Pe faţă nu pe furiş…
20 martie 2008„Zvonurile ar putea agrava problemele inutil”, a declarat preşedintele Asociaţiei, Manfred Weber într-un interviu acordat cotidianului „Handelsblatt”. El a adăugat că încrederea între băncile germane nu este încă restabilită.
În ceea ce priveşte salvarea în ultimul moment al băncii americane Bear Stearns, Weber a menţionat că nici o bancă germană nu este în situaţia Bear Stearns. Situaţia institutelor financiare din Statele Unite este foarte diferită de cea a băncilor europene, mai ales datorită subvenţionării constante cu masă monetară a pieţei de capital de către Banca Centrală Europeană.
Weber a atenţionat a nu se solicita intervenţia statului în acest caz, deoarece rezolvarea crizei financiare este responsabilitatea actorilor de pe pieţele de capital şi nu a politicienilor.