Votul pierdut de Scholz: calea liberă pentru noi alegeri

Bundestagul a respins votul de încredere solicitat de cancelarul Scholz. La finalul dezbaterii de astăzi, 207 parlamentari au votat pentru Olaf Scholz, 394 împotriva lui și 116 s-au abținut. Cancelarul a ratat, astfel, majoritatea de cel puțin 367 de voturi necesară pentru a-și păstra mandatul. Acesta fusese, de altfel, și planul, atât al partidelor de la putere, cât și al opoziției.  

Odată votul de încredere pierdut de cancelarul social-democrat se deschide calea alegerilor federale anticipate. De la destrămarea așa-numitei coaliții -semafor, formată din Partidul Social Democrat (SPD), formațiunea ecologistă Verzii și Partidul Liber Democrat (FDP), pe 6 noiembrie 2024, Germania a traversat săptămâni de blocaj politic în multe din problemele majore, deși avea urgentă nevoie de acțiune - de exemplu în sprijinul Ucrainei, intens atacată de Rusia, în situația economică proastă din țară și în politica de migrație. De aceea, Scholz și-a și dorit noi alegeri.  

După votul prin apel nominal al deputaților din Bundestag, Scholz urma să se deplaseze la Palatul Bellevue pentru a-i cere președintelui federal Frank-Walter Steinmeier dizolvarea Parlamentului. Steinmeier are de acum la dispoziție 21 de zile pentru îndeplinirea procedurii, dar i-a anunțat deja, cu săptămâni în urmă, pe liderii grupurilor parlamentare CDU/CSU, SPD și Verzii că își va îndeplini cât mai rapid prerogativele și că nu are nicio obiecție în privința organizării alegerilor anticipate pe 23 februarie.  

În mod normal, alegerile parlamentare federale au loc la fiecare patru ani. În situații speciale, de criză politică, mai ales când sprijinul popular sau parlamentar pentru cancelar este zdruncinat, votul poate fi și devansat.  

Alegerile anticipate sunt extrem de rare în Republica Federală Germania. Aceasta nu înseamnă că nu sunt un instrument democratic viabil, mai ales când e nevoie de restabilirea legitimității și capacității de a acționa a guvernului. Procesul premergător necesită aprobarea mai multor organisme constituționale, în special a președintelui federal.  

Ce stipulează legislația germană 

Potrivit Legii Fundamentale, membrii Bundestagului nu au voie să decidă în privința alegerilor parlamentare anticipate. La fel, nici cancelarul. Textul constituțional permite dizolvarea anticipată a legislativului doar în două ipoteze. 

În cazul în care cancelarul desemnat nu obține o majoritate parlamentară absolută, adică dacă nu primește votul de învestitură din partea a jumătate plus unul din totalului deputaților, președintele federal poate dizolva Bundestagul. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istoria Republicii Federale.  

A doua situație posibilă este votul de încredere solicitat de cancelar Bundestagului, care îi permite să verifice dacă mai are sprijinul necesar din partea parlamentarilor. Dacă majoritatea își retrage încrederea în cancelar, președintele federal poate, la propunerea șefului Guvernului, să dizolve legislativul în termen de 21 de zile. Mai există, în eventualitatea unui astfel de rezultat, opțiunea demisiei din funcția de cancelar sau rămânerea în fruntea unui guvern minoritar. 

De îndată ce Bundestagul este dizolvat, noi alegeri trebuie să aibă loc în termen de 60 de zile. De aici, procedurile sunt similare celor din alegerile la termen. Responsabilitatea organizării revine Autorității Federale Electorale și Ministerului federal de Interne. Alegătorii au la dispoziție două voturi - unul pentru un candidat direct și unul pentru lista de partid. 

Brandt, Ostpolitik și anticipatele forțate  

Au existat trei alegeri federale anticipate în istoria Republicii Federale, și anume în 1972, 1983 și 2005. 

În 1972, cancelarul federal Willy Brandt (SPD) practica o politică de deschidere către Europa de Răsărit, așa numita Ostpolitik, foarte controversată în plan intern. Au existat diferende majore în coaliția social-liberală iar mai mulți parlamentari SPD și FDP au părăsit coaliția. Majoritatea guvernamentală s-a micșorat până la un echilibru între fracțiunile din Bundestag: SPD și FDP aveau 248 de deputați, același număr ca și opoziția conservatoare CDU/CSU.  

Impasul din Bundestag a paralizat viața politică germană. Brandt căuta o modalitate de a tranșa blocajul. Cetăţenii, a spus cancelarul federal la 24 iunie 1972, aveau ”dreptul de a se asigura că legislativul nu va rămâne paralizat”. Exista pericolul din ce în ce mai mare ”ca opoziția să refuze cooperarea constructivă”, a avertizat atunci Brandt, propunând noi alegeri.  

Pentru a face acest lucru a trebuit să pună problema unui vot de încredere în Bundestag. Inițiativa a fost primită cu vehemente critici, inclusiv din partea constituționaliștilor, care susțineau că accesarea acestui instrument cu intenția clară de a pierde nu corespunde spiritului Legii Fundamentale.  

Brandt a mers cu planul mai departe, însă, și a cerut un vot de încredere pe 20 septembrie 1972. Rezultatul a fost cel sperat: l-a pierdut. A deschis, astfel, calea pentru dizolvarea Bundestagului și pentru noi alegeri pe care, la 19 noiembrie 1972, SPD le-a și câștigat, cu 45,8% din voturi, la o prezență de urne de 91,1%, cea mai mare din istoria alegerilor federale până în prezent.  

Kohl și legitimitatea suplimentară 

Al doilea antecedent s-a produs în 1983. Helmut Kohl (CDU) și-a început mandatul în octombrie 1982, după un vot de cenzură împotriva cancelarului social-democrat de atunci Helmut Schmidt. Majoritatea Bundestagului îi retrăsese încrederea nemulțumită de politica sa economică și de securitate.  

Coaliția guvernamentală creștin-liberală, formată din CDU/CSU și FDP, a ajuns la putere ca surogat pentru o garnitură demisă și nu prin alegeri. Kohl a dorit atunci să obțină o legitimitate electorală. A cerut votul de încredere, iar la 17 decembrie 1982, asemeni lui Brandt, l-a pierdut intenționat și a asigurat astfel dizolvarea Bundestagului. ”Am deschis calea către noi alegeri, pentru a stabiliza guvernul și a forma o majoritate clară în Bundestag”, a spus Kohl atunci.  

Unii membri ai parlamentului nu au vrut să accepte traseul ales de Kohl și au intentat proces la Curtea Constituțională Federală. După 41 de zile de negocieri, judecătorii de la Karlsruhe i-au dat câștig de cauză cancelarului, permițând organizarea de alegeri anticipate, cu specificarea că recursul la votul de încredere este permis doar într-o criză ”reală”. La noile alegeri, care au avut loc la 6 martie 1983, cancelarul federal a fost confirmat în funcție, iar guvernul său și-a continuat activitatea cu o majoritate clară.  

Schröder și calculele sale greșite 

Era în 2005 când cancelarul de atunci, Gerhard Schröder (SPD), aflat la guvernare într-o coaliție cu Verzii, se confrunta cu o serie de înfrângeri în alegerile de land și cu scăderea sprijinului în Bundestag. De vină erau în special controversatele sale reforme cuprinse în așa-numita Agendă 2010, care au schimbat drastic sistemul social și piața muncii din Republica Federală.  

Schröder a cerut votul de încredere, pe care l-a pierdut în mod deliberat, la 1 iulie 2005, și a inițiat astfel noi alegeri. "Sunt ferm convins că majoritatea germanilor dorește să continui pe această cale. Dar numai printr-un vot nou pot obține claritatea necesară", a explicat șeful Guvernului.  

Dar calculele cancelarului nu au funcționat: la alegerile federale anticipate din 18 septembrie 2005, uniunea conservatoare CDU/CSU a obținut o majoritate restrânsă și a preluat conducerea unei coaliții alături de SPD. Avea să fie începutul domniei de 16 ani a Angelei Merkel.  

Notă: Acest text a fost publicat pentru prima dată pe 3 noiembrie și a fost actualizat odată cu evoluțiile recente.