Regal de teatru românesc la Chișinău (III)

Mai ales că poetul, prozatorul și dramaturgul român de la Paris, născut la Rădăuți, este un vechi și statornic prieten al lumii literare și teatrale basarabene. Piesele sale au fost jucate de mai multe ori pe scena teatrelor din Moldova, cum s-a întâmplat și de această dată.

„Mansardă la Paris cu vedere la moarte”, în regia lui Mihai Lungeanu, montat de Teatrul Național Radiofonic din București – Radio România. Redactor și producător: Magda Duțu. Este spectacolul prezentat luni, 16 septembrie 2024, cu precizarea: „Întâlnire subiectivă și imaginară între dramaturgul Matei Vișniec și filozoful Emil Cioran”. Subiect inspirat din ultimul an de viață al lui Cioran (interpretat de Virgil Ogășanu), când începuse să-și piardă memoria. Era internat la spital, într-o mare devălmășie cognitivă, și vorbea... românește. Prilej emoționant pentru o „întâlnire” a lui Cioran cu persoane dragi, cu președintele Franței sau cu cititori depresivi care au renunțat la sinucidere, citindu-i opera.

Spectacolul radiofonic a prefațat conferința lui Matei Vișniec: „Identități lingvistice, identitate europeană”, moderată de scriitorul și traducătorul Ivan Pilchin. Au fost prezenți mai mulți intelectuali, oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului, între care scriitorul Ion Bogdan Lefter, invitat să modereze câteva evenimente din cadrul Reuniunii teatrale, criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și mulți alții.

Matei Vișniec a vorbit despre aventura pe care o trăiește între două limbi și două culturi, româna și franceza, s-a referit la angoasele lumii contemporane și a adresat un mesaj tinerilor prezenți în sală:

„Aveți o misiune foarte importantă, prin ceea ce veți face, prin ceea ce veți crea: să contribuiți la unitatea culturală a Europei și să le explicați occidentalilor lucruri pe care ei, fie nu le știu, fie le ignoră, fie din lene nu pot să le învețe. Contribuția noastră la consolidarea Europei va fi extraordinară, datoriră mărturiilor pe care le veți aduce. Pentru că societatea de consum, cu pofta ei de divertisment, cu tehnologiile ludice și cu micile probleme majore ale occidentalilor îi fac să nu știe și să nu reacționeze normal la situații de o mare gravitate. De exemplu: în mod normal, după agresiunea Rusiei în Ucraina, ar fi trebuit ca milioane de europeni să iasă pe străzi și să manifesteze, așa cum mase de studenți au demonstrat împotriva intervenției americane în Vietnam. Aceste manifestații ale europenilor împotriva unei agresiuni barbare n-au existat. Opinia publică din Occident este informată, dar nu și trezită din somn. Din somnul bunăstării. Avem nevoie de trezirea Europei.”

„La câțiva oameni distanță de tine”

A fost unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul Reuniunii. Spectacol al Teatrului Național „I.L.Caragiale” de la București în colaborare cu Centrul Cultural „George Coșbuc” din Bistrița. Regie, univers sonor: Radu Afrim, după un text de Dan Coman.

Decor auster: o bucătărie, un dormitor și între ele o încăpere din altă dimensiune geografică, americană sau austriacă.

Două istorii despre non-comunicare și familii dispersate. În prima, o mamă cu doi copii, frate și soră, își caută norocul fiecare în felul său. Victor (Marius Manole) e un tânăr inadaptat, Eliana (Flavia Giurgiu) s-a măritat fictiv cu un american, Christopher (Ștefan Iancu), căruia îi plătește ratele la bancă. Fratele și sora nu-și pot vindeca frustrările. Doar copilăria e autentică, adăpostul ideal, refugiul imposibil.

Suferința mamei (Natalia Călin), care-și vede înstrăinați copii, e „pansată” de o idilă cu domnul Isidor (Marius Bodochi) – un fost militar, cam țeapăn, care încearcă să o înveselească. Umorul său cazon se lipește ca nuca de perete, produce ilaritate fără să vrea. Savuroasă vorbirea ardelenească a Nataliei Călin („bistrițeancă” în piesă), răscumpără toate scenele deprimante.

Părinți care se urăsc

În cealaltă dramă, Jimmy (Ștefan Iancu) pendulează între dragostea și ura părinților săi divorțați. Mama (Mirela Oprișor) îngrijește o bătrână alienată în Austria și-i tot promite fiului ei că va veni: mai rabdă încă puțin, să mai strângă niște bani, că pentru el muncește. O scurtă vizită a băiatului la ea, în Austria, pe care-l îl găzduiește pe ascuns în casa bătrânei, se lasă cu supărări și reproșuri reciproce.  

Tatăl (Marius Bodochi), internat într-un cămin pentru alcoolici, trăiește din amintiri: îi arată fiului poze din trecut, în care ei doi erau fericiți, dar din care lipsește mama. Nu o iartă, și nici ea pe el, o aversiune profundă îi desparte. Sfâșiat între două afecte, Jimmy ajunge în pragul sinuciderii, ca până la urmă să rămână alături de tatăl său, care, cu toate hibele lui, măcar nu l-a trădat, îi livrează un rost.

Istorii din România de azi, în care se recunosc și românii din stânga Prutului, pe care sărăcia i-a făcut să-și ia lumea în cap, făcându-și țăndări trecutul, familia, sentimentele. Actorii joacă roluri interșanjabile, ca și-n viață: binele și răul se amestecă, nu e nimic predeterminat, oamenii aleg să se despartă mai degrabă mental, geografia e un doar pretext sau prilejul care schimbă realitatea.

„Două povești de amor”

După tot felul de montări experimentale, cele două piese de Cehov ne-au făcut să savurăm „dulcele stil clasic”, de care, sporadic, ni se face dor, așa cum uneori ți-e poftă de un roman „ca lumea” sau de un film făcut după toate regulile genului: cu intrigă, conflict, personaje bine conturate, deznodământ și destindere. Și un trio actoricesc memorabil.

În prima poveste de amor, Claudiu Bleonț e un boiernaș dintr-un fund de gubernie rusească, un ins marcat de complexe. Încercarea sa temerară de a o cere în căsătorie pe fiica unui moșier din vecinătate, cu care se cunoaște de mult, se împotmolește într-o interminabilă controversă cu iubita sa – ba pe seama unui petec de pământ, ba a unor câini de rasă –, uitând complet, pețitorul, tatăl fetei și fata însăși, motivul întâlnirii lor. Întâmplarea, de un haz nebun, e cu happy end, dar traseul sinuos face toți banii!

În a doua poveste de amor, Cerasela Iosifescu – metamorfozată din domnișoara mofluză și cam necioplită, din secvența anterioară, într-o văduvă elegantă –, primește vizita inopinată a unui fost ofițer căruia defunctul ei soț i-a lăsat drept „moștenire” o datorie, pe care personajul jucat de Claudiu Bleonț vine să și-o recupereze, altfel îi pune banca pielea pe băț. Femeia, demnă, refuză și-n orice caz nu are banii acum. Ci0ndăneala lor, ajunsă în pragul unui duel cu pistoale (adorabilă scena în care preopinentul ei încearcă s-o învețe să tragă!), devine un harț amoros, terminat (cum altfel?) într-o fericită uniune de destine. De apreciat ipostazele lui Adrian Andone, oferindu-le celor doi „porumbei” când o complicitate partizană, când o țintă a ironiilor. 

Un spectacol reconfortant, care dinamizează ampla paletă de interpretări actoricești și stilistici regizorale din actuala ediție a festivalului.