1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sondaj: Germanii au devenit mai pro-europeni

5 aprilie 2019

Noul sondaj ARD-Deutschlandtrend indică o atmosferă mai pro-europeană în Germania decât în anul 2018, care se explică şi prin haosul din Regatul Unit. În ceea ce priveşte NATO, atitudinea germanilor e contradictorie.

https://p.dw.com/p/3GJKS
Imagine: picture-alliance/dpa/S. Stein

Chiar dacă disputa dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie pare să nu se mai termine, 74 la sută dintre germani ar regreta Brexitul. Se pare că atmosfera a devenit mai pro-europeană decât înainte în Germania tocmai din cauza dezbaterilor despre ieşirea Regatului Unit din UE. Potrivit sondajului realizat de institutul infratest dimap, aproape fiecare al doilea german consideră că apartenenţa Germaniei la UE e un avantaj - o creştere de opt procente faţă de sondajul din mai 2018.

Au crescut şi aşteptările faţă de UE. Majoritatea germanilor chestionaţi vrea ca subiectele politice cele mai importante să fie abordate în tot mai mare măsură la nivel european. Printre acestea se numără clima şi refugiaţii, dar şi protecţia consumatorilor, noile tehnologii şi standardele sociale elementare.

Sondaj Deutschlandtrend - UE
Dacă alegerile europarlamentare ar avea loc duminica viitoare...

În schimb, pentru cele două partide din coaliţia de la Berlin, conservatorii (CDU/CSU) şi social-democraţii (SPD), veştile nu sunt prea bune. Sondajul indică o scădere de 2% faţă de luna precedentă în ceea ce priveşte intenţiile de vot pentru alegerile europene din 26 mai. Dacă acest scrutin ar avea loc duminica viitoare, conservatorii germani ar obţine 30% din voturi şi social-democraţii doar 17%. 

Atitudinea faţă de NATO e contradictorie. La 70 de ani după înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, 82 la sută dintre germani consideră că aceasta e importantă pentru a garanta pacea în Europa şi pentru a asigura ca Germania să aibă greutate la nivelul politicii internaţionale. Cu toate acestea, sondajul nu indică o disponibilitate de a aduce contribuţii financiare mai substanţiale la bugetul NATO. 

Jumătate dintre germanii chestionaţi de infratest dimap s-au pronunţat împotriva punerii în practică a planului NATO ca statele membre să aloce două procente din PIB pentru apărare. 43 la sută dintre germanii intervievaţi sunt de acord cu o mărire a cheltuielilor militare. 

Deutschlandtrend / Germania
Dacă alegerile generale din Germania ar avea loc duminica viitoare...

În politica internă germană, atmosfera e stabilă. Dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminica viitoare, intenţiile de vot nu s-ar schimba considerabil faţă de luna precedentă, când a fost efectuat ultimul sondaj: 29% din voturi pentru CDU/CSU, 17% pentru SPD, câte un punct procentual în plus pentru Ecologişti (Grüne) şi Liberali (FDP), câte unul în minus pentru Alternativa pentru Germania (AfD) şi Partidul Stângii (Linke).

În ciuda acestei stabilităţi, mulţi germani sunt critici faţă de cei care îi conduc - doar 33 la sută s-au declarat mulţumiţi de activitatea guvernului de la Berlin, un plus de trei la sută faţă de luna precedentă. Aproape un sfert au spus că sunt împotriva cursului politic al guvernului.

Printre motivele de nemulţumire se numără atmosfera tensionată pe piaţa imobiliară. Potrivit sondajului, fiecare al treilea german are probleme să-şi găsească o locuinţă la un preţ rezonabil. În oraşele mari, 48 la sută dintre cei chestionaţi spun că e foarte greu să-şi permită chiria pentru un apartament.