1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Studiu: Antisemitism în rândul migranților?

31 iulie 2018

Ipoteza că sporirea numărului de migranți musulmani în Europa aduce cu sine și un val nou de antisemitism a fost vehiculată în mod repetat. Un studiu internațional analizează acest fenomen.

https://p.dw.com/p/32MK2
Kundgebung gegen Antisemitismus
Imagine: picture alliance/dpa/M. Hitij

Cum se măsoară antisemitismul? În funcție de numărul de incidente verbale sau fizice. Dar și în funcție de percepția subiectivă a celor afectați. Dacă aceasta din urmă este preferată ca unitate de măsură, atunci rezultatul este clar, după cum indică mai multe analize diferite, evaluate acum de o echipă internațională de cercetători. Concluzia: antisemitismul în vestul Europei este în creștere. 78% dintre evreii germani au perceput o amenințare sporită în acest sens în 2017.

63% dintre francezi au avut impresia în 2016 că în țara lor există "mult" rasism anti-evreiesc. Și jumătate (48 de procente) din cititorii săptămânalului evreiesc "Nieuw Israëlitisch Weekblad" din Olanda au declarat în 2017 că își fac griji din cauza securității lor și a antisemitismului.

Cât de serioase sunt aceste îngrijorări ale celor chestionați dovedesc în plus și datele colectate în Franța: în 2012, cam 1900 de evrei au părăsit această țară pentru Israel. A urmat o creștere masivă a numărului acestora în anii următori: în 2015, 7800 de evrei francezi au emigrat din Franța în Israel. În 2016 au fost doar 5000, dar tot e peste dublu față de 2012. Alarmați ar fi și evreii belgieni: la Bruxelles, autoritățile i-ar fi sfătuit de mai multe ori să nu mai expună public simbolurile evreiești. Mai ales după conflictul din Fâșia Gaza din 2014, părinții evrei își avertizează copiii să evite să poarte în public steaua lui David.

Teamă și îngrijorare ca "fenomen transnațional"

Rezultatele acestor analize sunt rezumate într-un studiu actual comandat de "Fundația Amintire, Responsabilitate, Viitor" (EVZ), dat publicității marți. Studiul se numește "Antisemitism și imigrație în Europa de azi - există vreo legătură între ele?". Cei 13 cercetători au analizat fenomenul antisemit din cinci țări: Belgia, Franța, Germania, Olanda și Marea Britanie.

Studiul trage o concluzie alarmantă: teama și îngrijorarea în rândul evreilor din Europa de Vest au devenit un "fenomen transnațional".

Solidaritate interconfesională: "Ziua celor care poartă kippa la Bonn", în iulie 2018
Solidaritate interconfesională: "Ziua celor care poartă kippa la Bonn", în iulie 2018Imagine: picture-alliance/dpa/F. Gambarini

Răspunsul autorilor studiului este însă mai degrabă reținut la întrebarea cât de mare este legătura între această percepție a populației evreiești din Occident și imigrația din Orientul Mijlociu și Apropiat și din nordul Africii, așa-numita imigrație din regiunea MENA. Toate analizele evaluate de cercetători ar arăta că migranții MENA ar fi "o sursă actuală și potențială de antisemitism" - aceasta este concluzia studiului.

Totuși, echipa de cercetători este prudentă cu acest rezultat. Motivul: "Sondajele de opinie generează rezultate diferite, în funcție de întrebările puse și de modul în care sunt formulate acestea."

Steaguri ale "Statului Islamic"

Autorii vorbesc însă de "tendințe" care s-ar desprinde din sondajele efectuate în cele cinci țări occidentale amintite: "Dacă luăm în considerare numărul incidentelor antisemite înregistrate, vedem că un punct de cotitură important l-a reprezentat a doua Intifada, care a început în octombrie 2000 și a durat până în februarie 2005. Începând din 2000, anumite evenimente din Israel, Fâșia Gaza și teritoriile ocupate au generat mereu reacții în Europa de Vest, inclusiv incidente antisemite."

"În tandem împotriva antisemitismului și islamofobiei": demonstrație la Berlin, în iunie 2018
"În tandem împotriva antisemitismului și islamofobiei": demonstrație la Berlin, în iunie 2018Imagine: Getty Images/AFP/J. MacDougall

Potrivit studiului, pozițiile anti-evreiești ar fi totuși reduse în rândul musulmanilor. Antisemitismul nu ar fi generalizat. Un studiu efectuat în perioada 2014-2015 a arătat că mulți musulmani tineri (66%) ar avea o părere negativă despre sioniști (adică toți cei care susțin menținerea Israelului ca stat național evreiesc în regiunea Palestinei). Însă doar 12% din acești tineri musulmani ar avea o părere proastă despre evrei înșiși.

Cu toate acestea: "Tineri marocano-olandezi și recent și tineri turco-olandezi, marea majoritate de sex masculin, ar fi fost implicați în incidente verbale antisemite pe străzile Olandei. Cetățenii olandezi cu substrat musulman ar fi fost implicați cu precădere în incidentele antisemite din vara lui 2014." Un incident mai grav a implicat fluturarea de steaguri negre ale organizației teroriste "Statul Islamic" și scandări în arabă de genul "Moarte evreilor".

Rezultate complexe

Cercetătorii care au lucrat la cererea "Fundației Amintire, Responsabilitate, Viitor" rezumă astfel rezultatele studiului lor: "Atitudinile și/sau comportamentele antisemite sunt deosebit de prezente în rândul minorităților musulmane, cât și la nivel de persoane care simpatizează cu grupările extremiste de dreapta."

Rezultatul studiului este unul complex, greu de atribuit unei imagini generale: "Unele date arată că atitudinile antisemite în rândul refugiaților arabi și nord-africani sunt foarte răspândite, dar la fel sunt și atitudinile pozitive față de democrație, egalitate și conviețuire pașnică între musulmani, creștini și evrei." Nu ar exista indicii clare că migranții din nordul Africii și Orientul Apropiat ar contribui semnificativ la sporirea antisemitismului în Europa.