Ruanda marchează 30 de ani de la genocidul din 1994

Pe 7 aprilie, Ruanda va comemora trei decenii de la izbucnirea genocidului în țara central-africană. Peste un milion de persoane - cei mai mulți din grupul etnic minoritar tutsi, dar și moderați din etnia majoritară hutu care au încercat să-i protejeze pe tutsi, precum și membri ai triburilor batwa - au fost ucise sistematic de extremiștii hutu, de-a lungul a 100 de zile de masacre care au început la 7 aprilie 1994.

”Nu vom uita niciodată victimele acestui genocid, nici curajul și rezistența celor care au supraviețuit”, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres. Freddy Mutanguha, un tutsi, este unul dintre acești supraviețuitori.

O tragedie personală: masacrarea unei familii

Freddy avea 18 ani la vremea genocidului, frecventa școala din satul natal Mushubati, la 135 de kilometri de capitala Kigali. Extremiștii hutu vânau tineri pe care îi bănuiau că simpatizează cu Frontul Partiotic Ruandan (RFP), un grup al rebelilor tutsi condus de Paul Kagame, cel care avea să devină președintele țării în anul 2000.

Temându-se pentru fiul ei, mama lui Freddy l-a sfătuit să se ascundă în casa familiei unui coleg hutu. În timp ce Freddy era la adăpost în siguranță, familia lui a mituit un grup de extremiști hutu cu bani și alcool pentru a rămâne în viață. Dar pe 14 aprilie, familia a rămas fără bani, iar extremiștii i-au ucis cu brutalitate pe părinții lui Freddy și pe patru din cele cinci surori ale băiatului. ”Le-am putut auzi țipetele, când erau omorâți fără milă în timp ce își implorau atacatorii să le cruțe viața”, a povestit Freddy pentru DW. ”Mi-au aruncat surorile într-o groapă și le-au omorât cu pietre. Părinții mei au fost uciși cu macete”. Copilele aveau între 4 și 13 ani. ”Ar fi fost curată sinucidere dacă mi-aș fi părăsit ascunzătoarea”. Pe lângă părinți și cele patru surori, alți 80 de membri ai familiei extinse a lui Freddy au fost uciși în genocid.

Unii dintre ucigașii familiei lui Freddy au fost eliberați în temeiul unui acord de recunoaștere a vinovăției: făptuitorii care le-au oferit procurorilor informații esențiale despre suspecți și gropile comune au primit reduceri de pedeapsă. Conducătorii bandelor criminale au rămas, totuși, în închisoare.

Freddy a ajuns, între timp, unul dintre liderii IBUKA, un grup al supraviețuitorilor genocidului din Ruanda iar în prezent este directorul Memorialului Genocidului din capitala Kigali. Aici sunt îngropate rămășițele a aproximativ 250.000 de victime ale masacrelor.

Dificila vindecare a supraviețuitorilor

În ciuda eforturilor de reconciliere dintre supraviețuitori și cei care au comis genocidul, vindecarea societății ruandeze este un drum accidentat pentru supraviețuitori precum Freddy și sora lui Rosette, singura dintre surori care a scăpat când familia a fost masacrată.

”Făptuitorii nu spun adesea întregul adevăr, ceea ce reprezintă un eșec în eforturile de reconciliere și, mai ales, este deranjant pentru supraviețuitori”, explică Freddy și dă exemplul unuia dintre ucigașii familiei sale, care ar fi ascuns multe informații. ”A fost eliberat după ce a executat 15 ani din cei 25 la care fusese condamnat - și asta în schimbul a câtorva, foarte puține informații pe care le-a împărtășit procurorilor. Trebuie să trăim cu această situație, în condițiile în care cei dragi nouă nu se vor mai întoarce niciodată”.

Cu toate acestea, recunoaște Freddy, țara sa a făcut progrese semnificative în ceea ce privește reconcilierea. De aceeași părere este și Phil Clark, profesor de politică internațională la Şcoala de Studii Orientale și Africane din Londra. Clark a cercetat evoluțiile din Ruanda ultimilor 20 de ani și observă ”progrese uriașe, având în vedere că sute de mii de participanți la genocid condamnați s-au întors în aceleași comunități în care au comis crime, alături de supraviețuitorii genocidului”. Deși multă lume se aștepta la ”alte cicluri de violență după genocid, așa cum este cazul în țările vecine, (...) majoritatea acestor comunități sunt pașnice, stabile și productive”.

Rețelele sociale îngreunează reconcilierea

Supraviețuitorii au fost nevoiți să-și depășească sentimentele și să lucreze împreună cu făptașii, potrivit lui Freddy. Însă principala piedică în calea unității rămâne diaspora ruandeză, ”cunoscută pentru răspândirea informațiilor care polarizează pe rețelele sociale și pentru că își manipulează și instigă familiile rămase acasă. Obstrucționează, astfel, eforturile de reconciliere, în special în rândul tinerilor care știu puține despre ceea ce s-a întâmplat acum 30 de ani”.

Asemeni lui Freddy, și Clark susține că cea mai mare provocare pentru reconciliere este acum diaspora ruandeză, care nu a luat parte la procesele importante de reconciliere din interiorul patriei lor. ”Cea mai distructivă dinamică interetnică vine în prezent din comunitățile de expați aflați în America de Nord și Europa de Vest sau din alte părți ale Africii”, a explicat Clark pentru DW.

Repatrierea refugiaților

Cel mai activ critic al președintelui Paul Kagame este Victoire Ingabire. Din punctul lui de vedere, reconcilierea este încă un vis exagerat, cât timp nu toți refugiații ruandezi din întreaga lume se pot repatria. ”Există încă mulți refugiați, în special în țările vecine”, a amintit Ingabire într-un mesaj de Anul Nou pe canalul de YouTube al partidului său. ”Trăim în pace, dar reconcilierea este încă scăzută și există o profundă neîncredere în rândul ruandezilor”.

Guvernul ruandez este îngrijorat că o parte din refugiații aflați în apropierea granițelor țării au ales să se înarmeze, atrage atenția Ingabire, cu referire la rebelii din Forțele Democratice pentru Eliberarea Ruandei (FDLR), un grup armat de etnie hutu despre care se presupune că este tolerat de guvernul din Congo învecinat. ”Această problemă nu se va termina niciodată decât dacă noi, cei care ne aflăm în interiorul țării, ne unim și ne reconciliem”.

Președintele Kagame tratează de mult timp FDLR ca pe o amenințare existențială pentru națiunea sa. Gruparea a fost desemnată ca organizație teroristă de către Statele Unite. Guvernul de la Kigali este, în schimb, acuzat că sprijină grupări rebele concurente precum mișcarea M23. Tensiunile au alimentat și amenințări reciproce între Kigali și Kinshasa – inclusiv amenințări cu războiul din partea președintelui congolez Felix Tshisekedi.

Reconstrucția vieților, restabilirea speranței

În ciuda eforturilor depuse de guvern, societatea civilă și cetățenii obișnuiți pentru a trece peste trauma genocidului, nu toată lumea a avut puterea să o facă. Există cluburi și asociații de dialog unde oamenii discută conflictele trecute și prezente.

Situația este mult mai bună astăzi decât în ​​urmă cu cinci sau zece ani, potrivit lui Clark, ”dar majoritatea ruandezilor cu care vorbesc spun că mai este un drum lung de parcurs”.

Pentru Freddy este important ca genocidul să fie comemorat pe tot globul. ”Amintirea a ceea ce s-a întâmplat în Ruanda acum 30 de ani nu ar trebui să fie una intimă a populației tutsi care a supraviețuit genocidului. Întreaga lume ar trebui să învețe, deoarece aici a avut loc o crimă împotriva umanității”.