Traian Băsescu despre “cucerirea” Italiei

Agenţia NewsIn relatează că Preşedintele a provocat rîsetele asistenţei cu interpretarea sa insolită asupra istoriei contemporane: "Dacă în 101-102 şi 105-106, italienii ne-au ocupat pe noi, acum noi îi ocupăm pe ei. Asemănarea este că ambele valuri de ocupaţie sunt sub Traian". Ulterior el a explicat că ştie gluma de la Silvio Berlsuconi, cu care se întîlnise recent la Roma.

Un comentariu foarte asemănător, dar mai extins şi mai bine susţinut de date istorice am auzit însă de la clasicistul Andrei Cornea, care la rîndul său glumea cu gravitate pe tema migraţiei. El făcea o paralelă dintre vechile migraţii şi migraţia contemporană, atrăgînd atenţia asupra unor asemănări de situaţie suprinzătoare şi asupra mutaţiilor care se petrec sub ochii noştri, într-un ritm care le face greu insesizabile.

Aşadar preşedintele putea avea şi alte surse pentru anecdota sa, dar faptul că tocmai se întorsese din Italia făcea ca invocarea numelui lui Silvio Berlusconi să vină oarecum de la sine. La Roma preşedintele României a avut o întîlnire cu primul ministru al Italiei în decursul căereia admisese că România a eşuat “pe jumătate” în tentativa de integrare a romilor. Aceştia (şi nu numai ei) pleacă, neîndoielnic, din cauză că nu au un loc în societatea românească şi nici un viitor previzibil.

Preşedintele a glumit cu austriecii pe această temă atît de sîcîitoare, reuşind însă, fie şi fără premeditare, să sugereze că migraţia aceasta de la est la vest este ceva ce nu poate fi oprit şi că reprezintă, într-o bună măsură, un proces ireversibil. Un “adevăr” care nu ar fi putut fi rostit pe un ton serios nici măcar într-o relaxată croazieră pe Dunăre.

Într-o emisiune mai veche de la B1TV, Andrei Pleşu, comentînd rîsul preşedintelui, spunea că Traian Băsescu rîde în primul rînd pentru că are simţul umorului, dar că, adesea, preşedintele mai rîde şi tactic, că are “un rîs de politician”. El, explica Andrei Pleşu, simte uneori că a spus ceva tare, şi rîde apoi ca să mai îndulcească puţin efectul spuselor sale.

În cazul anecdotei cu cei doi Traian gravitatea se află nu în cuvintele Preşedintelui, ci în situaţia ca atare. Traian Băsescu va fi simţit de multe ori nevoia să spună că nu poate opri migraţia către Italia, chiar dacă lucrul acesta provocă atîtea deranjamente şi să mai adauge că, în definitiv, motivaţiile oamenilor sînt pretutindeni aceleaşi.

Incomodat de multe ori de comentariile şi reproşurile care i se aduc, preşedintele Traian Băsescu a dorit, pesemne, să transmită unor interlocutori occidentali, sub chipul edulcorat al unei anecdote, că în definitiv ne găsim cu toţii în faţa unor forţe ale istoriei, care depăşesc puterile individului.