Partea bună a crizelor: Barroso despre euro, UE şi Germania în FAZ

Acestea sunt şi temele abordate de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durrao Barroso într-un amplu interviu acordat cotidianului conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Din când în când, chiar şi cei mai oportunişti lideri politici se văd nevoiţi să recunoască adevărul. Sau măcar o fărâmă din el. Barroso trece drept un om politic care se apleacă, îşi schimbă culoarea politică şi se pliază după cum bate vântul.

Or, la umbra criticilor, în parte acerbe, formulate de francezi şi de alţi lideri europeni privind modul în care Germania a înţeles sa facă faţă crizei elene, Barroso şi-a expus acum, şi el, obiecţiile proprii la adresa politicii cancelarului german.

După cum îi este felul, preşedintele C.E. s-a ferit totuşi să pună tunurile pe cancelar într-un mod brutal. A făcut-o, dimpotrivă, extrem de diplomatic şi precaut. Dar nu mai puţin explicit.

Mai întâi, şeful Comisiei Europene a manifestat înţelegere, ba chiar şi „simpatie” pentru grijile Germaniei privind stabilitatea monedei comune şi pentru impresia multor germani că sunt obligaţi să plătească în Europa nota de plată a altora.

Pe de altă parte însă, Barroso s-a plâns de anemia declaraţiilor clasei politice germane, care, în opinia sa, ar fi omis să explice adecvat propriei populaţii ce avantaje economice i-ar fi adus moneda euro. Care, după cum a subliniat el, n-a fost o invenţie elenă, ci franco-germană.

În plus, dacă „Grecia a manipulat şi falsificat, nici Germania nu s-a comportat permanent în spiritul pactului de stabilitate”, întrucât, de pildă, a pus beţe în roate iniţiativei de întărire a prerogativelor oficiului european pentru statistică.

La capitolul schimbărilor necesare în viitor, Barroso a declarat că, „uneori, crizele au şi partea lor bună”. El a salutat variile proiecte de reformă şi revenire la austeritate ale Spaniei şi Franţei dar a cerut şi o mai bună concertare a politicilor economice europene. În context, Barroso a dezminţit că ar favoriza reducerea excedentului comercial german întru suplinirea carenţelor altor economii europene.

Extrem de problematic a devenit însă discursul său când a refuzat restrângerea bugetului imens al propriei sale Comisii Europene. Or, e ştiut că aparatul său constituie un colos birocratic şi o imensă povară pentru contribuabilii europeni.

Cu toate acestea, Barroso insistă să afirme sus şi tare că atât Comisia pe care o conduce cât şi Banca Centrală Europeană ar constitui instituţii pe deplin „independente” de sfera politică. Deşi n-a solicitat să i se acorde prerogative sporite, Barroso susţine că, dată fiind globalizarea şi nevoia menţinerii credibilităţii pactului de stabilitate, ar fi imposibil să i se taie din bani.

Şeful C.E a mai evidenţiat caracterul fără precedent al unei crize în care, pentru prima dată, pieţele financiare au reacţionat în mod diferit la varii datorii publice ale statelor din zona euro.

Demnitarul portughez a mai deplâns, fie şi voalat, caracterul tardiv al acordului german pentru susţinerea Greciei, a respins ideea germană a unei modificări a tratatului de la Lisabona de penalizare a statelor cu deficit prea mare şi a rostit şi un auto da fe. Barroso şi-a exprimat nestrămutata credinţă în stabilitatea monedei euro şi a Uniunii Europene, care, potrivit lui, n-ar fi pierdut defel în competiţia globală.

În fine, preşedintele Comisiei şi-a exprimat convingerea că Germania n-a reacţionat în actuala criză în conformitate cu un nou naţionalism nemţesc şovin. Potrivit lui, Germania a acţionat aşa cum a făcut-o, doar în virtutea faptului că sfera stabilităţii monetare este, pentru germani, un domeniu de o sensibilitate extraordinară, „o temă…aproape teologică”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder