1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăOrientul Mijlociu

Reverberații ale intervenției israeliene în sudul Libanului

1 octombrie 2024

Actuala situație de securitate din regiune amintește multor libanezi de haosul semănat de îndelungatul război civil încheiat în urmă cu 34 ani. Germania își scoate personalul diplomatic din Liban.

https://p.dw.com/p/4lHSE
Tanc israelian la graniţa cu Libanul
Tanc israelian la graniţa cu LibanulImagine: Baz Ratner/AP/picture alliance

Ofensiva terestră israeliană nu este o surpriză. Potrivit administrației americane, Israelul a informat Washingtonul cu privire la operațiuni militare restrânse la frontiera libaneză, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller. 

Armata israeliană a anunțat că a început „atacuri terestre limitate, localizate și țintite, bazate pe informații sigure ale serviciilor de informații, împotriva țintelor și infrastructurii teroriste ale Hezbollah din sudul Libanului”. Potrivit Israelului aceste ținte ale miliției șiite pro-iraniene sunt situate în sate apropiate de frontieră și reprezintă o amenințare imediată pentru comunitățile israeliene din nordul Israelului. 

Fumul la locul unei lovituri aeriene israeliene într-o suburbie din sudul Beirutului, Liban
Fumul la locul unei lovituri aeriene israeliene într-o suburbie din sudul Beirutului, LibanImagine: Hassan Ammar/dpa/picture alliance

Armata israeliană dă asigurări că face tot ce este necesar pentru a apăra cetățenii Israelului și pentru a-i readuce pe cetățenii din nordul Israelului la casele lor. Operațiunea va continua în paralel cu luptele din Fâșia Gaza împotriva Hamas și în alte zone, soldații fiind antrenați pentru operațiune timp de mai multe luni, precizează Israelul.

Potrivit cercurilor militare, anterior începerii ofensivei terestre israeliene, armata libaneză și-a retras soldații de la frontieră, iar mai multe zone din nordul Israelului au fost declarate zonă militară restricționată. În cursul serii, Pentagonul a informat că, pe fondul actualei conjuncturi, își va ajusta în consecință capacitățile militare din Orientul Mijlociu.

Conflictul dintre Israel și Hezbollah cunoaște o escaladare dramatică

Un bărbat documentează clădirile avariate la locul unui raid aerian israelian
Un bărbat documentează clădirile avariate la locul unui raid aerian israelianImagine: Hassan Ammar/dpa/picture alliance

Armata israeliană a atacat puternic, timp de câteva zile, ținte din țara vecină, inclusiv, potrivit propriilor declarații, depozite de arme ale Hezbollah. Libanul vorbește despre sute de morți și răniți. 

Vineri, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, dar și alți luptători ai grupării, au fost uciși într-un atac aerian israelian. Odată cu intensificarea luptelor, Hezbollah a lansat sute de rachete asupra Israelului. Miliția și-a anunțat așa-numitul „front de solidaritate” după izbucnirea războiului din Gaza și a tras mii de rachete spre Israel.

Marți dimineață armata israeliană a avertizat libanezii, pe rețelele sociale, în limba arabă, să nu călătorească în sudul țării, care este scena unor lupte intense în cadrul cărora „membrii Hezbollah folosesc mediul civil și populația drept scuturi umane” - potrivit armatei israeliene. 

Bombardamentele israeliene lovesc o zonă din sudul Libanului, văzută din nordul Israelului
Bombardamentele israeliene lovesc o zonă din sudul Libanului, văzută din nordul IsraeluluiImagine: Leo Correa/dpa/picture alliance

Mesajul face apel la populație să nu călătorească la sud de râul Litani, care se află la aproximativ 30 de kilometri de frontieră. Deși, în conformitate cu o rezoluție a ONU, luptătorii Hezbollah nu au voie să rămână la sud de această linie, după ultimul război din Liban, în 2006, ei s-au întors treptat în zonă. Israelul dorește ca aceștia să se retragă din nou pentru a permite întoarcerea în siguranță a aproximativ 60.000 de cetățeni în nordul țării.

Atacuri și în apropiere de Beirut și în Siria

Forțele aeriene israeliene au continuat să bombardeze inclusiv ținte din apropierea capitalei libaneze Beirut. Agențiile de presă vorbesc despre cel puțin șapte explozii puternice petrecute într-o suburbie din sudul capitalei. Anterior, prin intermediul rețelelor sociale, un purtător de cuvânt al armatei israeliene le ceruse locuitorilor din suburbiile sudice ale Beirutului să își părăsească apartamentele. 

Între timp, trei persoane au fost ucise într-un raid aerian israelian asupra capitalei siriene Damasc. De asemenea, trei civili au fost uciși și alți nouă au fost răniți în atacuri asupra mai multor regiuni din oraș, a transmis marți dimineața agenția siriană de stat Sana, citând o sursă militară.

Rachete și drone îndreptate și către Israel

Marți dimineață rachetele au zburat inclusiv în direcția Israelului, a cărui armată a anunțat pe Telegram că zeci de proiectile au fost interceptate în zone din nordul țării, unele dintre ele prăbușite în zone deschise. Apărarea aeriană ar fi interceptat inclusiv o dronă la zeci de kilometri de coasta Israelului. Hezbollah susține că a atacat soldați israelieni în apropierea frontierei de sud.

Copii libanezi care au fugit cu familiile lor din suburbia sudică a Beirutului dorm pe un trotuar din Beirut
Copii libanezi care au fugit cu familiile lor din suburbia sudică a Beirutului dorm pe un trotuar din BeirutImagine: Marwan Naamani/dpa/picture alliance

Personalul ambasadei Germaniei a fost evacuat. Dată fiind înrăutățirea situației din Liban, un avion al Luftwaffe (forțele aeriene germane) a evacuat personalul ambasadei din Beirut. Potrivit Ministerului Federal de Externe, la bordul aeronavei s-au aflat aproximativ 110 pasageri, care au aterizat pe aeroportul din Berlin în cursul serii. 

Lufthansa prelungește măsura de anulare a zborurilor 

Situaţia din Orientul Mijlociu determină compania Lufthansa să prelungească interdicția de zbor către Israel și Liban. Zborurile spre Tel Aviv vor fi anulate până la 31 octombrie, iar legăturile spre capitala libaneză Beirut vor fi anulate până la 30 noiembrie, a anunțat compania aeriană cu sediul la Frankfurt.

În plus, zborurile spre Teheran vor rămâne suspendate până la 14 octombrie. Firma principală Lufthansa Airline a decis deja să suspende zborurile către Teheran până la 26 octombrie inclusiv.

Pasagerii afectați pot face o nouă rezervare gratuită pentru o dată ulterioară sau pot primi o rambursare a prețului biletului. Grupul Lufthansa include Swiss, Austrian, Brussels Airlines și Eurowings.

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.