Vestul, criza de leadership a SUA și victoria Ucrainei

SUA și-au majorat ajutorul militar destinat Ucrainei la 1,2 miliarde de dolari. Și Europa și l-a dublat pe al ei. Iar Ucraina, în mod cert, investește banii pe care-i are în mod demn. Și judicios. Fiindcă luptă. Pentru a-și păstra libertatea și, nu în ultimul rând, ființa națională, Ucraina lui Zelenski luptă, iată, din greu și și-a asumat pentru un viitor incert jertfe despre care s-a crezut după Stalingrad și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial că sunt definitiv de domeniul trecutului în Europa.

Iar oamenii din emisfera occidentală apreciază enorm sacrificiul lor. Generozitatea extraordinară cu care au fost și sunt primiți ucrainenii nu doar în Republica Moldova și România, ci mai peste tot în lume, are mult, are foarte mult de-a face cu demnitatea, cu bărbăția în fața vicisitudinilor care i-au copleșit de când tiranul de la Moscova a dat drumul câinilor războiului, cu vitejia în luptă și cu rezistența la greu a acestui popor. Tocmai aceste virtuți cheie au ajuns să fie marfă mai rară în Occident decât benzina sau uleiul ieftin, la care se face coadă în Germania sau America.

Românii, vest-europenii și americanii sub tunurile de ceață

Nu mai puțin rară a ajuns să fie orientarea oamenilor. Spaimele i-au năpădit chiar și în România, Polonia, republicile baltice, net mai deprinse cu răul comunist și incertitudinile lui decât au fost vreodată, în ultimul veac, americanii. Sau, de la război încoace, britanicii și vesteuropenii.

Cine-i poate certa, cine le poate lua dezorientarea în nume de rău? Debusolarea îi face pe unii să cotizeze involuntar la manipulările de Maskirovka ale Rusiei lui Putin și ale agenților ei de influență români și să creadă onest că neutralitatea ar fi o opțiune, să zicem, pentru români. Ca și cum n-ar fi clar din ananghia la care se află acum țări ca Ucraina și Republica Moldova, sau Georgia, spre deosebire de republicile baltice, cât de groaznic este să te afli fără apărare în zona gri dintre puteri, în fața unui agresor uriaș, crud, sângeros, nemilos, ca expansionista Rusie postsovietică a lui Putin.

De ce să ne supărăm pe oameni dacă, înnebuniți de frica bombelor nucleare și a spectrului celui de-al Treilea Război Mondial, precum și a prezumtivei ”nebunii” a liderului de la Kremlin, teme șiret agitate în mass media de propaganda putinistă, mulți se tem groaznic de Rusia? Și dacă, din cauza spaimei, sunt în stare să-și vândă libertatea și cămașa de pe ei, doar doar îi vor câștiga grațiile unui dictator, care tocmai ia o bătaie soră cu moartea pe câmpul de bătaie, pe care îi e frică să se arate, ca Zelenski, de la un popor atât de disprețuit de Putin, încât liderul rus nici nu-l consideră popor.

Dar de ce cad oamenii atât de lesne pradă celor mai fanteziste teorii și celei mai sinistre propagande? Pentru că sunt de multă vreme într-o ceață deasă. Pentru că, deși cei mai mulți s-au edificat în fine că Putin e monstruos și sinistru, nu mai au încredere nici în clasa politică occidentală și nici în presa care o susține. Le-au văzut și unora și altora derapajele în serie, din ultimul deceniu, tendința către elitism și politicianism și, corolarul lor, spre autoritarism, ori către superbie, falsificare și cenzură, ori de câte ori dregătorii își epuizează rezerva de argumente.

Rolul conducător al prezidentului

A cui însă e datoria de a-i dumiri și lămuri pe oameni? A presei? Nu numai. Este, în primul rând, a slujitorilor, a guvernanților poporului, a demnitarilor politici. A liderului lumii libere.

Dar nu pare nimeni mai chinuitor îndepărtat din tablou și mai dureros lipsă din peisaj decât un Joe Biden lămuritor. Presa de stânga îl tot apără și protejează de orice aluzie critică, oricât de fină, de orice întrebare de bun simț. De pildă, pentru ce a decolat spre cer prețul benzinei? Or inflația, de ce e mai rea decât în ultimii 40 de ani? Casa Albă răspunde, parțial neadevărat.

C-o fi și o păți. C-ar fi efectul pandemiei și al crizei ucrainene. Or, piața liberă de peste ocean n-ar fi avut probleme să compenseze lipsa ofertei de țiței și să aplaneze criza, dacă ecologismul militant al administrației Biden n-ar fi retras, din rațiuni de ostilitate ideologică ecologist-progresistă, toate stimulentele firmelor americane doritoare să foreze în America. Acum administrația caută petrolul la dictaturi aliate cu Putin. În Venezuela. Sau, mai știi, culmea, la iranieni.

Cu toate acestea, americanii și occidentalii, șocați de transgresarea tuturor normelor prin războiul de agresiune putinist, se arată mai uniți decât oricând. E fără precedent și fără egal de la 9/11 încoace solidaritatea și apetența americanilor pentru sacrificii financiare majore în scopul impunerii de sancțiuni dure Rusiei lui Putin.

Ar fi marele moment de preluare a torței de către liderul lumii libere. Or, în lipsa conducătorului suprem, a cărui prezență e mai necesară decât oricând în vremuri în care cineva amenință cu Armaghedonul nuclear, Vestul se confruntă cu o inflație debordantă, la ușa lumii a treia bate spectrul foametei, iar apocalipsa celui de-al Treilea Război Mondial pare după colț, e o calamitate în sine. Una care dublează catastrofa retragerii în debandadă a SUA din Afganistan, din care Putin a învățat că Biden chiar e cum se zice, slab, și deci își poate permite aventuri externe. Pentru că țarul n-a bănuit în trufia lui, că, ghinion maxim pentru el, va da de un conducător adevărat la Kiev.

Ucraina, SUA și problemele globale

Dar președintele Zelenski nu poate rezolva pe lângă problemele războiului și ecuațiile globale. Nu i se poate cere să-i explice lui Biden cum vede China Taiwanul, după un nou eșec al SUA de a reimpune distrusa pax americana. Sau că e o nebunie să închei o înțelegere nucleară cu Iranul islamist al ayatolahilor, cel aliat cu Moscova, și cu Beijingul, după ce armata Teheranului, încurajată și ea de slăbiciunea SUA, a lansat rachete balistice spre a distruge consulatul american de la Erbil.

În condițiile acestei crize groaznice de leadership, nu puțini se duc la profeți eșuați gen Francis Fukuyama, politologul care a dat greș demențial când, după prăbușirea Uniunii Sovietice, a prezis că ne aflăm la ”sfârșitul istoriei”. Ceea ce nu înseamnă că predicțiile sale privind deznodământul actualei conflagrații ruso-ucrainene ar fi neinteresante sau neverosimile. Dimpotrivă.

Potrivit lui, ”Ucraina va obţine o izbândă netă în războiul cu Putin, iar Rusia se va confrunta cu o înfrângere definitivă, după o campanie militară complet greșit planificată”. În al doilea rând, Fukuyama, reluat de Adevărul, crede că prăbuşirea poziţiilor ruseşti va fi subită şi dezastruoasă. Trupele ruse de pe câmpul de luptă vor ajunge în punctul în care vor fi nevoite să capituleze, incapabile să primească ajutor, ori să se retragă. Moralul lor va intra în pământ, mai ales în nordul Ucrainei. Apoi, nicio soluţie diplomatică n-ar mai fi posibilă și acceptabilă pentru ambele părți, ca să împiedice colapsul militar rusesc. N-ar exista, în opinia sa, vreun compromis care să fie mutual acceptabil, date fiind pierderile uriașe pe care ambele părţi le-au înregistrat.

În fine, spre deosebire de ucraineni și de mulți esteuropeni lucizi, Fukuyama a salutat decizia lui Biden de a nu introduce o zonă de interdicție de survol în Ucraina şi de a nu remite Kievului avioanele MiG-29 poloneze pentru ca Ucraina să biruiască Rusia de una singură, fără ca Putin să poată justifica înfrângerea cu intervenţia NATO. Deși admite că Ucraina va plăti un preţ foarte piperat pentru triumful ei, Fukuyama mai crede că Putin nu va supravieţui înfrângerii. Căci nu va mai avea nici un atu odată ce se va fi dovedit slab, vulnerabil, incompetent și de îngenuncheat.

E posibil ca și Putin să-l citească pe Fukuyama și să vrea să-l contrazică. Motiv, poate, pentru un deputat din Dumă, Leonid Sluțki, să declare pentru Ria Novosti, că între Rusia și Ucraina s-ar fi făcut un ”progres semnificativ la negocieri” și o soluție ar fi posibilă în câteva zile. Mulți ar dori-o fierbinte. Dar Rusia s-a extras din situații militare precare în trecut recurgând la arme chimice. Nu e sigur că va rezista ispitei acum, de vreme ce criminalii care s-au folosit de această armă în trecut, precum aliatul sirian al lui Putin, au scăpat nepedepsiți de americani și au rămas la putere.

Iar dacă situația forțelor armate ruse din Ucraina e atât de precară cum pare, mai ales în nord, nu văd motivul pentru care Zelenski să accepte noi ciuntiri de teritorii în sudul ocupat acum al țării. Muzica lui Fukuyama e melodia care-i place vestului enorm. La apogeul valsului, în soarele amurgului, iese din scenă pentru totdeauna Putin. Toți se îmbrățișează înlăcrimați și fericiți. Dar nu este deloc obligatoriu ca scenariul lui să fie de nerealizat. Chiar dimpotrivă. Cu o condiție. Mai mult decât oricând, ar fi nevoie ca anesteziatul Vest să se trezească mai rapid din vis, să se adecveze realității necondiționat, să-și depășească frica, să conducă și să consolideze militar și financiar puternic poziția lui Zelenski, slăbind-o fără milă, decisiv, pe a tiranului de la Kremlin.