Se înșală Raed Arafat?

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în 23 ianuarie va avea loc o discuţie în coaliţie pe tema Legii sănătăţii, după care se va decide şi forma în care va fi promovată această lege. Între timp legea a fost contestată cu putere de unul dintre eroii sistemului sanitar românesc, Raed Arafat, creatorul sistemului SMURD și cel care, după cooptarea sa în aparatul guvernamental a contribuit la reformarea sistemului public de urgernță.

După o dezbatere în cadrul Comisiei de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat a spus că, în opinia specialiștilor care au participat la dezbatere, sistemul integrat de urgenţă va fi pur și simplu distrus prin proiectul noii Legi a sănătăţii. El a arătat că viciul proiectului ar ține în primul rând de gândirea care îl animă și care așează ”competiția comercială” în locul misiunii de până acum, cea de salvare de vieţi.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, reforma pe care Guvernul o are în vedere ”păstrează actuala organizare a sistemului de urgenţă, introducându-se suplimentar posibilitatea furnizării acestor servicii de către orice furnizor care este omologat, în scopul diversificării surselor de finanţare şi a implementării principiilor de concurenţă reglementată”.

Miza reformei în sistemul de urgență

De fapt există în România foarte multe servicii private de urgență, atâta doar că ele nu primesc fonduri publice. Prețurile serviciilor sunt destul de mari. Cea mai ușoară intervenție costă 200-250 de lei cu un singur medic și de la 300 de lei în sus cu mai mulți medici și în funcție de echipamentele medicale mobilizate.

Așadar miza reformei nu constă în desființarea unui monopol de stat pe piața serviciilor medicale și apariția sectorului privat, așa cum a spus președintele Traian Băsescu, ci în cu totul altceva.

Reforma ar face ca aceste servicii private, care există deja, să poată participa și ele la împărțirea fondurilor publice. Iată așadar miezul disputei. Noua lege a sănătății girată de președintele Traian Băsescu și gândită în cadrul comisiei prezidențiale anume instituite, ar dispersa finanțarea de stat.

Secretarul de stat Raed Arafat a făcut o critică detaliată a proiectului arătând că standardizarea si interoperabilitatea ar fi puse în pericol sau, cu alte cuvinte, că standardele minime de eficiență în cazuri de urgență ar fi sacrificate.

În plus, în opinia sa, ar apărea o concurență cu efecte nu stimulatoare, ci distructive: ”Firmele se vor lupta între ele, dar vor căuta în același timp să elimine sistemul public ca să controleze piaţa mai bine și astfel vom deveni mai vulnerabili”, a spus Raed Arafat.

Nu este sigur că predicțiile sale sumbre se vor împlini, dar prin obiecțiile sale, Raed Arafat a deschis o discuție importantă, care depășește cu mult cadrele reformei din sistemul medical.

Poate să funcționeze bine sistemul concurențial de piață în orice domeniu și în orice condiții? Este una din cele mai importante întrebări ale politicii actuale.

Efectele contradictorii ale pieței concurențiale

În România cel puțin (și probabil în întreaga Europă de Est care a parcurs tranziția de la comunism la economia de piață) avem un câmp larg de observație. Piața liberă și concurența au adus beneficii extraordinare într-un timp foarte scurt. Comerțul și serviciile au cunoscut o transformare spectaculoasă și este tot mai vizibil și efectul benefic asupra prețurilor și calității ofertei.

În alte domenii însă piața liberă și concurența par să aibă efecte mai curând contrare. În domeniul televiziunii, de pildă, concurența pe piața de publicitate a provocat, încetul cu încetul, o mare uniformizare a ofertei laolaltă cu o calitate tot mai scăzută. În România aceste lucruri se văd cu ochiul liber, căci fenomenul este copleșitor. Televiziunile seamănă perfect una cu alta și se întrec în a coborî tot mai jos nivelul emisiunilor.

Fenomenul a fost descris însă cu vreo 15 ani în urmă și în Occident. Într-o excelentă analiză a televiziunii franceze, sociologul Pierre Bourdieu dezvăluia mecanismele care fac ca televiziunile în goana lor după sporirea audienței și a cotei de publicitate să ajungă nu să se diferențieze, ci dimpotrivă să devină tot mai asemănătoare.

Pierre Bourdieu nu lua însă în calcul ceea ce în România este mai evident: contează mult gustul publicului larg și nivelul său general de cultură, căci el va decide în cele din urmă sensul și natura uniformizării.

De asemenea am putut observa că pe piața de carte, după explozia extraordinară pe care au înregistrat-o editurile odată cu desființarea cenzurii și a monopolului de stat, au apărut și efectele secundare: carte proastă fără nici un aparat editorial, tipărită pe hârtie urâtă și în cele mai jalnice condiții.

Dar editurile mari și cu programe culturale majore au început la rândul lor să publice tot mai puține cărți importante, dedicându-se literaturii de mare succes. Proiecte editoriale majore au fost abandonate în beneficiul succesului facil.

Un scriitor român spunea la ultimul târg de carte din București că e salutar că ICR (adică statul) mai dă bani pentru cărți, căci altfel ”am ajunge să se tipărească numai romane polițiste norvegiene”. Poate că a exagerat, dar a dorit să sublinieze efectul nefast al înlocuirii criteriului cultural cu cel pur comercial.

Și totuși piața culturală funcționează mulțumitor acolo unde există o cerere mare și exigentă, ceea ce înseamnă un public larg cultivat. Concluzia minimală este că, cel puțin în anumite domenii, piața liberă, ca să funcționeze bine, are nevoie de anumite condiții în prealabil satisfăcute.

Dar cum stau lucrurile în sănătate? Aici cu siguranță că piața concurențială a serviciilor medicale ar funcționa foarte bine dacă cei care s-ar angaja în aceste activități ar avea un sentiment puternic al datoriei și misiunii lor umanitare. Etica misiunii lor ar prevala în toate împrejurările și ar pune o limită categorică derogărilor care s-ar putea face în scopul profitului.

De fapt Raed Arafat ar putea să se înșele dramatic dacă aceste condiții prealabile − și care nu au o legătură directă cu reforma sistemului medical − ar fi îndeplinite.

Dar Raed Arafat are în acest domeniu o experiență de o viață și el a construit un sistem de urgență extraordinar tocmai luptând nu cu statul sau cu mentalitățile etatiste, ci cu indolența, cu lipsa de responsabilitate și de compasiune față de oameni. E un subiect de reflecție pentru apărătorii riguroși ai privatizării și pieței libere.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Medana Weident