1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Uriașii pași spre integrarea europeană a Republicii Moldova

7 aprilie 2022

Republica Moldova este la fel de importantă pentru securitatea Uniunii Europene cum este și Ucraina, scrie europarlamentarul român Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular European, pentru Spotmedia.

https://p.dw.com/p/49Zd2
Președinta R. Moldova Maia Sandu, alături de Minstra germană de Externe Annalena Baerebock la Chișinău
Președinta R. Moldova Maia Sandu, alături de Minstra germană de Externe Annalena Baerebock la Chișinău Imagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

În ultima perioadă, relațiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova au devenit din ce în ce mai strânse. De la pachete de asistență, la implementarea reformelor și întâlniri din ce în ce mai dese între liderii europeni și liderii de la Chișinău, toate aceste lucruri indică faptul că Republica Moldova are un viitor european.

Să nu uităm că Republica Moldova este prima țară din afara Uniunii Europene căreia Comisia Europeană i-a oferit un pachet foarte ambițios de asistență economică, în valoare de 600 de milioane de euro, exact la fel ca pachetul de asistență economică oferit statelor membre UE pentru redresarea după pandemia de COVID-19.

În mai puțin de un an, s-au realizat progrese uriașe în ceea ce privește apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. În contextul acesta și în urma invaziei Rusiei în Ucraina, Republica Moldova a hotărât să depună cererea de aderare la Uniunea Europeană. Răspunsul nostru trebuie să fie: „da, haideți să ne apucăm de treabă”.

Republica Moldova - esențială pentru siguranța Uniunii Europene

Republica Moldova este la fel de importantă pentru securitatea Uniunii Europene cum este și Ucraina. Nu putem trăi în siguranță în interiorul granițelor celor 27 de state membre dacă nu avem în vecinătatea noastră imediată țări care sunt sigure, stabile și prospere. Am transmis acest lucru în Parlamentul European de foarte multe ori în ultimii ani.

În ultimele săptămâni, odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, acest lucru a devenit evident pentru toată lumea. Uniunea Europeană începe să înțeleagă mai bine importanța Republicii Moldova pentru siguranța noastră.

Din fericire, există în Republica Moldova în momentul de față o președintă pro-europeană, un Guvern pro-european rezultat din alegeri libere, democratice și un Parlament cu o majoritate pro-europeană, transparentă, care a început să implementeze reformele așteptate de oameni.

Republica Moldova a demonstrat în ultimul an că vrea și poate să implementeze reformele agreate cu Uniunea Europeană și că își dorește integrarea europeană. Autoritățile de la Chișinău și-au demonstrat angajamentul față de reforme, în ciuda faptului că s-au confruntat în ultimul an cu multe provocări externe, cum ar fi dezinformarea, amenințarea întreruperii furnizării de gaze, iar acum cu un război la graniță și o criză a refugiaților.

Autoritățile de la Chișinău au adoptat inițiative legislative majore în lunile trecute. S-au înregistrat progrese privind reformele, în special în domeniul justiției și întăririi statului de drept, precum Legea privind procuratura care permite evaluarea performanțelor procurorului general, proiectele de lege ce privesc modificarea Constituției sau modificările la legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate.

În plus, încă de la începutul invaziei ruse din Ucraina, am văzut cu toții că Republica Moldova a dovedit că acționează în baza valorilor și principiilor europene. Atât autoritățile de la Chișinău, cât și cetățenii Republicii Moldova au acționat în spirit european: au deschis granițele pentru refugiații din Ucraina care au nevoie de ajutor, le-au oferit apă, hrană, adăpost.

Sprijin pentru Republica Moldova și cetățeni în contextul invaziei ruse din Ucraina

Republica Moldova este țara europeană care a primit cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor. Aproape 400.000 de refugiați la o populație de aproape 3 milioane de locuitori, mai mult decât orice stat membru al Uniunii Europene. Autoritățile din Moldova au trebuit să proceseze datele tuturor acestor oameni, au trebuit să le ofere hrană, apă și adăpost.

Săptămâna trecută, când am fost în vizită oficială în Republica Moldova, m-am deplasat la punctul de trecere a frontierei de la Palanca și am văzut foarte clar cât de bine s-au organizat autoritățile de la Chișinău.

Mulți dintre cei care au trecut granița din Ucraina în Republica Moldova au plecat deja spre alte țări membre ale Uniunii Europene, dar există în continuare în țară mai mult de 90.000 de refugiați. 75% dintre aceștia sunt găzduiți de simplii cetățeni, oameni care și-au deschis casele și le-au oferit tot ce au putut celor care au fugit din calea războiului.

Toate aceste eforturi pentru gestionarea crizei refugiaților vin cu foarte multe costuri pentru autorități. Sunt costuri care apasă și mai mult pe economia Republicii Moldova care se confrunta deja dinainte cu două crize majore: criza creșterii prețurilor la energie și criza economică generată de pandemia de COVID-19.

O presiune mai mare pe economia Republicii Moldova înseamnă o presiune mai mare asupra cetățenilor moldoveni. În Republica Moldova oamenii sunt afectați la fel ca noi, în țările membre ale Uniunii Europene, de creșterea prețului la combustibil, gaz și electricitate. În plus, inflația din Republica Moldova a crescut la peste 16%, în condițiile în care Moldova este o țară în care oamenii au o putere de cumpărare mult mai mică decât în țările din UE.

Republica Moldova avea nevoie de asistență macrofinanciară din partea UE încă dinainte de declanșarea războiului din Ucraina și de criza refugiaților ucraineni. Acum are nevoie de și mai mult sprijin, iar noi trebuie să-l oferim.

Am adoptat deja în Parlamentul European asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova de 150 de milioane de euro. Prima tranșă din această asistență va ajunge în cel mai scurt timp la Chișinău pentru a fi folosită acolo unde este cea mai mare nevoie.

În plus, Comisia Europeană a anunțat chiar ieri un sprijin bugetar în valoare de 53 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Acest sprijin vine în completarea asistenței de urgență deja acordate de UE Moldovei, care include cele 150 de milioane mai sus menționate, 8 milioane de euro ajutor umanitar pentru a furniza sprijin de urgență refugiaților, 15 milioane de euro pentru a sprijini atât prelucrarea cererilor pentru refugiați, cât și tranzitul și repatrierea în condiții de siguranță ale cetățenilor țărilor terțe, în strânsă colaborare cu Organizația Internațională pentru Migrație și 15 milioane de euro pentru a sprijini misiunea de asistență la frontieră a UE (EUBAM).

Pe lângă aceste măsuri de sprijin, și alte state au venit în ajutorul Republicii Moldova. La conferința donatorilor organizată marți la Berlin, 30 de țări au anunțat o alocare totală pentru Republica Moldova de 695 de milioane de euro, sub formă de sprijin bugetar, împrumuturi și alte forme de asistență financiară.

Toate acestea sunt vești foarte bune. Republica Moldova are nevoie în momentul de față de fonduri nerambursabile, de suport bugetar, pentru a ajuta economia să se redreseze astfel încât cetățenii moldoveni să nu aibă și mai mult de suferit de pe urma acestei crize. Totodată, este nevoie de sprijin și pentru a ajuta categoriile vulnerabile ale populației și pentru a sprijini financiar cetățenii moldoveni care primesc refugiați ucraineni.

Citiți articolul integral AICI