1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SpotMedia: Nu suntem prea săraci ca să fim ”verzi”

13 august 2021

La două zile după ce ONU a publicat un raport înfiorător despre încălzirea globală, premierul Florin Cîțu ne-a spus senin că România e prea săracă pentru o tranziție rapidă la energie verde.

https://p.dw.com/p/3yx2d
Frunze deasupra unui bec
Imagine: picture-alliance/imageBROKER

Încerca să evite discuțiile despre prețurile tot mai mari la toate categoriile de produse și servicii din România, punând focusul pe majorarea facturilor la energie. El a spus în acest context că nu e vina Guvernului (evident!), ci a nevoii globale de a face tranziția către energia verde.

Însă a precizat că România va face această tranziție molcom, în ritmul pe care și-l permite, pentru a nu destabiliza total buzunarele cetățenilor. Oricât ar putea șoca, nu ar trebui să ne mire neapărat, având în vedere că acum doar câteva luni același premier evita să pronunțe sintagma ”taxă de mediu”, ca să nu fie negativist.

Din păcate, discursul premierului român nu e singular în lume. Peste tot vedem politicieni care neagă existența încălzirii globale sau care aleg măsuri populiste și poluante ca să-și asigure încă un mandat.

Orice legiferare responsabilă se traduce prin reorganizarea mai tuturor sectoarelor și industriilor, cu un impact serios asupra locurilor de muncă, dar și a stilului de viață în general.

Darurile pandemiei

Dar aici putem găsi darurile pandemiei. În ultimul an și jumătate, COVID-ul ne-a învățat că ne putem adapta și putem găsi soluții la cele mai mari probleme.

Lumea s-a oprit, după care s-a repliat. Și mai toate guvernele lumii s-au angajat, mai mult sau mai puțin, ca revenirea economică să fie una verde. În ultimul an, mai multe state ne-au arătat că se poate.

Pakistanul a creat zeci de mii de locuri de muncă, iar cei care și le pierduseră din cauza pandemiei au fost plătiți să planteze copaci.

Franța a alocat o treime din bugetul planului de recuperare pentru accelerarea ”înverzirii economiei”.

Noua Zeelandă a alocat 750 de milioane de dolari americani pentru a crea 11.000 de locuri de muncă ”verzi”, amintește Green Economy Coalition.

Chiar și China a anunțat un plan ambițios de reducere a emisiilor de carbon, în timp ce SUA au acum o administrație care s-a angajat să facă din criza climatică o prioritate, după patru ani cu negaționistul Trump.

Evident că, pentru a obține efecte globale, care să oprească mercurul în termometre, dacă nu chiar să-l scadă, e nevoie de mai mult. E nevoie de reforme structurale care să asigure investițiile în mediu, dar și ocrotirea drepturilor omului, pentru a obține echitate și stabilitate pe termen lung.

Citiți articolul integral AICI