1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Spotmedia: România renunță la corvete

10 august 2023

După ani de negocieri, scandaluri de corupție și implicări politice, Ministerul Apărării anunță că a renunțat la contractul de un miliard de euro pentru dotarea marinei militare.

https://p.dw.com/p/4V0iv
Un soldat român în timpul unui exercițiu militar în apropiere de Constanța (imagine din 21 iunie 2022)
Un soldat român în timpul unui exercițiu militar în apropiere de Constanța (imagine din 21 iunie 2022) Imagine: Mihai Barbu/AFP/Getty Images

Decizia vine la patru zile după ce mai multe drone ucrainene au străbătut sute de kilometri, lovind un vas de luptă rusesc din estul Mării Negre.

Reușita pune în discuție dominația navală a Kremlinului din regiune, noile tehnologii făcând navele masive și greoaie inutile în confruntarea marină.

O lege adoptată de Senatul american, la sfârșitul lunii iulie, anunță o nouă strategie SUA-NATO pentru Marea Neagră, acesta putând fi un motiv suplimentar pentru care țara noastră a renunțat la corvete, mizând pe un plan mai adaptat de înzestrare, negociat cu aliații.

România, exact în momentul în care situația din Marea Neagră a devenit tensionată, rămâne fără perspectiva unei modernizări și consolidări a marinei militare, cea mai slab dezvoltată armă de apărare a țării.

„Autoritatea contractantă din Ministerul Apărării Naționale a aprobat luni, 7 august, anularea procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esențial <Corvetă multifuncțională>, propusă prin raport de comisia de evaluare constituită”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Apărării în data de 8 august.

După o nesfârșită poveste de corupție, conflicte de interese economice și politice, achiziționarea celor patru vase de luptă s-a încheiat printr-o renunțare.

Miza a fost un miliard de euro, iar tehnologia era una la nivelul anului 2019, cele două companii care au concurat pentru realizarea corvetelor fiind Damen Group din Olanda și Naval Group din Franța.

„Decizia de anulare a procedurii … a fost luată … întrucât ofertantul declarat câștigător nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate de autoritatea contractantă și nu au fost identificate fondurile necesare declarării ca fiind câștigător a operatorului economic de pe locul următor”, se arată în comunicatul ministerului.

Cu alte cuvinte, nici olandezii, nici francezii nu au mai dorit să continue afacerea.

„Contractul a fost negociat la un anumit preț și probabil că până acum a crescut atât de mult, încât nu se mai poate realiza”, a declarat Nicolae Ciucă, actualul președinte al Senatului, fost premier și ministru al Apărării.

O reușită ucraineană care contestă dominația navală a Rusiei în Marea Neagră

În urmă cu cinci zile, vasul militar rusesc Olenogorski Gorniak, aflat în rada portului Novorossisk, a fost lovit de o dronă navală ucraineană, fiind scos din uz.

Atacul, desfășurat la o distanță de 500 de mile, 800 de kilometri, pe mare, de portul ucrainean Odesa, reprezintă un moment de cotitură în ce privește raportul de forțe din Marea Neagră.

Faptul că militarii Kievului au reușit să dezvolte drone navale care pot avea o rază de acțiune de până la 1.000 de kilometri pune sub semnul întrebării dominația masivei și numeroasei flote rusești în acest spațiu maritim.

Problema Rusiei ține și de contextul geografic, Marea Neagră fiind una, aproape, închisă, comunicând prin două strâmtori - Bosfor și Dardanele, cu Marea Mediterană.

Dezvoltarea unor drone cu o rază de acțiune de 1.000 km pune în pericol orice navă militară aflată în acest lac uriaș, în care există puține spații de manevră și protecție naturală pentru marile nave de luptă.

Planuri alternative pentru exporturile de grâne din Ucraina

Cel puțin o perioadă de câțiva ani, până la dezvoltarea unor sisteme de apărare antidronă, navele militare vor fi extrem de expuse și lipsite de eficiență în Marea Neagră, sugerează mai mulți experți.

„Deoarece marina ucraineană a folosit toate mijloacele disponibile, inclusiv vehiculele fără pilot, a obținut un avantaj strategic. Am forțat flota inamică să se deplaseze la est de Crimeea și am negat activitatea operațională a Rusiei în partea de nord-vest a Mării Negre, chiar și pe cea din apropierea porturilor din peninsulă”, a anunțat Oleksi Neizpapa, viceamiral al Forțelor Navale din Ucraina.

Atacul din portul Novorossisk arată că vasele militare rusești sunt expuse chiar și în zona estică a Mării Negre.

În acest nou context favorabil, cu o Rusie debusolată de atacul dronelor, cu Ucraina care a obținut un avantaj strategic și Turcia care nu vrea să se implice într-un conflict naval, România nu poate obține niciun avantaj. Nu are cu ce.

Citiți articolul integral AICI