1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Ziua Victoriei: Fără show aviatic și un singur șef de stat

26 aprilie 2023

Kremlinul a anunțat că anul acesta nu vor fi invitați demnitari străini la parada militară care se va desfășura pe 9 mai la Moscova. Singurul șef de stat prezent va fi președintele Kirghizstanului, Sadir Japarov.

https://p.dw.com/p/4QZqQ
Rusia | Parada militară 9 mai Moscova
Parada militară din 9 mai 2022 de la MoscovaImagine: Anton Novoderezhkin/Sputnik/Kremlin Pool/AP/picture alliance

Anunțul a fost făcut de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Nu vor exista invitații speciale anul acesta – nu este o aniversare reper. În ajun (de 9 mai – n.red.), anul acesta, președintele Japarov al Kârgâzstanului va face o vizită (în Rusia – n.red.) și, fiind aici cu o zi înainte, a decis să rămână pentru paradă și pentru a ne împărtăși mândria de Ziua Victoriei”, a transmis reprezentantul președinției ruse, citat de RIA Novosti.

Peskov a mai spus că Vladimir Putin va rosti "cu siguranță" un discurs la acest eveniment.

Defilarea unor coloane de vehicule militare și Regimentul Nemuritor, un marș tradițional la care participă rudele și apropiații militarilor sovietici care au luptat în Al Doilea Război Mondial, au fost anulate în acest an.

În plus, spectacolul aviatic a fost scos din program, potrivit publicației Fontanka din Sankt Petersburg, citată de Meduza. Informația nu a fost confirmată oficial, însă aeronavele de luptă nu au survolat Moscova nici la parada de anul trecut.

O sursă citată de publicația rusă a spus că încă nu s-a luat o decizie finală și că autoritățile ar putea renunța la show-ul aviatic "pentru a nu le distrage atenția piloților și tehnicienilor de la îndeplinirea sarcinilor de luptă în zona operațiunii militare speciale".

Dmitri Peskov a spus că pregătirile pentru parada din 9 mai sunt în toi și că aceasta va avea loc. "Va fi un eveniment foarte important, tradițional pentru 9 mai. Vă vom anunța la timpul potrivit ce elemente va include parada, întrucât este prea devreme să discutăm despre acest lucru", a declarat el.

Autoritățile ruse au anunțat că Piaţa Roşie din Moscova va rămâne închisă timp de două săptămâni, din 27 aprilie până pe 10 mai, pentru a permite pregătirea paradei organizate cu ocazia victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, transmite agenția spaniolă de presă EFE citată de Agerpres.

Anterior, s-a anunţat că între 23 aprilie şi 15 mai nu se va putea vizita mausoleul lui Lenin din cauza pregătirilor pentru festivităţile de 9 mai.

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că Moscova îşi menţine neschimbate planurile de a organiza parada militară tradiţională de Ziua Victoriei, dar va înăspri măsurile de securitate.

Parada de Ziua Victoriei a fost, însă, anulată în regiunile ruse Kursk și Belgorod, de la granița cu Ucraina, din motive se securitate, relatează Ukrainska Pravda, citând oficiali ai administrațiilor locale și presa rusă de stat.

Parada militară din 9 mai este cea mai importantă sărbătoare oficială anuală din această ţară. Evenimentul a fost amânat doar în 2020, pentru prima şi singura dată în istorie, din cauza pandemiei de coronavirus.

Citiți articolul pe Spotmedia.ro.