Virtuţile diplomaţiei parlamentare
19 iunie 2009Comunicările şi dezbaterile au vizat, în prima parte a reuniunii, evoluţia parlamentarismului în România şi Germania, în cea de-a doua, evaluarea comparatistă a celor două sisteme de guvernare– parlamentar şi prezidenţial.
Desfăşurată în incinta Bundestagului, sub egida Forumului German-Român care împlineşte un deceniu de existenţă şi a ambasadei României în Germania, conferinţa patronată de Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestagului şi preşedinta Grupului Parlamentar German-Român ca şi a Forumului German-Român, a adus în dezbatere şi noţiunea de diplomaţie parlamentară.
Interviul pe care Anca Boagiu, vicepreşedinta Senatului Român, preşedinta Grupului Parlamentar Român-German, l-a acordat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, a fost realizat de Rodica Binder în pauza conferinţei şi a readus în discuţie aspecte ale diplomaţiei parlamentare.