1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizită dificilă a Papei Benedict în Marea Britanie

16 septembrie 2010

Astăzi începe vizita de stat de patru zile a papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, o vizită la invitaţia Reginei Elisabeta, care este şi liderul Bisericii Anglicane.

https://p.dw.com/p/PDYa
Benedict al XVI-lea, privit cu scepticism în Regatul UnitImagine: picture alliance/dpa

Este vorba de prima vizită de acest gen de la desprinderea Bisericii Anglicane de Biserica Romano-Catolică, eveniment petrecut la mijlocul secolului al XVI-lea. Cu toate acestea, se aşteaptă ca Papa să fie primit cu rezerve pe teritoriul britanic.

Vizita se anunţă dificilă pentru Suveranul Pontif. Marea Britanie este o ţară a cărei societate este mult mai puţin influenţată de religie şi biserică decât este bunăoară cazul în Germania. Numai aproximativ 10 la sută din populaţie este de confesiune catolică. Ateiştii se bucură mare atenţie în rândul publicului, şi aceştia protestează împotriva vizitei pontificale.

Keith Wood, de pildă, membru al Societăţii Seculare Naţionale, a declarat: " Papa are motive să fie îngrijorat, fiindcă invitaţia care i-a fost adresată spre a propovădui puncte de vedere neîmpărtăşite de majoritatea populaţiei şi poate chiar şi de cei mai mulţi dintre catolici a stârnit supărare şi chiar mânie."

Pentru aceasta a doua vizită a unui Papă în Anglia, guvernul de la Londra trebuie să suporte costuri în valoare de aproximativ 15 milioane de euro, ceea ce li se pare multor britanici cam multişor.

Acestora, cardinalul scoţian Keith O Brien le aminteşte că regina l-a invitat pe papă şi e normal ca gazda să preia toate costurile. Arhiepiscopul Vincent Nichols, întâistătătorul Bisericiii catolice din Anglia a evidenţiat:

Großbritannien Vatikan Papst Benedikt XVI kommt Kardinal Keith Patrick O'Brien
Cardinalul Keith Patrick O'Brien îl aşteaptă pe Papă la EdinburghImagine: AP

"Sunt sigur, şi aici mă bazez pe experienţa dobândită în raport cu comunităţile şi pe discuţiile mele zilnice purtate în catedrala Westminster, că enoriaşii şi clerul catolic se bucură enorm de această vizită. Ei vor oferi Papei Benedict tot sprijinul şi întreaga lor simpatie."

Potrivit sondajelor, două treimi din populaţie nu este prea interesată de această vizită. Mulţi dintre britanici nu sunt mulţumiţi de poziţia Vaticanului faţă de avorturi, contracepţie, homosexualitate şi hirotonisirea femeilor. Şi scandalurile de pedofilie au prejudiciat imaginea Bisericii Romano-Catolice. Pe acest fundal, o emisiune televizată de 60 de minute, consacrată papei Benedict al XVI-lea şi difuzată la oră de maximă audienţă, a fost încheiată de către realizator cu afirmaţia: "Nu putem spune bine aţi venit unui astfel de Papă în Marea Britanie."

Suveranul Pontif va fi întâmpinat la Edinburgh de Regina Elisabeta. Spre seară va oficia o missă la Glasgow, urmând să se deplaseze spre Londra. Sâmbătă seară este programat un oficiu divin în Hyde Park, la care sunt aşteptaţi să ia parte peste 80.000 de credicioşi. În încheierea vizitei, Papa va celebra liturghia de duminică la Birmingham, în cursul căreia îl va canoniza pe fostul cardinal John Henry Newman, care a trăit în secolul al 19-lea şi care din anglican s-a convertit la catolicism.

În ciuda scepticismului cu care este aşteptat, Papa a declarat că se duce cu bucurie în Marea Britanie:

"Mă bucur foarte mult de vizita în Regatul Unit. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe oamenii din Marea Britanie."

Autori: Torsten Huhn/Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu