Moştenirea lui 17 iunie 1953

Ce are în comun războiul Rusiei de agresiune împotriva Ucrainei cu revolta populară din Republica Democrată Germană, din 17 iunie 1953, înăbuşită de autorităţile comuniste de la acea vreme? La prima vedere chiar nimic. Dar, la o atentă cercetare, se pot vedea motive asemănătoare, dincolo de toate diferenţele ce ţin de împrejurările istorice. Motive asemănătoare se pot constata atât de partea agresorului, cât şi de partea oamenilor care luptă pentru libertate şi neatârnare.

În 1945, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, existau la scară globală, în esenţă, două tabere învrăjbite: democraţiile capitaliste şi dictaturile comuniste. La vârful lor se aflau superputerile SUA şi Uniunea Sovietică. Împreună cu Marea Britanie şi Franţa, ele au repurtat victoria asupra Germaniei naziste.

Moscova a fost şi este un centru de putere

După victoria militară, alianţa împotriva lui Hitler s-a destrămat. Uniunea Sovietică şi-a extins sfera de influenţă în arii largi ale Europei, care au devenit comuniste. Între acestea s-a numărat şi estul Germaniei, unde a fost înfiinţată Republica Democrată Germană, RDG. Centrul de putere al acestui bloc răsăritean se afla la Moscova, pe atunci capitala URSS, astăzi capitala Federaţiei Ruse.

În acea perioadă s-a impus termenul de război rece. El definea raportul mai mult sau mai puţin tensionat dintre superputerile SUA şi Uniunea Sovietică şi ţările care le sprijineau pe cele două. Linia de demarcaţie politică şi ideologică traversa Germania şi Berlinul, care era şi el un oraş divizat.

Economie de piaţă în vest, economie planificată în est

Aici s-au putut vedea foarte clar efectele duelului purtat prin înarmare militară şi gesturi ameninţătoare: în timp ce Republica Federală Germania a reuşit să îşi revină material destul de repede după război, graţie economiei libere de piaţă, economia planificată din RDG, ghidată de statul comunist, a produs diverse penurii, care i-au determinat pe mulţi să fugă în Germania de vest.

Pe 17 iunie 1953 situaţia a escaladat. După proteste răzleţe împotriva problemelor economice tot mai grave, în întreaga RDG oamenii au ieşit în stradă. La revolta populară au luat parte, potrivit estimărilor, aproximativ un milion de oameni, care au cerut alegeri libere şi reunificarea Germaniei. Dar strigătul lor de libertate a răsunat zadarnic.

Tancurile sovietice au spulberat aspiraţia de libertate

Potentaţii de la Moscova au reprimat revolta cu ajutorul tancurilor şi soldaţilor Armatei Roşii, staţionaţi în RDG. Mai bine de 100 de demonstranţi au fost ucişi în stradă sau condamnaţi la moarte şi executaţi ulterior. Mulţi alţii au făcut ani grei de puşcărie.

O soartă asemănătoare au avut şi mişcările pentru libertate din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) şi Polonia (1980). Toate încercările de a scăpa din ghearele Moscovei au eşuat. Abia politica de reforme a lui Mihail Gorbaciov le-a insuflat din nou curaj oamenilor din blocul de est. În Germania revoluţia paşnică din 1989 a dus la căderea zidului din Berlin şi mai apoi la reunificarea ţării.

Putin neagă dreptul la existenţă al Ucrainei

Şi Uniunea Sovietică, întemeiată în 1917, îşi trăia pe atunci ultimele clipe. În cele din urmă, în 1991 s-a dizolvat. Între cele 15 state independente, succesoare ale ei, se numără şi Ucraina. Dar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, neagă dreptul la existenţă al Ucrainei, şi a ordonat pe 24 februarie 2022 invazia care contravine normelor internaţionale. Deja din 2014 el ordonase anexarea Peninulei Crimeea, care aparţinea Ucrainei. Ea s-a petrecut în general fără violenţă, dar tot o încălcare a dreptului internaţional a fost.

Cu 70 de ani în urmă, pe 17 iunie 1953, democraţiile din vest, conduse de SUA, s-au ferit să sprijine revolta populară din RDG. Teama de un nou război mondial, purtat cu arme nucleare, era mult prea mare. Şi astăzi, după debutul invaziei ruse în Ucraina, mulţi se tem de acelaşi lucru.

Promisiuni de libertate din partea NATO şi UE

Cu toate acestea, numeroase state din alianţa NATO s-au decis să sprijine Ucraina care luptă pentru libertatea şi independenţa ei, cu livrări de arme şi, din punct de vedere politic, cu perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene. Este promisiunea unui viitor mai bun, dar nimeni nu poate garanta că se va întâmpla aşa.

Când oamenii din RDG au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de guvernul comunist şi împotriva ocupanţilor sovietici, Republica Federală Germania, o ţară liberă, s-a limitat să manifeste faţă de ei sprijin moral. Probabil că, din perspectivă geopolitică, nici nu avea alte posibilităţi. Puterea de decizie se afla la Washington şi Moscova. Duelul dintre capitalism şi comunism se baza pe aşa-numitul echilibru al groazei.

Livrări de arme şi sprijin pentru refugiaţi

Aşa se numea situaţia de pat militar, care nu permitea niciunei părţi să spere în mod realist într-o victorie. Că acum, în cel de-al doilea an al războiului din Ucraina, ar fi altfel  - aici spiritele sunt împărţite. Dar în afară de asta, statele vestului colectiv nu au ezitat niciun moment să sprijine Ucraina în lupta împotriva agresorului rus cu arme şi găzduirea refugiaţilor.

Dar premisele în acest sens sunt altele decât în vremurile în care Europa era împărţită politic între est şi vest. Dictaturile comuniste aparţin trecutului. După decenii de la reprimarea revoltelor din RDG şi din alte ţări, oameni iubitori de libertate le-au pus capăt, preponderent paşnic.

Libertatea şi independenţa nu pot exista fără curaj

Revolta populară din 17 iunie 1953 îşi are locul ei în istorie, deşi a eşuat. A fost un model pentru toate celelalte încercări de mai târziu, de păstrare sau redobândire a libertăţii şi independenţei. După 70 de ani, Germania reunificată comemorează printr-o salbă de manifestări şi expoziţii sfârşitul ei tragic, dar mai ales curajul oamenilor de atunci. Care aminteşte de lupta pentru libertate a Ucrainei.