1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Povestea primilor imigranţi în Germania de Vest

Christopher Nehring
4 februarie 2022

Fără ei n-ar fi fost posibil miracolul economic. Migranţii care au pus umărul la relansarea economiei postbelice vestgermane nu au primit însă recunoaşterea cuvenită. Goethe-Institut Mannheim le consacră o expoziţie.

https://p.dw.com/p/46U2z
Expoziţia "Vom Kommen, Gehen und Bleiben" organizată de Goethe-Institut Mannheim
Imagine: Goethe-Institut Mannheim/Elmar Witt

Cine au fost bărbaţii şi femeile care şi-au părăsit ţinuturile natale pentru a-şi da aportul la bunăstarea unei ţări, la aşa-numitul miracol economic al Germaniei Occidentale, şi care, în tot acest timp îndelungat, nu s-au bucurat de recunoaşterea cuvenită? Întrebarea şi-a pus-o fotograful Mirko Müller, realizând, între 2018 şi 2021, peste o sută de portrete ale foştilor "Gastarbeiter", care au sosit în Republica Federală începând cu anul 1955. Expoziţia organizată de Goethe-Institut Mannheim prezintă astfel de portrete, însoţite de biografii şi câteva obiecte personale ale muncitorilor străini invitaţi. E povestea celor care au venit şi, după un timp, au plecat în ţările de origine sau, în parte, au rămas în Germania.

Prin cod QR, cu ajutorul telefonului mobil sau în incinta Goethe-Institut din oraşul industrial Mannheim, situat în sud-vestul Germaniei, vizitatorii pot asculta interviurile video cu protagoniştii. "Aşa devin vizibili oameni, biografii şi destine care se ascund în spatele cuvântului anonimizat Gastarbeiter", explică pentru DW Bonka von Bredow, coordonatoarea proiectului şi curatoarea expoziţiei "Vom Kommen, Gehen und Bleiben" (A veni, a pleca şi a rămâne).

Vom Kommen, Gehen und Bleiben/ Goethe-Institut Mannheim/ Bonka von Bredow
Bonka von Bredow, curatoarea expoziţiei "Vom Kommen, Gehen und Bleiben"Imagine: Goethe-Institut Mannheim/ Elmar Witt

Termenul 'Gastarbeiter' implică nu doar aşteptările societăţii germane din anii 1950/ '60/ '70 şi '80 ca acei migranţi economici să se întoarcă, după o vreme, în ţările de origine. Chiar şi marea majoritate dintre ei aveau acelaşi ţel. Că până la urmă mulţi muncitori au rămas, aducându-şi cu timpul şi familia, punând astfel bazele Republicii Federale Germania ca ţară modernă de imigrare, nu bănuia nimeni încă în 1955, anul în care Bonnul încheia primul acord de recrutare a muncitorilor italieni.

Până la acea dată, fugarii RDG-işti acoperiseră nevoia de forţă de muncă din industria vestgermană. Totuşi, în cursul anilor 1950, valul de refugiaţi din Germania comunistă s-a tot redus, până când a încetat de tot odată cu ridicarea Zidului despărţitor în 1961. Necesarul de forţă de muncă a fost ulterior acoperit de aproximativ 2 milioane de migranţi italieni.

De la agricultor la membru în consiliul VW

Unul dintre aceştia a fost tânărul Lorenzo Annese, agricultor din Alberobello, în sudul Italiei. În 1958 a sosit, după absolvirea unor controale de sănătate în Bari şi Verona, cu trenul via München la Bokensdorf, în apropiere de Wolfsburg. Acolo urma să lucreze împreună cu fratele său, care se afla deja în Germania, la o fermă. Erau cazaţi într-o cameră din pod, cu acoperişul stricat, fără closet şi fără apă. Şi aceste condiţii precare de locuit, de care au avut parte mulţi migranţi economici în acei ani, devin vizibile în expoziţia din Mannheim. Cu toate acestea, Annese îşi aminteşte cu plăcere de prima perioadă petrecută în Germania, deoarece chiar în a doua zi după sosire a cunoscut-o pe soţia sa de mai târziu - o soră medicală cu care avea să se căsătorească nouă ani după aceea.

Lorenzo Annese
Lorenzo Annese a sosit în Germania în 1958Imagine: Goethe-Institut Mannheim © Mirko Müller

Pentru a-şi ameliora situaţia, tânărul italian îşi propusese să lucreze la uzinele Volkswagen din Wolfsburg. Dar, deşi încercase de mai multe ori să obţină acolo un loc de muncă, nu fusese niciodată admis. Atunci i-a venit o idee salvatoare. În 1961 a intrat în fabrică în cadrul unui grup de vizitatori, pe care l-a părăsit ducându-se direct la secţia de personal, explicând cât de mult îşi doreşte să fie angajat. Şi a reuşit. Tocmai trecea pe acolo un şef de echipă care i-a zis că poate începe deja munca.

Un plan de viaţă ambivalent

Patru ani mai târziu a fost ales membru în consiliul întreprinderii, în care a rămas până în 1993. "A fost o muncă grea, mai ales din cauza multitudinii de paragrafe şi a birocraţiei. Dar nu m-am dat bătut pentru că vroiam să-i ajut pe oameni. Ştiu din trecutul meu cum e să nu ai cui te adresa - şi de acest sentiment am vrut să-i feresc pe alţii", îşi aminteşte Lorenzo Annese.

"A veni, a pleca şi a rămâne reprezintă expresia unui plan de viaţă ambivalent pentru mulţi Gastarbeiter, care de cele mai multe ori nici nu aveau de gând să rămână în Germania", explică fotograful Mirko Müller.

Mirko Müller
Fotograful Mirko Müller a realizat peste 100 de portrete de aşa-numiţi "Gastarbeiter"Imagine: Goethe-Institut Mannheim © Elmar Witt

Mulți migranţi s-au întors după o vreme în țările lor. Până la sistarea recrutării de muncitori străini, în vigoare la 23 noiembrie 1973, în urma crizei petrolului, aproximativ 500.000 dintr-un total de 867.000 de migranţi economici turci se întorseseră în ţara de origine. Gândul revenirii acasă la un moment dat i-a însoţit pe mulţi migranţi.

"Am vrut mereu să mă întorc acasă"

Aşa şi în cazul migrantei spaniole Carmen Morante. La vârsta de 22 de ani, tânăra de familie bună l-a însoţit, în 1964, pe soţul ei de profesie croitor în Germania. "Aveam de gând să rămânem doar atâta timp cât să economisim destui bani pentru a ne cumpăra o casă în Granada. Dar până la urmă n-am mai plecat. Tot timpul mi-am dorit să mă întorc, Germania nu e locul meu", mărturiseşte Morante.

"Eu nu aveam de fapt de gând să plec în Germania", povesteşte Hizir Oymak, care a sosit în 1972. "Comunitatea satului a decis să mă trimită la drum. Aveam 15 sau 16 ani atunci. De ce m-am decis să rămân aici? Dacă m-aş fi întors în Turcia, m-ar fi întrebat toţi dacă m-au dat afară din Germania". Povestea sa seamănă cu cea a mai multor migranţi care au venit în Germania din dorinţa sau la presiunile prietenilor şi familiei.

Nu doar o patrie

Pentru oameni ca Hizir Oymak decizia de a rămâne în Germania are de-a face şi cu sentimentul de apartenenţă la o ţară. "Într-o discuţie avută cu primarul general din Mannheim, i-am explicat că inimile noastre bat de două ori: pentru Germania, când suntem în Germania, şi pentru Turcia, când ne gândim la ea. Sincer, n-aş renunţa la niciuna dintre aceste două ţări. Pentru mine patrie sunt atât Germania cât şi Turcia."

Hizir Oymak
Hizir Oymak a venit în 1972 în RFGImagine: Goethe-Institut Mannheim © Mirko Müller

Acest sentiment îl au mulţi dintre migranţii cu care a stat de vorbă Mirko Müller. "Trebuie să înţelegem că nu e cazul doar să ne exprimăm recunoştinţa faţă de aceşti oameni pentru munca depusă, ci şi să-i percepem ca parte a societăţii noastre. Fără ei, reconstrucţia şi miracolul economic n-ar fi fost posibile. Şi altfel decât încearcă să ne convingă vocile populiste şi rasiste, gradul lor de identificare cu Germania e mare", conchide Bonka von Bredow.

Originile străine - tot mereu în discuţie

Şi Lorenzo Annese ne spune: "Dacă sunt întrebat care e patria mea, atunci ezit. În Germania am tot ce-mi trebuie din punct de vedere material, dar îmi lipseşte uneori căldura de acasă. Oamenii de aici nu sunt chiar aşa de deschişi şi apropiaţi ca în Italia. Din când în când îmi doresc ca în Germania oamenii să fie mai deschişi unii faţă de ceilalţi. Dar cu toate astea nu se pune problema întoarcerii mele în Italia."

Ljubica Mitrovic
Ljubica Mitrovic a venit în 1974 în GermaniaImagine: Goethe-Institut Mannheim/Foto: Mirko Müller

Şi Ljubica Mitrovic din Serbia, pe atunci încă parte a Iugoslaviei, care la vârsta de 18 ani a venit cu soţul ei în Germania de Vest, vede lucrurile în mod similar: "Între timp această ţară mi-a devenit patrie. Dar şi Serbia a rămas patria mea în continuare. Sunt fericită că am două patrii. Tot respectul pentru germani că le oferă tuturor o şansă reală. Cine vrea să se integreze, o poate face. Mă deranjează însă uneori că este adusă în discuţie originea mea străină. Nu se mai termină. Numele meu mă trădează, cum s-ar spune."

Expoziţia "Vom Kommen, Gehen und Bleiben" din Mannheim poate fi vizitată până pe 31 martie 2022.