Spre ce se îndreaptă regimul politic românesc?

Un subiect major al Constituţiei a fost tranşat într-un mod care lasă deoparte orice dezbatere teoretică. Se discută atât de insistent despre alegerile prezidenţiale din 2014, încât nu mai e nicio îndoială că partizanii unui regim parlamentar s-au răzgândit ori au depus armele. La vârful USL există un consens puternic pentru a susţine candidatura preşedintelui PNL, Crin Antonescu, într-un sistem de alegeri directe după modelul consacrat. Au apărut şi câteva tentative de a slăbi poziţia lui Crin Antonescu, dar ele nu au, după toate aparenţele, mari şanse.

Un sondaj realizat de IRES în 10 ianuarie 2013 pune în evidenţă că liderul PNL este perceput de majoritatea cetăţenilor din România ca virtual câştigător al scrutinului popular pentru alegerea preşedintelui.

Chestionarul nu îşi propune să investigheze direct opţiunile de vot, ci doar percepţia asupra şanselor: ”În opinia dumneavoastră, Crin Antonescu are şanse să devină Preşedintele României?” Răspunsul este destul de elocvent: 51% din participanţii la sondaj răspund: Da.

Mai încurajatoare însă pentru liderul liberal este tendinţa, căci numărul persoanelor care cred în şansa lui Crin Antonescu se află în creştere: în 10 ianuarie 2013 erau 51% faţă de numai 42% în decembrie 2011.

A fost publicată însă şi altă investigaţie care măsoară de data aceasta direct intenţiile de vot. În perioada 17-21 ianuarie 2013 Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, a realizat un sondaj din care reiese că la un vot popular direct, liderul PNL, Crin Antonescu ar câştiga 44%, Mugur Isărescu 33%, Dan Diaconescu 15% şamd. Întrebarea a fost deschisă, ceea ce explică prezenţa lui Mugur Isărescu sau absenţa unui candidat PDL.

Aceste împrejurări au o mare influenţă asupra dezbaterii constituţionale. Căci încurajat de opţiunile publicului, Crin Antonescu a afirmat că doreşte să candideze în alegerile prezidenţiale după modelul consacrat. Consecinţele sunt evidente: noua Constituţie va conserva regimul semi-prezidenţial, cu mici amenajări în punctele fierbinţi.

Consilierul primului ministru în chestiuni juridice şi constituţionale, Frunda György, a indicat deja câteva modificări posibile: preşedintele va fi obligat să-l investească cu sarcina formării guvernului pe candidatul majorităţii, chiar dacă nu este vorba de o majoritate sudată printr-o alianţă cu personalitate juridică şi vor fi delimitate atribuţiile preşedintelui şi premierului cu privire la reprezentarea externă. Proiectul preşedintelui Băsescu clarifica şi el aceste puncte, dar invers, în sensul consolidării puterii prezidenţiale.

Concluzia este că circumstanţele politice imediate vor fi decisive cu privire la Constituţie. Dacă majoritatea guvernamentală actuală nu ar fi fost alcătuită din două partide distincte, este posibil ca ideea republicii parlamentare să fi avut mai multe şanse. Liberalii sunt însă circumspecţi cu privire la concentrarea puterii în mâinile PSD, ceea ce îi îndeamnă să susţină un preşedinte ales direct şi cu atribuţii mai largi.

Prin urmare, caracterul bicefal al majorităţii şi popularitatea actuală a candidatului ei, Crin Antonescu, au fost de natură să scoată rapid din discuţie orice dezbatere despre reformarea de fond a regimului politic. Nici durata mandatului preşedintelui (de 5 ani ) nu va fi probabil modificată, liberalii fiind preocupaţi să deţină preşedinţia şi dincolo de mandatul guvernului actual.

Se pierde astfel ocazia unei dezbateri mai aprofundate despre regimul politic, iar opoziţia este ultima care să incite la o reformă mai largă, căci ea s-a manifestat mereu ca adeptă a prezidenţialismului după modelul ilustrat de actualul preşedinte. De fapt, minoritatea cea mai hotărâtă a opozanţilor (aflată mai ales în marginea sau în afara PDL) visa la un prezidenţialism după chipul regimului georgian de dinainte de modificarea Constituţiei.

Este regretabil că, în esenţă, stilul autoritar are încă mare trecere în România în cele mai diferite cercuri sociale şi că fiecare grupare aspiră nu la împlinirea unui regim democratic deliberativ, ci pretinde să impună în fruntea statului un om forte după chipul ei. Este simptomatic că fiecare tabără îl numeşte ”dictator” pe liderul advers. S-ar putea crede că, dincolo de aparenţe şi de exprimări complezente, natura adevărată a regimului politic românesc constă într-o alternanţă a ”dictaturilor”.

Este, totuşi, adevărat, că modificarea Constituţiei, aşa cum se prefigurează până acum, se îndreaptă tot mai mult către un regim parlamentar, dar nu are curajul să meargă până la capăt.