeifer.