Prognoze optimiste pentru evoluţiile conjuncturale
18 februarie 2005Potrivit raportului prezentat ieri de economistul şef al OECD, Jean-Philipp Cotis, cea mai mare putere mondială va înregistra şi cea mai mare creştere economică: Statele Unite vor evolua în primul trimestru al anului cu 1 procent, în vreme ce Japonia, afectată de recesiune nu va depăşi pragul de 0,5 la sută creştere economică. Specialiştii OECD sunt însă optimişti şi în privinţa Germaniei. După ce diferitele prognoze publicate în ultimele zile erau mai degrabă îngrijorătoare, experţii organizaţiei cred că până la finele lunii iunie, economia federală va înregistra un avânt de minimum 0,5 procente. Prin comparaţie cu restul economiilor din zona euro, care nu vor depăşi pragul de 0,4 la sută, Germania va dovedi un ritm accelerat de evoluţie, se arată în raportul prezentat ieri în Capitala Franţei. ”Germania recuperează din handicapul actual”, a spus economistul şef al OECD, astfel încât diferenţa faţă de evoluţiile economiei franceze va scădea la numai 1 punct procentual, nivel ce nu a mai fost atins de mai bine de 5 ani.