1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
FotbalGermania

Sunt fanii în siguranță la EURO 2024?

Oliver Moody
13 iunie 2024

Milioane de oaspeți sunt așteptați în Germania în timpul Campionatului European de fotbal. Cum arată strategia de securitate, în vremuri marcate de terorism și conflicte de durată?

https://p.dw.com/p/4gxJD
Germania, Stuttgart | EURO 2024 Securitate
Polițiștii germani s-au pregătit pentru diverse scenarii periculoase înainte de EURO 2024: imagine de la un exercițiu în stadionul din StuttgartImagine: Daniel Kubirski/picture-alliance

Campionatul European de Fotbal care începe vineri în Germania este un eveniment de amploare: 51 de meciuri în 10 orașe, cu milioane de fani prezenți. Dincolo de spectacolul fotbalistic, EURO 2024 este însă atât o mare provocare pentru autoritățile de securitate, cât și o oportunitate importantă pentru potențiali răufăcători.

"Toți ochii vor fi pe Germania în timpul Campionatului European", spune pentru DW Hans-Jakob Schindler de la Counter Extremism Project. Acest ONG cu sedii la New York, Londra și Berlin combate grupările extremiste. "Oponenții noștri vor face tot ce le stă în putință pentru a deranja evenimentul."

Teama de un eventual atac terorist la Europeanul de fotbal a crescut după atentatul din martie de la o sală de concerte din Moscova, revendicat de o grupare din cadrul așa-numitului Stat Islamic. Atacul s-a soldat cu 145 de morți. O amenințare cu un posibil atentat la EURO 2024 a apărut într-o publicație de propagandă a ISIS.

Totuși, arată Schindler, caracterul public al amenințării face mai puțin probabilă planificarea unui atac terorist coordonat. "Nu faci reclamă înainte de un atentat complex", explică expertul. "Se încearcă astfel răspândirea propagandei și îngrijorarea forțelor de securitate, cu speranța de a motiva eventuali atentatori individuali." O amenințare similară înainte de optimile Champions League anul acesta nu a dus la niciun incident.

Hans-Jakob Schindler
Hans-Jakob SchindlerImagine: DW

Amenințare din partea unui "lup singuratic"?

Germania a fost deja ținta unui atentat terorist comis de un așa-numit "lup singuratic", un terorist care acționează pe cont propriu, fără a face parte dintr-o grupare organizată: în 2016, un simpatizant al ISIS a intrat cu un camion în mulțimea adunată la un târg de Crăciun  dintr-o piață din Berlin, ucigând 13 persoane. Recent, la Mannheim, un bărbat a ucis un polițist și a rănit alte cinci persoane. Autoritățile germane cred că și în acest caz atacatorul a avut motivație islamistă.

Schindler consideră că astfel de incidente ar reprezenta cea mai mare amenințare pentru Germania. "Este foarte greu să depistezi un om care nu se află sub observație, care se radicalizează singur sau într-un grup de prieteni, care decide apoi să ia un cuțit și să meargă într-un fan zone și să înjunghie niște oameni", spune Schindler.

În zilele cu meciuri va exista un sistem de securitate pe mai multe niveluri. Doar persoanele cu bilet sau acreditare au acces în stadion. La intrările în stadioane se vor controla gențile și se vor face controale corporale - prezența poliției va fi de asemenea sporită.

Zone pentru fani greu de ținut sub observație

Zonele pentru fani, înființate în toate orașele care găzduiesc meciuri, reprezintă o provocare complexă, pentru că ele atrag mulțimi foarte mari. Guvernul german estimează că cel puțin 12 milioane de persoane vor vizita aceste zone pentru fani în timpul EURO 2024, de cinci ori mai mult decât totalul de 2,7 milioane de spectatori din tribune. Pentru zonele pentru fani nu există bilete de intrare, deci este mult mai greu de controlat cine vizitează aceste locuri.

Germania, Berlin | EURO 2024 Securitate
La fan zone în Berlin la Poarta Brandenburg sunt așteptați zilnic 130.000 de vizitatoriImagine: Geisler-Fotopress/picture-alliance

"Este foarte clar că zonele pentru fani corespund definiției clasice a unei ținte 'slabe' (o țintă neprotejată sau foarte greu de protejat - nota redacției) pentru terorism", explică Schindler. "Aceste areale nu au voie să fie neglijate în strategia de securitate. Ele trebuie să fie considerate la fel de importante ca jocurile din stadioane."

Autoritățile de securitate sunt bine pregătite

Cei responsabili cu asigurarea securității s-au pregătit deja pentru toate aceste scenarii care îi îngrijorează pe fani. Pentru campionatul european de fotbal a fost creată o strategie națională de securitate. La frontierele Germaniei vor avea loc controale iar un centru special de poliție va coordona informațiile de securitate relevante de pe tot continentul. 350 de polițiști din alte țări ajută forțele germane de securitate.

"Securitatea la campionatul european este prioritatea numărul unu. Toate serviciile de securitate sunt pregătite la cel mai înalt nivel", a declarat ministra federală de Interne Nancy Faeser. 

Atacuri cibernetice din Rusia?

Situația securității este îngreunată și de războiul din Ucraina. Naționala Ucrainei s-a calificat la Europeanul de fotbal, în timp ce cea a Rusiei este pe mai departe suspendată de UEFA.

"În Rusia se va face o propagandă enormă împotriva echipei Ucrainei", apreciază expertul în terorism Schindler. "Presupun că în locurile unde va fi cazată și unde va juca echipa Ucrainei vor avea loc demonstrații."

Germania | EURO 2024 Securitate
Centrul de comandă al securității la EURO 2024 este International Police Cooperation Center (IPCC) la Neuss lângă DüsseldorfImagine: picture-alliance/dpa

Schindler crede că un atac cibernetic ar fi mai probabil decât unul fizic. "Domeniul cibernetic este amenințat, este o zonă de luptă activă în prezent", spune el. "Va merge Rusia atât de departe încât să pună la cale acte de violență? Sunt convins că nu i-ar deranja defel ca altcineva să o facă. Dar nu sunt sigur că vor încerca activ să provoace violență în Germania."

Faeser: "Invităm pe toată lumea să fie oaspeții noștri"

În general, Schindler crede că fanii pot veni liniștiți la turneu, contribuind la rândul lor la funcționarea fără probleme a lucrurilor. "Nimeni nu trebuie să se teamă că va cădea într-o capcană mortală. Turneul este bine organizat și bine protejat", afirmă expertul. "Dar fiecare trebuie să contribuie puțin. Nu fiți predispuși la violență, nu fiți proști, nu fiți naivi! Dacă observați ceva suspect, alertați pe cineva!"

Dortmund, Germania, aeroport, EURO 2024, fotbal
Panou de bun venit pe aeroportul din DortmundImagine: Medana Weident/DW

Ministra de Interne Faeser este de aceaași părere. "Sigur că există riscuri și trebuie să le recunoaștem", a spus ea. "Facem tot ce putem pentru a împiedica atacuri teroriste și alte incidente. Facem foarte mult pentru asigurarea securității. Și îi invităm pe toți să ne fie oaspeți."

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.