1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Transnistria și Găgăuzia, instrumente ruseşti de presiune

17 iunie 2024

Putin vrea cu orice preț să blocheze calea Republicii Moldova spre Uniunea Europeană, fiind gata să dea foc nu doar Transnistriei, ci și Găgăuziei, avertizează cotidianul german Die Welt.

https://p.dw.com/p/4hA7G
Găgăuzia
Găgăuzia, o regiune cheie în tentativele Rusiei de a destabiliza Republica Moldova.Imagine: DW

Transnistria, o regiune separatistă din Moldova, pe care Putin a folosit-o nu o dată ca instrument de presiune, este din ce în ce mai dependentă de Chișinău, mai ales după invazia rusă în Ucraina”, scrie, luni, Die Welt, analizând eforturile Rusiei de a torpila parcursul european al Republicii Moldova. 

Publicația germană amintește de întâlnirea din aprilie anul acesta a unor oameni politici moldoveni pro-ruși, ”inclusiv un oligarh și o guvernatoare”, desfășurată în luxuriosul hotel Carlton din Moscova. ”Scopul acestei întâlniri a fost acela de a discuta despre presupusa persecuție a opoziției din Moldova și despre strategiile de destabilizare a cursului pro-european al țării”. 

Moldova, continuă die Welt, așteaptă o toamnă cu decizii politice importante, inclusiv alegeri prezidențiale și un referendum privind aderarea la UE în octombrie. ”Or, actuala președintă a țării, Maia Sandu, care urmărește un curs indiscutabil occidental, reprezintă un ghimpe în coasta președintelui rus Vladimir Putin.

Pentru o lungă perioadă de timp, notează gazeta germană, liderul rus părea că se folosește în special de Transnistria pentru a destabiliza Moldova: ”Guvernul separatist al provinciei, care a fost de facto independentă de la un război civil sângeros la începutul anilor ´90, a trebuit să își revizuiască abordarea după ampla invazie a lui Putin în Ucraina. Însă marele șef de la Moscova nu a putut face mare lucru pentru ei - dintr-o dată, frontiera ucraineană din est a fost închisă, iar separatiștii au folosit-o pentru o parte din comerțul lor”. 

Reorientări, dar aceeaşi strategie

Preşedintele rus Vladimir Putin şi Evghenia Guţul
Preşedintele rus Vladimir Putin şi Evghenia Guţul, guvernatoarea pro-rusă a regiunii autonome GăgăuziaImagine: Mikhail Metzel/Kremlin Pool/ZUMA Wire/IMAGO

În consecință, remarcă jurnaliștii germani, Putin se concentrează acum asupra Găgăuziei, regiune din sudul Moldovei, unde forțele pro-ruse își exercită influența prin guvernatorul pro-rus Evghenia Gutul și a oligarhului Ilan Șor, acesta din urmă fiind condamnat la 15 ani de închisoare în Moldova. 

”Putin susține financiar Găgăuzia pentru a împiedica aderarea Moldovei la UE. Nu întâmplător, pensionarii din Găgăuzia beneficiază de sprijin financiar din partea sistemului de plăți rusesc Mir, aceasta fiind una dintre măsurile menite să consolideze forțele pro-ruse și să împiedice realegerea lui Sandu”. 

Die Welt anticipează că, în pofida eforturilor depuse de Putin, succesul strategiei sale în Găgăuzia stă sub semnul întrebării. Aceasta și pentru că regiunea este puternic dependentă din punct de vedere economic de Chișinău și de UE: ” Bugetul regiunii este subvenționat în proporție de 70% de către guvernul central. În prezent, Găgăuzia primește o parte disproporționat de mare din subvențiile UE pe care le primește Moldova. Noua linie electrică din România, care ar trebui să contribuie la securitatea energetică a țării, traversează regiunea. De asemenea, Găgăuzia își desfășoară cea mai mare parte a schimburilor comerciale cu UE, doar opt procente din exporturi mergând către Rusia. La alegerile și la referendumul din toamnă este, deci, puțin probabil ca voturile din Găgăuzia să fie decisive. În ciuda polarizării evidente, nu este exclus ca și găgăuzii să își vadă viitorul tot în UE”. 

Este de așteptat ca tentativele rusești de destabilizare a Republicii Moldova să continue, în condițiile în care ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe pe 25 iunie, mai notează presa germană. 

Cotidianul britanic The Economist remarcă faptul că Moldova și Transnistria trăiesc într-o simbioză suprarealistă și dă exemplul companiei de gaze din Moldova, care este deținută în comun de Gazprom din Rusia, guvernul moldovean și autoritățile transnistrene: ”Gazprom își conduce gazul prin Ucraina, care percepe o taxă de tranzit. Acesta curge în Moldova, apoi în Transnistria, unde este transformat în electricitate și vândut pe teritoriul național sau este redirecționat la preț redus către Moldova. Un nou acord este în curs de pregătire pentru a transporta gazul în Transnistria prin Turcia. Între timp, Moldova construiește noi legături de gaz și electricitate cu România”

În următorii câțiva ani, scriu analiștii The Economist, ”guvernul moldovean ar putea tăia gazul ieftin către Transnistria, forțând îmblânzirea ei”. Însă acesta este ultimul lucru pe care oficialii moldoveni doresc să-l facă, scrie reputatul cotidian, amintind că în fiecare seară mașinile celor aproximativ 15.000 de transnistreni care fac naveta la Chișinău stau la coadă pentru a se întoarce acasă. The Economist conchide: ”Dacă Transnistria nu ar mai avea acces la gazul și electricitatea ieftine, mulți dintre cei aproximativ 300.000 de locuitori ar fugi în Moldova, care ar fi împovărată cu facturi uriașe. Dacă Moldova ar trebui să cumpere energie la prețurile pieței, una dintre cele mai sărace economii din Europa ar putea fi paralizată, iar politicienii pro-ruși ar prinde avânt”.

De amintit că, la finele lunii trecute, ministrul apărării german, Boris Pistorius, a asigurat Republica Moldova de sprijinul Berlinului împotriva amenințărilor Moscovei. "Împreună ne vom opune eforturilor rusești de război hibrid pentru a destabiliza alte țări", a declarat politicianul social-democrat în cadrul unei întâlniri cu omologul moldovean, Anatolie Nosatii, în capitala Chișinău. ”Republica Moldova face parte din familia europeană și a făcut pași impresionanți pe calea negocierilor de aderare la UE”, a punctat oficialul federal cu acel prilej. 

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.