UE și ”angelismul de paradă”

Pe fondul crizei politice din Germania concluziile Consiliului European par la prima vedere cel puțin ciudate.

Cu toate că ministrul federal de interne, Horst Seehofer, consideră că așa numitul compromis obținut de Angela Merkel este insuficient, toate țările, inclusiv cele din Est, l-au considerat un succes.

La Budapesta, de pildă, premierul Viktor Orban a anunțat ”o mare victorie a Grupului de Vișegrad”  pe tema migrației, cu referire la abandonarea politicii de distribuire automată a imigranților între țările membre.

La extrema cealaltă, am putea spune,  președintele Macron, anunța la rândul său un succes, deși dintr-o perspectivă cu totul diferită: ”Nu am cedat fascinației răului - a spus Macron.(..) Am reușit să ajungem la un acord important, care nu este decât o etapă dintr-un plan cuprinzător, exact așa cum ne-am dorit.”

Trecând din nou în partea opusă, regăsim satisfacția Poloniei că politica distribuirii automate a fost infirmată. Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a subliniat și el forța și succesul grupului V4:

” Am vorbit pe o singură voce, apărând cu succes punctul nostru de vedere potrivit căruia redistribuirea refugiaților nu se poate face împotriva voinței statelor suverane. Am propus în consecință un compromis care a fost acceptat și țările care se arătaseră până acum sceptice”.

E firesc să ne întrebăm cum e posibil ca Emmanuel Macron și Viktor Orban să vorbească deopotrivă despre un succes.

Sau Angela Merkel și Mateusz Morawiecki! Cu siguranță că e ciudată această ”reușită”, pe care o aplaudă deopotrivă migraționiștii și antimigraționiștii cei mai hotărâți, ba chiar și outsiderii care au ținut mereu să nu atragă atenția asupra lor, așa ca exponenții României.

Președintele Iohannis a vorbit și el de un succes în termeni mai hotărâți ca de obicei: ”Am ajuns (…) la un acord rezonabil de bun pe migrație. În esență, cel mai important progres a fost făcut prin faptul că ne-am înțeles, că am găsit soluții pentru un nou pas în calea rezolvării gestionării fluxului migratoriu”. 

E adevărat că președintele României are înclinația de a prezenta toate reuniunile europene drept succese, încât, dacă nu am avea și alte surse de informare, am putea crede că nu există nicio criză în Europa și nici în relațiile transatlantice.

În ciuda acestei ambiguități derutante, totuși ceva important s-a întâmplat. Cei 27 au renunțat la regula distribuirii automate a migranților care încălca de fapt demnitatea tuturor participanților.

În primul rând, încălca suveranitatea statelor naționale dincolo de limitele tratatelor de aderare. Grupul de la Vișegrad a avut întotdeauna dreptate să protesteze, căci fondurile structurale au fost prevăzute în toate documentele constitutive ale Uniunii, dar nu și acceptarea automată a unui număr nedefinit de emigranți pe perioade de timp iarăși neprecizate.

În al doilea rând, regula redistribuirii automate încălca libertatea emigrantului care opta pentru o anumită țară și nu pentru alta.

Este ipocrit să pledezi în favoare imigrației, să faci paradă de umanitarism și totodată să-i tratezi pe imigranți ca pe subiecți imaturi sau incompleți care pot fi supuși unor procedee birocratice aplicabile mărfurilor.

Căci potrivit acestei viziuni, omul pătruns pe teritoriul Europei înceta dintr-o dată să-și mai aparțină, devenind o simplă ”resursă” redistribuibilă.

Sunt de reținut inflexiunile germane și cele franceze care par - de data aceasta - să fi înclinat ușor balanța către tabăra sceptică. 

Angela Merkel s-a arătat mai receptivă ca în trecut față de preocupările CSU de a diminua numărul migranților care ajung în Europa, iar Emmanuel

Macron a respins și el ceea ce a numit ”angelismul de scenă”: ”Trebuie să păstrăm coeziunea europeană și prin urmare e legitimă preocuparea de protejare a frontierelor”.

Se pare însă că deocamdată nimeni nu a spus tot ce avea de spus. Emmanuel Macron, cel puțin, care nu se lasă niciodată citit până la capăt, a sugerat că a acceptat un compromis de etapă și a pretins ca acordul să ”permită Europei să fie la înălțimea Istoriei și valorilor sale”.

E adevărat totodată că nu s-a hotărât nimic concret și că lucrurile pot involua rapid în stadiul unei neînțelegeri radicale.

Căci dacă analizăm discursurile liderilor europeni vom putea observa evoluții semnificative pe ici pe colo, dar nu suficient de mari, încât să garanteze o solidă și durabilă înțelegere europeană.

Ruptura continuă să fie profundă și neliniştitoare de vreme ce întâlnim în declarațiile politice termeni ca ”Istorie”, scriși cu majusculă.