1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SUA: O alunecare la dreapta la Curtea Supremă

Ines Pohl
28 septembrie 2020

Prin nominalizarea lui Amy Coney Barrett ca judecătoare la Curtea Supremă, Trump servește interesele cetățenilor conservatori – și cimentează alunecarea spre dreapta a instanței supreme, comentează Ines Pohl.

https://p.dw.com/p/3j73c
Amy Coney Barrett
Imagine: Rachel Malehorn/AP/dpa/picture-alliance

Succesoarea lui Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă a SUA nici nu putea fi mai diferită de aceasta. Judecătoarea care a murit zilele trecute după o lungă luptă cu cancerul și-a dedicat viața sprijinirii egalității între sexe, a pledat pentru dreptul la avort, a luptat împotriva discriminării minorităților, a cerut servicii medicale garantate pentru toți și a militat pentru o politică a migrației care respectă demnitatea umană.

Donald Trump a numit-o ca succesoare la Curtea Supremă pe judecătoarea de 48 de ani Amy Coney Barrett, care din multe puncte de vedere este exact opusul doamnei Ginsburg. Catolica declarată este împotriva avortului, sprijină politica migraționistă restrictivă a lui Trump și luptă împotriva unei asigurări de sănătate generale pentru toată populația americană. O decizie care va înteți și mai mult atmosfera explozivă într-o țară care nu a mai fost atât de divizată de la Războiul Civil în care tema principală era eliberarea sclavilor.

Așteptare până după alegeri

Ines Pohl, corespondentă DW la Washington
Ines Pohl, corespondentă DW la Washington Imagine: DW/P. Böll

Indiferent de persoana lui Donald Trump, decizia acestuia de a numi pe cineva pentru locul rămas liber la Curtea Supremă înainte de alegerile prezidențiale este oricum controversată. Mulți spun că, având în vedere perioada foarte scurtă rămasă până la alegerile prezidențiale, nominalizarea ar fi trebuit întârziată, urmând ca ea să fie făcută în funcție de rezultatul votului – majoritatea ar fi urmat să decidă direcția în care trebuie să se îndrepte și Curtea Supremă. Prin urmare, numirea ar fi trebuit să se facă doar după alegerea noului președinte. Iar noul șef de stat ar fi numit apoi judecătorul care urmează să ocupe pe viață postul de la Curtea Supremă. Candidatul democrat Joe Biden susține amânarea deciziei.

Biden nu a prezentat nicio variantă de candidat pentru Curtea Supremă, dar a menționat posibilitatea propunerii unei afro-americane liberale, care luptă împotriva discriminării, în favoarea unei legislații mai stricte privind armele, pentru asigurarea de sănătate generală și pentru dreptul la avort – adică o urmașă care să ducă mai departe moștenirea lui Ruth Bader Ginsburg.

Trei poziții de judecători la Curtea Supremă acoperite de nominalizări ale lui Trump

Este însă foarte probabil că Senatul controlat de republicani o va confirma pe Barrett la Curtea Supremă înainte de inaugurarea următorului președinte. Astfel, Donald Trump va fi numit trei persoane pentru posturile de judecător la Curtea Supremă, împingând și mai la dreapta cea mai înaltă instanță americană.

Ținând cont de vârsta actualilor judecători de la Curtea Supremă, este posibil ca Trump să numească un al patrulea judecător, dacă va fi reales la 3 noiembrie. Este un argument care i-ar putea convinge pe republicanii indeciși să voteze totuși cu Trump încă o dată. Și asta deoarece, dacă scenariul menționat se va împlini, atunci Curtea Supremă ar fi pentru decenii în mâinile republicanilor, fără ca viitorii președinți și congresmeni să poată schimba ceva. Pentru un astfel de rezultat, există destui care sunt dispuși să-l tolereze încă patru ani pe Donald Trump la Casa Albă.