1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Revista 22: Antonescu şi Boc, rătăcind printre demisii

1 februarie 2012

Unica metodă la îndemâna USL de a provoca anticipatele a murit îngropată sub mormanul de interese şi beneficii parlamentare.

https://p.dw.com/p/13uRL
Crin Antonescu, leader of Romania?s Liberal Party speaks during the last campaign TV debate between the main three candidates for Romania?s presidency, at Parliament Palace, in Bucharest, Romania, 20 November 2009. Romanians will vote their president on 22 November 2009. EPA/ROBERT GHEMENT +++(c) dpa - Report+++
Crin AntonescuImagine: picture-alliance/ dpa

Înhăţate şi supte până la ultimul oscior de orice urmă de independenţă, protestele din Piaţa Universităţii au devenit platoul de filmare al Antenei 3. Cum gerul năprasnic a redus în mod firesc şi numărul, şi avântul protestatar, manipulatorii lui Felix se descurcă şi ei cum pot. Ba cu rezervistul Dogaru cerând minereşte desfiinţarea a tot ce mişcă în afara protocolului încheiat cu USL, ba cu imagini de arhivă de acum două săptămâni, dar în special cu îndemnuri la ură neagră şi oarbă. Vreo surpriză? Nu cred. Politica româ­nească este extrem de previzibilă, actorii ei, cu limitările şi demagogia îndelung testate, rămânând aceeaşi. Aşa încât, nu e surprinzător nici că anteniştii au tras protestele pe turta USL, nici că PDL nu ratează nicio strachină în care să calce şi nici că opoziţia face demonstraţii live de ce merită să fie detestată la pachet cu puterea. În fapt, aşa cum telespectatorii şi Antena 3 se merită unii pe alţii, aşa şi puterea şi opoziţia. Greu de spus al cui e norocul mai mare, al PDL şi al preşedintelui că au ca adversari personaje ca Antonescu şi Ponta, sau al acestora că premierul Boc a dezvoltat şi el, precum Victor Ciorbea şi Emil Constantinescu, sindromul „salvatorului indispensabil“, nedându-se dus cu vorba bună.

USL şi-a încheiat acţiunea denumită gongoric „demisia în bloc pentru provocarea alegerilor anticipate“ cu un fâs răsunător. Unul care a lovit în plin pretenţia PNL că opoziţia ar fi altfel decât „nesimţiţii“ şi „dictatorul“ care stau agăţaţi de putere în loc să-i facă loc ei. Liberalii nu sunt „fraieri“, a dat asigurări Mircea Diaconu, senatorul care a trecut mireasa pragmatismului actoricesc peste pragul ANI. Având grijă să argumenteze prăpădul care ar urma după demisia USL („cine ar mai contesta legile la Curtea Constituţională?“), Ponta şi Antonescu au optat pentru formula reciproc avantajoasă a grevei parlamentare. Avantajoasă în special pentru liderul PNL, care, iată, reuşeşte să-şi legalizeze chiulul. Ponta & Antonescu au lămurit măcar un lucru: greva va fi plătită de tot poporul. Adică, greviştii îşi vor lua forfetarele, salariile, maşinile, şoferii şi mobilele cu ei în perioada protestului. Să tot stai în grevă pe 5.000-8.000 de lei salariu de bază şi pe 10.000 forfetara! Mai mult, „greva accentuată“ va începe strategic doar după ce opoziţia îşi va vota funcţiile în structurile parlamentare. Vorba Adrianei Săftoiu, rămasă pe tarlaua demisiei doar cu Ludovic Orban alături, „uşor cu teoria, greu cu practica“.

Citiţi articolul integral pe revista22.ro accesând linkul de mai jos.

Revista 22/ DW
Redactor: Medana Weident