Rezultatul definitiv al referendumului din 19 mai va fi comunicat astăzi
21 mai 2007Publicitate
Mai sunt aşteptate voturile românilor din străinătate. Ultimele date oficiale relevă că pe 19 mai au fost la urne aproximativ 44 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot. În favoarea revenirii la Cotroceni a preşedintelui suspendat s-au pronuntat circa 74 la sută din participanţii la plebiscit, iar în favoarea demiterii sale peste 24 la sută.
Până acum au fost centralizate peste 98 % din numărul total de voturi exprimate. După referendum, responsabilii europeni au transmis la Bucureşti următorul mesaj: România trebuie să se concentreze acum asupra reformei şi asupra angajamentelor asumate o dată cu aderarea la UE.