Un institut pentru cele mai strălucite minţi ale lumii
22 iulie 2009"E vorba întâi de toate de a crea o reţea pentru cercetătorii de vârf din toată lumea", a explicat directorul Institute for Advanced Sustainability Studies (IASS), Klaus Töpfer, precizând că cercetarea se va concentra în jurul temelor globale actuale precum clima, energia, resursele, alimentaţia şi evoluţia demografică. Particularitatea proiectelor ştiinţifice este însă studiul unor dezvoltări durabile. Acestea nu ţin exclusiv de protecţia climei, a amintit fostul ministru federal al mediului, ci constituie un subiect care vizează atât stabilitatea economică cât şi coeziuea socială a societăţilor.
Institutul de la Potsdam este conceput astfel încât să-i atragă atât pe laureaţii premiului Nobel cât şi pe virtualii laureaţi ai prestigioasei distincţii. Împreună, ei vor putea reflecta asupra unor fenomene complexe, a explicat Töpfer, adică să ilustreze ce poate fi evitat prin concertarea acţiunilor noastre, astfel încât viaţa oamenilor pe această planetă să rămână demnă de a fi trăită şi în viitor. În acest sens, rezultatele cercetării ştiinţifice trebuie integrate în procesele de decizie la nivel politic şi social. Este un ţel ambiţios în contextul în care ştiinţele devin din ce în ce mai complicate. Dar tocmai de aceea este extrem de important să-i cooptăm şi pe politicieni şi societatea în general în misiunea noastră de cercetare, a adăugat directorul noului institut.
Pentru a facilita cât mai mult dialogul diverselor sfere ale societăţii, a fost ales oraşul Potsdam ca gazdă a institutului. Cu universitatea sa alături de diversele institute pentru cercetări climatice şi geologice, oraşul situat în vecinătatea capitalei federale Berlin oferă un cadru ideal pentru ambiţioasa misiune. Sediul IASS va fi în clădirea fostei Bănci Federale în Berliner Straße şi va beneficia în primii şapte ani de un buget de nouă milioane de Euro pe an.
Autori: Richard Fuchs/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Robert Schwartz