Surprize la alegerile locale din Franţa?
10 martie 2008Prima rundă a alegerilor locale din Franţa a fost câştigată în mod clar de opoziţia de stânga. Francois Hollande, preşedintele Partidului Socialist a declarat: "Este dorinţa electoratului de a-i avertiza atât pe preşedinte cât şi executivul privitor la politica pe care au urmat-o în ultimele nouă luni", a spus el.
Partidul Socialist a reuşit să-şi asigure posturile de conducere din autorităţile locale într-o serie de oraşe considerate a fi prin tradiţie conservatoare. Iar în multe alte localităţi, Partidul Socialist porneşte ca favorit în scrutinul de balotaj din 16 martie.
UMP nu se arată îngrijorat
Secretarul general al Partidului Conservator UMP, Patrick Devedjian este însă de părere că rezultatul alegerilor ar fi putut fi şi mai catastrofal pentru executiv. Un motiv de bucurie pentru UMP a fost câştigarea alegerilor pentru primăria din oraşul Bordeaux de către Alain Juppé, membru al Partidului Conservator, deja din primul tur electoral.
Contrar obiceiului său, preşedintele Sarkozy a evitat întâlnirea cu camerele de filmare ale televiziunilor după închiderea localelor de vot. Rezultatele neîmbucurătoare ale UMP au fost comentate de către premierul Francois Fillon care a subliniat caracterul local al alegerilor. El a precizat că decizia electoratului nu va avea nici o influenţă asupra politicii executivului, o politică aprobată de întreaga naţiune. Guvernul va continua reformele începute cu nouă luni în urmă, a mai adăugat premierul.
Poziţia micilor partide…
Alegerile locale continuă, iar în multe oraşe, Partidul de Centru MonDem va juca probabil un rol decisiv în formarea autorităţilor locale. Preşedintele Partidului de Centru, Francois Bayrou, s-a declarat convins de faptul că decizia electoratuui pentru Partidul Socialist nu este o orientare spre stânga a francezilor ci un avertisment la adresa preşedintelui şi guvernului de la Paris.
În ceea ce priveşte partidul de dreapta Front Nationale, acesta a înregistrat o înfrângere semnificativă în toate oraşele în care s-au desfăşurat alegeri.