Trei deficite majore cu care ieșim din 2023 (Spotmedia.ro)
1 ianuarie 2024
România intră în 2024 cu o stare generalizată de apatie socială, pe fondul căreia politicienii pot fie să ducă țara într-un dezastru marcat de radicalism, fie să mențină un status quo mediocru, care să nu poată încuraja germenii unei reformări instituționale necesare.
Anul cu patru scrutine – europarlamentarele, legislativele, prezidențialele și alegerile locale – este, în principiu, o mare fereastră de oportunitate, comparabilă ca potențial politic cu anul 1996, dar cu un potențial civic deocamdată mult sub angajarea socială care l-a învins atunci pe Ion Iliescu. Totuși, nici febra socială înaltă, cum a fost momentul 1996, nu poate reforma politicul de una singură, în lipsa politicienilor pentru care democrația reprezentativă, și nu cea delegativă, este miza.
Este util să punctăm că România intră în acest ciclu electoral cu trei deficite majore, vulnerabilități care au fost cultivate de clasa politică de la putere din ultimii ani, tocmai pentru a fi speculate electoral:
- Deficitul instituțional, cu precădere cel al instituției prezidențiale.
Începută spre finalul primului mandat al lui Klaus Iohannis, golirea funcției prezidențiale de atributele ei constituționale semnificative a atins apogeul în acest penultim an de „domnie” a lui Klaus Iohannis. Termenul ales nu este unul ironic, ci unul care definește mai degrabă felul suveran în care Iohannis s-a raportat la funcția prezidențială, atât în ceea ce privește simbolismul, cât și ermetismul, probat prin lipsa stridentă de transparență în ceea ce privește cheltuielile administrației cu turneele externe ale președintelui.
Pas cu pas, Klaus Iohannis a lăsat ca atributele funcției prezidențiale să poată fi uzurpate în folosul politic al premierului Marcel Ciolacu, în plin proces de construcție a unui profil prezidențiabil, în pofida tuturor indicatorilor care l-ar face să fie cât se poate de nepotrivit funcției. Să nu omitem însă că Viorica Dăncilă era în răspăr cu profilul unui candidat serios la Cotroceni, și totuși a fost cultivată să ajungă în turul doi, pe post de contra-candidat ideal al lui Iohannis. Așa se face că, pe măsură ce Klaus Iohannis devine tot mai autarhic, refuzând suveran orice dialog public real, Marcel Ciolacu preia din atributul de reprezentare externă, chiar dacă nu reușește vreo mare ispravă, ci mai degrabă triumfalisme derizorii, cum este recentul dosar Schengen, prezentat ca un triumf la București, de fapt o mare vulnerabilizare a României.
Instituția prezidențială nu este singura lăsată în deficit. Strategia începută în mandatul lui Victor Ponta la șefia PSD și continuată de Liviu Dragnea a fost desăvârșită: o pleiadă întreagă de instituții sunt private de un rol politic și social real, printre ele CNA și ICR, reduse la irelevant.
- Deficitul de reprezentare politică/ Deficitul de democrație
Odată ce electoratul votează într-un fel, pentru ca mai apoi deciziile puterii poltice să răstoarne votul și să infirme astfel puterea cetățenilor, contractul de reprezentare politică este compromis. E ceea ce a făcut președintele Iohannis care, după ce a cerut expres cetățenilor să voteze contra PSD și să-i dea puterea de a forma un guvern în acord cu proiectul politic al președintelui, a readus PSD la guvernare.
Calitatea precară a democrației românești a fost folosită mai degrabă pentru a permite permutări politice contrare votului de reprezentare, ceea ce face ca actualul regim de putere să lase țara mult mai fertilă tentativelor iliberale, exersate deja în mandatul lui Klaus Iohannis.
- Deficitul de speranță socială
În pofida denumirii mai bonome, aici rezidă unul dintre cele mai mari riscuri pentru 2024: speranța socială este combustibil pentru forțele politice care contestă monopolul partidelor mamut, PSD și PNL.
Puteţi citi articolul integral AICI.