1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

Spotmedia.ro: Panică la Kremlin. Războiul a ajuns în Rusia

9 august 2024

Ucrainenii și-au surprins inamicul printr-o operațiune secretă în care câteva mii de militari au avansat zeci de kilometri în regiunea Kursk, ocupând mai multe localități și puncte strategice.

https://p.dw.com/p/4jHAV
Rusia regiunea Kursk | Atacuri asupra trupelor ucrainene care au luat cu asalt teritoriul rusesc
Tancuri și vehicule blindate ucrainene în regiunea rusească KurskImagine: SNA/IMAGO

La scurt timp după ședința Consiliului de Securitate în care Vladimir Putin a apărut extrem de îngrijorat de operațiunea militară ucraineană în desfășurare în regiunea Kursk, pe teritoriul Rusiei, Maria Zaharova, celebra purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, a făcut o declarație publică.

Aceasta a fost o combinație de iresponsabilitate, minciună și comedie, care a produs stupoare în cancelariile occidentale și a devenit virală pe rețelele sociale.

Nici mai mult nici mai puțin, Zaharova a cerut comunității internaționale „să condamne cu putere atacul criminal al regimului politic de la Kiev desfășurat pe teritoriul Rusiei”.

După doi ani și jumătate de la invazia ordonată de Vladimir Putin, prin care a încercat să elimine un guvern ales democratic și a cucerit aproape un sfert din teritoriul Ucrainei, Kremlinul cere sprijin internațional pentru că militarii Kievului au atacat Rusia, în regiunea Kursk.

Reacția diplomației ruse a fost un alt indiciu că operațiunea desfășurată de armata ucraineană este mult mai serioasă decât a fost percepută inițial de opinia publică, fiind planificată în mare secret.

Rusia regiunea Kursk
Regiunea rusească Kursk a fost atacată de armata ucraineanăImagine: Belkin Alexey/Russian Look/news.ru/picture alliance

Dronele de atac, elementul surpriză

„…este o acțiune de amploare. Cel puțin două brigăzi ucrainene au fost identificate până acum în regiunea Kursk: Brigada 22 Mecanizată și Brigada 82 de Asalt Aerian. Ambele sunt formațiuni de luptă de calitate, cu experiență și bine înarmate”, a explicat generalul în rezervă Mick Ryan, într-un raport publicat pe X-Twitter.

„Spre deosebire de contraofensiva din sud, din vara anului 2023, atunci când ucrainenii au folosit brigăzi nou formate, acum au alocat militari cu experiență de luptă”, a mai adăugat expertul militar.

O altă observație a generalului australian e că ucrainenii au folosit trupe mobile și multe vehicule blindate pentru a infiltra toate spațiile libere din defensiva rușilor.

„… tactica aplicată de armata ucraineană în Kursk este lansarea unui puternic bruiaj electronic prin care au curățat cerul de dronele de supraveghere ale rușilor, apoi, declanșarea unui atacat rapid asupra pozițiilor defensive ale inamicului folosindu-se un număr mare de drone de luptă”, arată un blogger militar rus într-o relatare despre operațiunea din Kursk.

Rusia | Președintele Vladimir Putin și ministrul Apărării Andrei Belousov
Președintele Putin a vorbit cu ministrul rus al Apărării Andrei Belousov după atacul ucrainean asupra teritoriului rusescImagine: Gavriil Grigorov/Pool Sputnik Kremlin/AP Photo//picture alliance

Putin s-a speriat

De la începutul războiului, Vladimir Putin s-a prezentat în fața rușilor ca un lider care controlează situația, transmițând mereu mesajul că „operațiunea specială” decurge conform planului.

Foarte rar au apărut public informații despre ședințe cu liderii militari în care s-a discutat situația de pe front. Cele mai multe au fost evenimente de gală în care se lăudau forța armatei ruse și realizările acesteia.

În data de 7 august, a fost diferit. Pentru prima dată de la începutul invaziei, Putin a apărut îngrijorat, grăbit să organizeze o întâlnire cu șefii instituțiilor de forță și să transmită public faptul că atacul ucrainean e unul mișelesc și că va fi respins în cel mai scurt timp.

Deși ucrainenii au mai obținut victorii importante împotriva rușilor, cum ar fi cea din nordul Kievului sau eliberarea regiunii Harkov, Putin nu s-a arătat niciodată atât de îngrijorat cum a fost în ziua de 7 august.

Când trupele Wagner au pornit spre Moscova, în 23 iunie 2023, liderul rus a dispărut de la Kremlin și nu s-a întors decât după ce Evgheni Prigojin a fost convins să stopeze incursiunea mercenarilor săi.

Reacția de miercuri arată cât de surprinzător, rapid și eficient a fost atacul ucrainean din regiunea Kursk, unul care a îngrijorat puternic întreaga conducere politică de la Kremlin.

Câți militari ucraineni luptă în Rusia?

„Ucrainenii au desfășurat o operațiune surpriză în Rusia folosind o capacitate semnificativă de atac aerian. Cel puțin un avion de vânătoare și două elicoptere ale forțelor ruse au fost doborâte de ucraineni”, se arată în raportul generalului Mick Ryan. 

„…au existat puține informații conform cărora Rusia a utilizat rachete sau drone pentru a contracara atacul ucrainean. Asta indică un sistem de control aerian al ucrainenilor mult mai eficient decât cel folosit în contraofensiva din 2023 de pe frontul de sud”, a subliniat expertul.

Observația generalului Ryan confirmă indirect și teoria rușilor descrisă mai sus, că ucrainenii, înainte de atac, „au curățat cerul”.

Încă sunt multe discuții despre obiectivul strategic al Kievului în legătură cu acest atac surpriză. Se vorbește despre o încercare de a tăia liniile de aprovizionare ale Rusiei către trupele masate în regiunea Donbas.

Chiar dacă e vizat acest lucru, teritoriul care trebuie parcurs e de cel puțin 150 de kilometri și se știu foarte puține despre numărul forțelor ucrainene care se află în acest moment în Rusia. O cifră avansată ar fi de 25.000 de oameni pentru o operațiune de amploare, dar nu e confirmată de nicio sursă credibilă, fiind doar o estimare făcută de bloggerii ruși pe Telegram, fără dovezi concrete. Putin a spus că în atac sunt implicați 1.000 de militari ucraineni.

Ce au obținut ucrainenii

Pe de altă parte, pătrunderea trupelor Kievului în orașul Sudja (Sudzha) a însemnat și controlul unei stații importante de transfer de gaz dinspre Rusia înspre Europa, dar și amenințarea unui atac asupra centralei nucleare de la Kursk, păzită de militari din garda națională, transferați rapid în noaptea de 7 spre 8 august. 

Un alt element concret obținut de ucraineni este controlul autostrăzii care leagă Sudja de orașul Korenovo, localitate aflată la nord-vest de prima, ceea ce sugerează că forțele Kievului sunt interesate să-și consolideze pozițiile, nu neapărat să continue pătrunderea în Rusia și să taie liniile logistice ale rușilor de aprovizionare a militarilor din Donbas.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.