1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coaliție PSRM+PDM pe timp de... pandemie

16 martie 2020

Autoritățile moldovene au organizat duminică, alegeri parlamentare noi pentru un singur fotoliu de deputat, deși țara se află sub incidența codului roșu de epidemie cu coronavirus.

https://p.dw.com/p/3ZWWP
Deutschland Erste Todesfälle nach Infektionen mit Coronavirus | Symbolbild Test
Imagine: Imago-Images/photothek/T. Trutschel

UPDATE

Președintele Igor Dodon a cerut Guvernului să facă toate demersurile către Parlament în vederea instituirii stării de urgență în legătură cu extinderea Covid-19.

Parlamentul ar urma să se convoace în orele următoare în ședință extraordinară pentru a lua o decizie. „Este necesar să luăm această măsură pentru ca instituțiile statului să poată acționa cât mai rapid, să nu aibă impedimente birocratice, iar în cazul în care ne vom confrunta cu o creștere alarmantă de cazuri în anumite zone, să putem lua imediat măsurile impuse privind izolarea focarelor”, a menționat Igor Dodon.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Fotoliul a rămas vacant după ce deputatul PDM, Alexandru Botnari, a fost ales primar de Hâncești în octombrie 2019. Anterior în februarie 2019, în baza sistemului electoral mixt, el devenise deputat ales în circumscripția 38 (Hâncești). Pe fundalul divizării dreptei pro-europene (care a avut 4 candidați) și în lipsa turului doi, alegerile de duminică de la Hâncești au fost câștigate de un medic ginecolog (Ștefan Gațcan), care a candidat din partea PSRM. Asta în condițiile în care în această localitate, tradițional, învinge dreapta pro-europeană cu 60% - 75%.

Au riscat cu sănătatea a 14.400 de oameni

Autoritățile au ignorat toate solicitările de a amâna organizarea scrutinului respectiv, chiar dacă inclusiv ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că și-ar fi dorit „stoparea alegerilor la Hâncești”. 14.400 de oameni (din cei 61.560 înscriși în liste) au răspuns chemării autorităților de a ieși la vot, fiind expuși astfel riscului de a fi infectați. Autoritățile dau vina pe „cadrul normativ existent”, care le-ar fi permis să amâne exercițiul electoral doar în caz de război sau situații excepționale. Parlamentul nu a declarat însă, până în prezent, stare de urgență, deși infecția se extinde în ritm alarmant – 23 de cazuri confirmate până în prezent, dintre care 11 doar de sâmbătă până duminică. Oficial, nimeni nu a murit în Moldova din cauza Covid-19, dar presa a scris duminică despre un caz de deces la Cantemir, fiind vorba despre o femeie revenită recent din Italia. Aceasta a murit acasă și a fost înmormântată rapid.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Chișinău a interzis inclusiv activitățile cu caracter religios, dar ordinul este boicotat de Biserică. Slujbele religioase nu au fost încetate, iar preoții fac trimitere la magia Sfintei Liturghii prin care, spun ei, „primim leacul nemurii și doctoria pentru a nu muri”. Potrivit lor, Biserica este „un incontestabil spital duhovnicesc, nu un loc al contaminărilor”. Și chiar dacă slujitorii bisericilor ignoră ordinul guvernamental, nu li se întâmplă nimic, în privința lor nefiind aplicate niciun fel de sancțiuni. Nici măcar avertismente. Pericolul este cu atât mai mare cu cât în această perioadă, care precede sărbătorile pascale, creștinii merg masiv la biserici, pentru a se împărtăși, majoritatea fiind bătrâni – cel mai vulnerabil segment social la infecția cu coronavirus.

Alianța PSRM+PDM, oficializată

Premierul Ion Chicu a declarat luni că se întrunesc condițiile pentru a anunța stare de urgență în legătură cu extinderea Covid-19. Măsura ar putea fi decretată până în seara zilei de 16 martie, președintele Igor Dodon anunțând că va rosti, la ora 16.00, o adresare către popor la postul public de televiziune. Imediat după mesajul președintelui, la 16.30, va avea loc ședința Comisiei pentru situații Excepționale la care, cel mai probabil, se va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în țară.

Anunțul președintelui despre adresarea televizată a apărut aproape concomitent cu decizia PSRM+PDM de a-și oficializa relația prin semnarea unui acord de coaliție. În scurt timp, Igor Dodon a semnat decretul de retragere a unor miniștri la propunerea premierului și, imediat, a primit jurământul noilor miniștri propuși de PDM. Astfel, Alexandru Pânzari (fost șef IGP în perioada regimului Plahotniuc) a devenit ministru al Apărării, Igor Șarov – ministru al Educației, Oleg Țulea - ministru de Externe, Sergiu Răilean - ministru al Economiei, iar Cristina Lesnic a revenit în funcția de vicepremier pentru reintegrare.

Anterior, Igor Dodon (liderul de facto al socialiștilor) declara că PSRM nu va face niciodată coaliție cu PDM. Acum spune că guvernul PSRM-PDM va fi unul „tehnocrat”: „De astăzi avem un guvern profesionist, technocrat, dar care are susținerea a 58 de deputați în Parlament. Acest lucru va face ca echipa guvernamentată să lucreze mai eficient”, a declarat Dodon.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.