1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Îmi lipsește un picior, dar vreau să-mi trăiesc visele”

Marina Barba Odesa
13 aprilie 2023

La 18 ani, Ruslana Danilkina s-a înrolat voluntar la război. Și-a pierdut un picior în apropiere de Herson. Tânăra ucraineană povestește, pentru DW, despre viața ei și visele la care nu a renunțat.

https://p.dw.com/p/4PzTE
Ruslana Danilkina
Imagine: DW

„La început am fost nefericită că am supraviețuit. Mi-era foarte greu să-mi accept noua condiție", spune Ruslana. Se așează pe o bancă, își pune cârjele lângă ea și continuă: „Dar am înțeles că, deși acum îmi lipsește un picior, sunt în viață, pot să mă ridic și să merg - cu cârje, dar funcționează". Ruslana se plimbă în Odesa în fiecare zi. Și spune că viața orașului ei natal îi oferă puterea de care are nevoie urgentă acum.

„Mi-am dorit foarte mult să merg pe front”

În urmă cu un an, Ruslana Danilkina, Rusya, cum îi spun apropiații, a plecat pe front voluntară, pentru a apăra Ucraina împotriva invaziei ruse. Avea atunci 18 ani. Decizia nu i-a fost ușoară: „Cea mai mare teamă era că nu știam în ce mă bag și cât timp voi fi departe de casă. Dar am vrut să o fac, aceasta este țara mea și o iubesc foarte mult. Știam că nu pot face minuni, dar am vrut să fac ceva pentru a-mi ajuta țara”.

I-au servit drept modele chiar părinții. Mama și tatăl vitreg au luptat deja în Donbas, în 2015, în operațiunile antiteroriste ucrainene împotriva așa-numitelor „Republici Populare” Donețk și Lugansk, controlate de ruși. În februarie 2022, când a început invazia rusă pe scară largă a Ucrainei, cei doi au intrat în război ca voluntari.

La plimbare prin parc, în Odesa
La plimbare prin parc, în Odesa Imagine: DW

Ruslana s-a alăturat armatei ucrainene în aprilie. Inițial, i s-a încredințat procesarea dosarelor în Zaporijia. Dar și-a dorit să fie mai aproape de front. Datorită vârstei fragede, dorința i-a fost respinsă de mai multe ori. Într-un final a convins să fie angajată în domeniul comunicațiilor. A rămas acolo până în ziua care i-a schimbat complet viața.

„Nu îmi venea să cred că mi-am pierdut un picior”

Era 10 februarie 2023. Ruslana și tovarășii ei se aflau pe traseu într-o misiune de luptă în regiunea Herson, sub focul de artilerie rusă. O schijă a lovit mașina în care se afla pe scaunul pasagerului. „Îmi amintesc bine momentul exploziei. M-am apucat de genunchi. Am știut imediat ce s-a întâmplat, dar nu-mi venea să cred că mi-am pierdut un picior. I-am întrebat pe tovarășii mei ce se întâmplă, dar niciunul nu mi-a spus nimic”, rememorează Ruslana acea zi.

A supraviețuit printr-o minune. Pe lângă mașina în care a fost rănită a trecut un echipaj de paramedici, care i-au acordat primul ajutor. Altfel ar fi sângerat până la moarte. A fost mutată într-un alt vehicul - și atunci și-a văzut piciorul tăiat. A închis ochii șocată și așa a mers tot drumul până la spital.

A fost operată în orașul Hornobaivka. Medicii au încercat în zadar să-i salveze piciorul. A trebuit amputat deasupra genunchiului. În aceeași zi, Ruslana a fost transferată la Mikolaiv, unde a stat trei zile înainte de a fi dusă în orașul ei natal, Odesa, pentru tratament. Aici a plâns zile întregi, până la un moment dat când a decis că vrea să meargă mai departe.

Ruslana la spital, după o operație
Ruslana la spital, după o operație Imagine: Privat

De atunci, familia a fost cel mai mare sprijin al ei. Mai ales fratele ei Vladislav și soția acestuia Angelina. Mii de oameni din întreaga lume o încurajează și pe rețelele de socializare în fiecare zi. Pe Instagram, Ruslana are în prezent aproape 40.000 de urmăritori. „Când oamenii au aflat despre povestea mea, pur și simplu nu am avut timp să mă gândesc la piciorul lipsă și dacă doare. Eram mereu la telefon pentru că multă lume mi-a trimis mesaje. Și continuă și în ziua de azi”.

„Am vrut să simt piciorul așa cum este”

Dorința de a trăi face din Ruslana în ochii multora un simbol al puterii. Dar tânăra nu s-a împăcat imediat cu pierderea piciorului. „Nu știu exact în ce zi am acceptat această realitate. La început am crezut că m-am obișnuit. Dar apoi, când m-am întors în secție dintr-o plimbare, mi-am spus că nu se poate, că nu este adevărat! La trei sau patru săptămâni de la amputare, fratele meu mi-a făcut o poză. M-am uitat la ea și m-am văzut fără picior. Cred ca încă nu sunt complet conștientă de ce mi s-a întâmplat".

Întrebată cum este acum, Ruslana spune că se simte mult mai bine, atât fizic, cât și psihic. Dar chiar și la două luni de la tragedie o afectează dureri-fantomă. „Am renunțat la analgezicele intramusculare cu mult timp în urmă. A fost propria mea dorință, pentru că am vrut să simt piciorul așa cum este. Bineînțeles că durerea a revenit, dar în timp s-a diminuat. Psihologul meu îmi explică și cum să-mi educ creierul cu ideea că nu mai am piciorul. Creierul își amintește piciorul dinainte de accident și continuă să trimită impulsuri acolo. Așa apare această durere”.

În prezent mai ia doar sedative pentru a-și calma nervii. Până de curând mai avea atacuri de panică severe. Medicația și psihoterapia regulată o ajută să depășească încetul cu încetul această problemă.

„Vreau să patinez din nou”

Până acum, Ruslana a trecut prin cinci operații. În prezent se află într-un sanatoriu, se pregătește pentru o proteză. Piciorul îi este măsurat în fiecare zi pentru a afla dacă circumferința este încă în scădere. Este important pentru selectarea și montarea protezei. Va primi una modernă, fabricată în Germania, grație unor donatori. Și va începe în curând exerciții de reconstrucție a mușchilor atrofiați în ultimele două luni.

Odată ce va învăța să trăiască cu noua proteză, vrea să-și urmeze noile vise. Printre altele, vrea să meargă din nou la patinaj. „Visez și la o bicicletă. Chiar dacă îmi lipsește un picior, nu înseamnă că nu pot trăi aceste vise".

În ciuda suferinței, tânăra încearcă să-i motiveze pe alți invalizi de război să nu-și piardă încrederea în viață: „Vreau să le arăt oamenilor că totul este posibil și că nu trebuie să stai și să te ascunzi. Dacă ți se întâmplă ceva, este înfricoșător, doare - dar viața continuă. Trebuie să o trăiești."