1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Voluntarii ruşi nu sunt bineveniţi în Polonia

5 iulie 2022

Ruşii care condamnă războiul ajută refugiaţii la graniţa dintre Ucraina şi Polonia - şi sunt priviţi cu neîncredere. Un reportaj realizat de DW în localitatea Przemysl.

https://p.dw.com/p/4DG4l
Voluntari ruşi "Russians for Ukraine"
Voluntari ruşi din cadrul iniţiativei "Russians for Ukraine"Imagine: Archiv der Initiative Russians for Ukraine

Pentru mulţi refugiaţi ucraineni, gara din oraşul polonez Przemysl, la zece kilometri de graniţa cu Ucraina, reprezintă prima oprire după ce şi-au părăsit ţara. Aici sosesc în fiecare zi până la 200 de persoane din Ucraina, majoritatea femei şi copii care fug de bombele lansate de Putin.

Între sala de aşteptare a gării şi peronul 5, unde sosesc trenurile din Ucraina, voluntarii ajută, au grijă de bagaje, de animale de companie, oferă informaţii în ucraineană, poloneză, engleză şi rusă. Zilnic, aproape 100 de voluntari sunt prezenţi aici.

În prima lună după izbuncirea conflictului, la 24 februarie 2022, ajutorul acordat de voluntari era coordonat de administraţia din Przemysl. Apoi, guvernul local a preluat funcţia de supraveghere a tuturor activităţilor în interiorul şi în jurul gării.

Foarte apreciate sunt veleităţile lingvistice şi disponibilitatea de a ajuta de care dau dovadă din plin voluntarii, ne spun cei care lucrează la administraţia regională din cadrul gării. Angajaţii, care preferă să nu îşi dezvăluie identitatea, explică în discuţia cu DW că fiecare ajutor este binevenit, indiferent de origine, domiciliu sau naţionalitate. Dar voluntarii din Rusia care au acceptat să vorbească cu jurnaliştii au avut parte de alte experienţe.

Paşaport rusesc, vestă albă

Georghi Nurmanov "Russians for Ukraine"
Georghi Nurmanov, fondatorul iniţativei "Russians for Ukraine"Imagine: Monika Sieradzka/DW

De mai multe ori voluntarii ruşi au fost respinşi la gara din Przemysl, spune Georghi Nurmanov. La începutul lunii martie, bărbatul în vârstă de 38 de ani a înfiinţat iniţiativa "Russians for Ukraine" (Ruşi pentru Ucraina), pentru a-i ajuta pe refugiaţii ucraineni care sosesc în Polonia. "Am văzut cum forţele de ordine refuzau să apeleze la ajutorul voluntarilor cu paşaport rusesc. Spuneau că nu mai este nevoie de nimeni, dar în acelaşi timp erau acceptate alte persoane", povesteşte interlocutorul rus, care condamnă agresiunea militară.

Un reprezentant al autorităţilor locale a declarat însă pentru publicaţia poloneză Rzeczpospolita că naţionalitatea nu contează, dar că voluntarii sunt verificaţi în prealabil de către forţele de siguranţă poloneze. În realitate însă, situaţia este complet diferită, repetă voluntarul rus Nurmanov: "Evident că nu există reguli clare. Uneori sunt acceptaţi şi cetăţenii ruşi. Depinde de cine prelucrează solicitarea".

Piedici birocratice

Georghi Nurmanov este originar din Omsk, în Siberia. De zece ani, bărbatul de 38 de ani trăieşte în capitala Poloniei, la Varşovia, unde s-a refugiat din motive politice. Nurmanov este un opozant declarat al preşedintelui rus Vladimir Putin. El condamnă ferm invazia Rusiei în Ucraina. Într-un sat din apropiere de Przemysl, Nurmanov a închiriat o casă în care se pot adăposti până la 20 de voluntari. Canalul de pe Telegram "Russians for Ukraine" numără deja 2400 de membri.

Polonia: La granița cu Ucraina, dar și la capătul puterilor 

Până acum, voluntarii ruşi purtau veste albe inscripţionate în engleză cu "Russians for Ukraine". Dar aceste veste nu mai sunt binevenite în gara din localitate: "De la 1 mai 2022 nu mai sunt acceptate decat vestele galbene, distribuite de autorităţile poloneze. Astfel nu mai putem fi identificaţi ca fiind 'Russians for Ukraine'", explică Georgij Nurmanov. El vorbeşte, pe de-o parte, despre discriminare dar, pe de altă parte, şi despre un joc cu substraturi politice orchestrat de autorităţi: "Este politica naţionaliştilor locali".

Ruşii nedoriţi

Din 2015, partidul naţionlist-conservator PiS conduce guvernul din Polonia. Şi administraţia regională este dominată de membrii acestui partid care au concurenţă din partea unor formaţiuni xenofobe, situate şi mai la dreapta pe eşichierul politic faţă de partidul de guvernământ. Primar încă din 2018 în Przemysl, Wojciech Bakun a reprezentat înainte partidul populist de dreapta "Kukiz'15" în parlamentul polonez.

Ola Karon
Ola KaronImagine: Ola Karon/Archiv der Initiative Russians for Ukraine

Unii dintre voluntarii ruşi relatează că se confruntă cu atacuri xenofobe chiar în timp ce ajută în gara din Przemysl. Ola Karon, voluntară cu origini ruso-ucrainene, trăieşte în Olanda şi ajută şi ea în cadrul iniţiativei "Russians for Ukraine". A ajuns în urmă cu două luni la Przemsyl pentru a-i ajuta pe refugiaţi. "Nu vrem aici niciun fel de ruşi", a auzit de la o poloneză din gară, când a văzut vesta pe care o purta Ola cu inscripţia "Russians for Ukraine" şi a auzit-o vorbind ruseşte. "Am fost şocată", spune Karon în discuţia cu DW. "Am venit doar special aici pentru a-i ajuta pe cei care se retrag din calea armatei ruse".

"Du-te înapoi în Rusia"

Un voluntar polonez i-a solicitat recent unui voluntar rus să renunţe la vesta cu logo-ul "Russians for Ukraine", susţinând că acestea sunt interzise. Când voluntarul rus a vrut să afle politicos care este baza legală pentru o astfel de decizie, răspunsul a fost: "Aici este Polonia, nimeni nu îţi va cere scuze, nimeni nu îţi va explica ţie vreun cadru legislativ. Întoarce-te înapoi în Rusia!"

Voluntarul polonez a vrut să afle care este baza legală pentru invazia Rusiei în Ucraina. "Nu există, invazia este ilegală", a răspuns rusul. Aşa este şi cu interdicţia de a purta veste albe cu inscripţia "Russians for Ukraine", a replicat interlocutorul polonez. Georghi Nurmanov şi colegii lui au filmat mai multe astfel de situaţii pe care le-au şi postat pe canalul lor de Telegram.

"Arătăm că nu toţi ruşii sprijină conflictul"

"Russians for Ukraine"
Inscripţia "Russians for Ukraine"Imagine: Archiv der Initiative Russians for Ukraine

Indiferent dacă barierele birocratice sau atacurile xenofobe le încurcă activitatea, Nurmanov și colegii săi nu se lasă descurajaţi. Iniţiativa pentru sprijinirea refugiaţilor nu este prima la care participă Nurmanov. El este unul din co-fondatorii fundaţiei WOT (pentru o Rusie liberă), înfiinţată în 2016 la Varşovia, critică la adresa Kremlinului.

Pe faţada clădirii care adăposteşte iniţiativa "Russians for Ukraine", în apropiere de graniţa dintre Polonia şi Ucraina, flutură drapelul alb-albastru-alb, care reprezintă - din martie 2022 - simbolul opoziţiei faţă de conflictul din Ucraina. În bucătărie se găsesc pozele voluntarilor care au venit până acum aici pentru a da o mână de ajutor. În primele 100 de zile de la invazie, au ajutat 160 de voluntari de origine rusă.

Georghi Nurmanov poze cu voluntarii ruşi Polonia
Georghi Nurmanov arătând poze cu voluntarii ruşi care ajută în PoloniaImagine: Monika Sieradzka/DW

"Sunt atât cetăţeni ruşi, cât şi vorbitori de limbă rusă, printre ei mulţi care şi-au părăsit ţara din motive politice", explică Nurmanov, în timp ce ne prezintă planul pentru următoarele zile. "Numitorul nostru comun este limba rusă."

Spre seară, el urmează să transporte cu maşina doi voluntari la centrul pentru ajutor umanitar din Przemysl, care vor înlocui două voluntare după 12 ore de lucru. În fostul centru comercial au fost amenajate spaţii de dormit şi de petrecere a timpului pentru sute de refugiaţi. Centrul este administrat de oameni de afaceri locali. Aici, voluntarii ruşi sunt întâmpinaţi cu braţele deschise.

Georghi Nurmanov şi amicii săi se simt încurajaţi. "Pentru noi contează să ajutăm, dar şi să fim prezenţi", spune iniţiatorul "Russians for Ukraine" în discuţia cu DW, "pentru că aşa putem arăta că nu toţi ruşii susţin acest război. Ne simţim responsabili pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina acum."