Un mare om politic uitat de români

A fost numit „Seniorul“. Astăzi se împlinesc 27 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu (20 mai 1914 - 11 noiembrie 1995), cel care împreună cu alți lideri țărăniști dinaintea instalării regimului comunist, printre care Ion Rațiu și Ion Diaconescu, a reînființat în primele zile ale lui 1990 Partidul Național Țărănesc (PNȚ), devenit ulterior Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). A fost ucenicul și omul cel mai apropiat al lui Iuliu Maniu, liderul țărăniștilor pe care comuniștii îl condamnaseră la închisoare pe viață și care a murit în 1953 în chinuri cumplite în temnița de la Râmnicu Sărat. Timp de 17 ani, dintre care 7 ani la izolare completă, Corneliu Coposu a fost încarcerat în temnițele comuniste în urma unui proces înscenat pentru „trădare a clasei muncitoare“. În volumul „Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian“, liderul țărănist evocă pedepsele bestiale pe care torționarii le aplicau deținuților în anchetă: „Erau oameni de o brutalitate deosebită, care își exercitau meseria concomitent cu torționarea celor anchetați. Ca sisteme practice erau bătaia cu cearceaful ud, bătaia cu săculeț de nisip, atîrnarea cu capul în jos, bătaia la tălpi și manejul“.

După ieșirea din închisoare, în 1964, Corneliu Coposu a lucrat ca muncitor necalificat în construcții, fiind urmărit clipă de clipă de Securitate. În același timp, în anii ’70, torționarul Nicolae Pleșiță a pus la cale un plan diabolic de compromitere a liderului țărănist în fața prietenilor care activau ca și el în ilegalitate, cu scopul de a-i dezbina, acreditând, prin metode bine însușite, ideea că Seniorul Coposu ar fi fost informatorul Securității.

Planul diabolic al poliției politice a lui Ceaușescu a avut efect și după căderea regimului comunist și renașterea PNȚ, când moștenitorii Securității au inoculat picătură cu picătură în mintea poporului fesenist calomnii dintre cele mai aiuritoare. S-a spus despre Corneliu Coposu că vrea să vândă țara (de aici și sloganul „Nu ne vindem țara!“), că a trăit la Paris unde mânca icre negre în timp ce românii mâncau salam cu soia, că a fost amantul Doinei Cornea. Câte și mai câte pe care poporul iliescian le-a înghițit nemestecate.

Construcția opoziției unite și supliciul umilinței

Format la școala lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a știut din primele zile ale intrării în legalitate a PNȚ că numai o opoziție unită, formată din partidele istorice și asociațiile civice democrate, va putea să așeze România pe calea europeană. Așa s-a născut Convenția Democrată din România, o construcție care nu a fost însă ocolită de conflicte, de trădări, de securiști infiltrați, de oportuniști, de denigratori.

Corneliu Coposu a suferit umilințe încă din primul an în care a devenit președintele PNȚ. Fără să judece marea masă a populației îndoctrinate de Iliescu și FSN, a fost conștient că vor trece mulți ani până când cei mai mulţi români vor putea să judece singuri și nu se vor mai lăsa manipulați.

Imaginea în care Corneliu Coposu este urcat într-un TAB de la sediul PNȚ pentru a fi salvat de furia hoardelor de muncitori din toată țara chemați de Iliescu în 29 ianuarie 1990 pentru a „reinstaura ordinea“ în București, după o manifestație pașnică în Piața Victoriei, este una dintre cele mai mari umilințe la care a fost supus Seniorul Coposu. Din transportorul blindat a coborât Petre Roman care le-a spus hoardelor de muncitori ceea ce voiau să audă: „S-au demascat, țara știe cine sunt“.

Previziunile Seniorului despre „Mama Rusie“

Țara a aflat mult mai târziu cine erau țărăniștii și cine a fost Corneliu Coposu, omul politic vizionar care într-un interviu acordat imediat după decembrie însângerat spunea: „De când există în proxima vecinătate Rusia, fie că a fost Rusie Țaristă, fie că a fost Rusie ortodoxă, fie că a fost Rusie pravoslavnică, ea a reprezentat pentru noi același pericol: n-a renunțat niciodată la imperialismul agrar caracteristic în urma testamentului lui Petru cel Mare (...) Să ne ferească Dumnezeu de o încercare reușită de penetrare rusească, cu drapelul panslavismului sau al panortodoxiei“.

Una dintre cele mai profunde exprimări a patriotismului o găsim tot la Seniorul Coposu: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.“ 

Liderul țărănist a crezut tot timpul că tinerii sunt cei care vor contribui definitoriu la instaurarea democrației în România. Aceeași credință a mărturisit-o Regele Mihai în celebrul discurs rostit în Parlamentul României la 25 octombrie 2011, când a împlinit 90 de ani: „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe țară luată cu împrumut de la copiii noștri“.

Timpul nu a mai avut răbdare. Seniorul Coposu a trecut la cele veșnice la 11 noiembrie 1995. Capitalul uriaș de încredere, câștigat doar în câțiva ani, avea să aducă la putere un an mai târziu pe Emil Constantinescu și Convenția Democrată.

În anul 2000, președintele Constantinescu avea să declare că a fost învins de sistem, iar PNȚCD a fost practic spulberat de pe scena politică.