1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viitorul pensiilor inflamează coaliția de la Berlin

28 septembrie 2024

Guvernul federal spune că vrea să protejeze cei 21 de milioane de pensionari de o scădere a veniturilor acestora prin stabilizarea fondului de pensii. Însă soluțiile alease sunt controversate.

https://p.dw.com/p/4lBwv
Generaţii
Tineri şi mai puţin tineri - toată lumea simte efectele unei reforme a sistemului de pensii.Imagine: Eibner-Pressefoto/picture alliance

Reforma sistemului de pensii prevede, între altele, ca până în 2039 nivelul pensiilor medii să fie menținut la 48 la sută din venitul mediu, ceea ce înseamnă că odată cu majorarea salariilor cresc și pensiile.

Documentul propune și investiții din partea statului german pe piața de acțiuni și finanțarea fondului de pensii cu profitul obținut din dividende, un sistem care poartă numele de ”capital generațional”.

În capitalul generațional vor intra inițial 12 miliarde de euro, sumă care va crește în anii care urmează. Investiția va ajunge la cel puțin 200 de miliarde de euro până în 2030. Începând cu 2036, în fondul de pensii vor intra în medie zece miliarde de euro, a calculat guvernul.

Scopul acestor măsuri este de a limita creșterea contribuțiilor la pensie, în condițiile în care se estimează că nivelul actual, de 18,5 procente din venitul brut, va ajunge la 22 la sută în următorii 15 ani.

Controverse chiar și în sânul guvernului federal

Reforma sistemului de pensii, care ar fi trebuit să fie definitivată încă din 2022, este unul dintre numeroasele subiecte de dispută în sânul coaliției de la Berlin.

Liberalii, care inițial au susținut proiectul de lege, se dezic acum de el și cer o revizuire, cu argumentul că punerea în aplicare a legii în forma ei actuală va duce la creșteri enorme ale contribuțiilor la pensii.

Heil, ministrul muncii federal
Ministrul federal al muncii, social-democratul Hubertus HeilImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Uniunea Creștin-Democrată a catalogat ca ”ridicol” capitalul generațional și a avertizat că randamentul investițiilor pe piața de acțiuni este unul slab, incapabil să finanțeze costisitorul sistem de pensii german. Stabilizarea pensiilor, a criticat Mathias Middelberg, vicepreședintele grupului parlamentar conservator, nu are voie să ducă la creșterea contribuțiilor pentru clasa de mijloc activă și pentru oamenii tineri.

Adresându-se liberalilor, care, din postura de partid aflat la guvernare critică reforma propusă de ministrul muncii, social-democratul Hubertus Heil, conservatorul Middelberg le-a cerut acestora să părăsească de urgență coaliția. 

Reacții în mediul de afaceri

După cum era de așteptat, mediul economic german a reacționat în mod critic la reforma sistemului de pensii, fiind deranjat în special de ideea garantării nivelului pensiilor la 48 la sută din venitul mediu pentru următorii 15 ani.

”Este suficient să te uiți la evoluțiile și provocările demografice pentru a înțelege că această idee este lipsită de viziune și este neserioasă”, a declarat, vineri, Rainer Dulger, președintele patronatelor germane.

El s-a poziționat de partea angajatorilor și a tinerilor, despre care afirmă că vor avea cel mai mult de suferit din cauza modificărilor pe care guvernul cancelarului Olaf Scholz dorește să le aducă sistemului de pensii.

Dulger a avertizat că reforma lui Heil se anunță a fi „cea mai scumpă lege socială a secolului 21. Ea nu are ce căuta în Bundestag, ci într-un muzeu al reformelor ratate”.

Pensii mici, Germania
Pensiile ţin cu mare greutate pasul cu inflaţia.Imagine: Monika Skolimowska/dpa/picture alliance

Ministrul muncii federal a explicat în Bundestag că o diminuare a nivelului pensiilor ar face ca ele să nu mai poată ține pasul cu majorarea salariilor, iar puterea de cumpărare a pensionarilor să scadă începând din 2027. Reforma, avertizează politicianul social-democrat, nu mai poate să aștepte, în condițiile în care generația baby boomers iese la pensie.

Dezbaterea desfășurată vineri în Parlament, precum și discursul rostit de ministrul muncii, prefigurează o campanie electorală fierbinte anul viitor, când vor avea loc alegeri generale. El i-a acuzat pe conservatori că insistă asupra creșterii vârste de pensionare, dar că ar fi nepăsători față de perspectiva diminuării pensiilor.

Previziunile institutelor economice germane sunt în prezent incerte, experții temându-se că actuala stagnare economică a Germaniei va fi una de durată. Acest aspect nu este lipsit de relevanță în condițiile în care însuși ministrul muncii, Hubertus Heil, afirmă că stabilitatea pensiilor depinde inclusiv de menținerea unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

Numeroși experți, dar și reprezentanți ai patronatelor, pledează pentru creșterea vârstei de pensionare și despre menținerea pentru mai mult timp în câmpul muncii a oamenilor care, deși sunt îndreptățiți să iasă la pensie, ar dori să continue să muncească - eventual într-un post mai puțin solicitant.

 

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.