Refugiaţi blocaţi la graniţele Ungariei

Duminică, electoratul maghiar a fost chemat la urne pentru a decide dacă Ungaria va accepta refugiaţi relocaţi din alte state comunitare, în cadrul unui referendum solicitat de Viktor Orbán. Deşi majoritatea a preferat să pună ştampila pe "Nu", scrutinul nu a fost validat, pentru că nici măcar 50 la sută din cetăţenii cu drept de vot nu s-au prezentat la urne.

Oamenii sosesc în Kelebija pentru a trece dincolo de această poartă. Guvernele sârbe şi ungare au semnat o înţelegere, pe baza căreia doar 20 de azilanţi au acces zilnic pe teritoriul Ungariei. După ce sunt înregistraţi de autorităţile sârbe, refugiaţilor li se comunică data la care trebuie să se prezintă la această poartă, unde sunt direct intervievaţi de autorităţile ungare.

Procesul nu este lipsit de erori. Mohamed Gamal, un egiptean de 18 ani (nu apare în poză) a sosit la Kelebija, după ce şi-a regăsit numele pe lista persoanelor chemate la interviu. Când a vorbit cu autorităţile sârbe, a aflat că de fapt invitaţia era adresată unui alt egiptean cu nume identic şi că el nu figura nicăieri.

Cu puţine şanse, Gamal a rămas în tabăra de tranzit, alături de alte 100 de persoane care aşteptau să fie invitate la interviu. Există doar o singură sursă de apă şi câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor caritabile vizitează tabăra zilnic. Azilanţii beneficiază de asistenţă minimă. În poză este unul din cei nouă copii ai familiei Yazidi, care a petrecut câteva săptămâni în tabăra de refugiaţi.

"Voi găsi un alt drum," a declarat Gamal pentru DW, povestind că a luat legătura cu călăuzele aflate la faţa locului. A plătit 1500 de euro, în urmă cu o lună, pentru a trece dincolo de gard, dar a fost prins şi transportat înapoi la Belgrad. Patrulele şi elicopterele fac imposbilă trecerea ilegală a graniţei. "Dacă eşti mai rapid decât poliţiştii, atunci pun câinii pe tine", spune Gamal.

Copiii lui Walid Khaled, un mecanic auto din Irbil, Irak, se joacă în apropierea gardului. Au trecut două luni de când au ajuns în tabără, unde au existat confuzii legate de documentele lor de imigrare. "Poliţia ne spune 'nu ştiu, nu ştiu,'" dar el crede că: "aici e rău, dar e mai bine decât în altă parte."

La Kelebija funcţionează una din cele două tabere din zonă. Refugiaţii din Orientul Mijlociu sunt cazaţi aici, în vreme ce afganii şi pakistanezii stau în Horgos. În timp ce întreţine focul de tabără cu haine şi bunuri donate, ne povesteşte că preferă să stea în Kelebija - deşi şansele lui de a merge mai departe nu s-au îmbunătăţit - dat fiind că familia lui a fost tâlhărită înainte.

Dimineaţa, camionagii în trecere imită zgomotele primatelor în megafoane, când trec pe lângă tabăra de refugiaţi. "În Grecia, cetăţeanul de rând are simpatie faţă de refugiaţi", spune Sydney Fernandez, coordonator local pentru North Star, o asociaţie umanitară sârbă. "Aici, localnicii sunt de părere că aceşti oameni ar fi trebuit să stea acasă şi să lupte pentru ţara lor".