RECESIUNEA PÂNDEŞTE LA COLŢURILE EUROPEI
10 septembrie 2008Avertizând că vin timpuri grele, Comisia Europeană a estimat că cele trei ţări europene vor avea parte de suferinţe economice în următoarele două trimestre consecutive. „Perspectivele s-au înrăutăţit în mod clar pentru a doua jumătate a acestui an”, a declarat Comisarul european pentru Economie, Joaquin Almunia. Preţurile crescute la energie şi alimente, precum şi recesiunea financiară globală sunt vinovate pentru viitorul sumbru. În acelaşi timp, prognozele referitoare la produsul intern brut al celor 15 membri ai zonei euro au fost recalculate, ele urmând să scadă de la 1.7% la 1.3%.
SE PIERDE DIN ELAN
Ca un ecou la previziunile Uniunii Europene, un institut important din Berlin a prognozat că economia germană va scădea în trimestrul curent cu 0,1%. Conform aceleiaşi analize s-a constatat scăderea activităţilor din producţia industrială şi cea a construcţiilor. Pentru întreaga perioadă a lui 2008, Comisia Europeană se aşteaptă ca economia germană să crească totuşi cu 1,8%.
Încetinirea economiei europene se datorează unei întregi combinaţii de factori, cel mai notabil fiind probabil criza internaţională a creditelor datorată colapsului sectorului imobiliar care a afectat în parte şi ţările bătrânului continent. Comisia Europeană se aşteaptă ca în acest an, inflaţia să atingă în zona euro o medie de 3,6%. Jean Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a avertizat că "Criza economică a devenit un proces continuu", şi că "Europa trebuie să fie foarte atentă la evoluţiile viitoare."
OPTIMIŞTII
Însă Josef Ackermann, directorul executiv al Deutsche Bank, şi-a păstrat predicţiile optimiste declarând tot astăzi că criza financiară mondială se va sfârşi în curând. Remarca sa din timpul unei conferinţe de la Frankfurt contrastează puternic cu pesimismul manifestat la Bruxelles.
Ackermann a declarat că: „ Stabilizarea începe să se întrevadă. Vedem deja că ne apropiem de sfârşitul crizei. Am din ce în ce mai multe confirmări ale acestei opinii”. Tot Ackermann a declarat că nu se aşteaptă ca banca americană de investiţii Lehman Brothers să dea faliment, în ciuda uriaşelor probleme din această săptămână. „Un colaps al unei bănci atât de importante ar declanşa o întreagă cascadă de repercusiuni. Dar mă aştept ca să se găsească soluţii de evitare a falimentului”.
ŞI ALŢII SUNT LA RÂND
Raportul Comisiei Europene aduce veşti proaste şi pentru Marea Britanie şi Spania, ale căror economii vor scădea şi ele în ultima parte a acestui an. Iar Italia îşi confirmă statutul de „bolnavul Europei” după ce creşterea ei economică pe 2008, apreciată în aprilie la 0,5%, a fost redusă în urma acestui raport la doar 0,1%.