Orientul Mijlociu: violenţa nu este soluţia

De cel puţin 12 ani, oamenii din sudul Israelului trăiesc, repetat şi pentru perioade tot mai lungi de timp, sub ameninţarea atacurilor lansate dinspre Fâşia Gaza. Copiii îşi petrec zile întregi în adăposturi iar viaţa publică este, în dese rânduri, complet paralizată.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei 1,7 milioane de palestinieni care trăiesc în fâşia izolată de-a lungul coastei mediteranene şi care au, la rândul lor, dreptul la siguranţă, bunăstare, libertate şi progres. Doar că, de peste 20 de ani, locuitorii din Gaza trăiesc îngrădiţi şi izolaţi, ca într-o imensă colonie penitenciară. Libertatea de mişcare a palestinienilor din Cisiordania şi Gaza fusese serios restrânsă încă dinainte ca procesul de la Oslo să deschidă calea unor acorduri de pace. Centura de izolare a Gazei avea să devină, mai apoi, an după an, tot mai strâmtă. Iar de la succesul electoral al grupării Hamas, blocada este totală. Mai bine de 60% din populaţia regiunii, în majoritate tineri având vârste de sub 20 de ani, nu au avut niciodată acces spre lumea din afara Fâşiei Gaza. Închişi acolo, nu au nici viitor, nici speranţă. iar standardul de viaţă în regiunea tot mai suprapopulată devine din ce în ce mai precar.

Rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu nu mai stă de ani de zile în centrul agendei politice internaţionale. Doar în Israel şi doar când se apropie câte o campanie electorală, subiectul se reîncinge. A fost aşa acum patru ani, când o operaţiune militară lansată cu puţine săptămâni înainte de alegerile parlamentare israeliene s-a soldat cu 1400 de victime palestiniene. Şi de data aceasta, adversitatea palestiniană a fost instigată, odată cu uciderea unui tânăr, pe 8 noiembrie; au urmat atacuri cu rachete împotriva Israelului şi reacţia aviaţiei militare.

Pentru ministrul Apărării Ehud Barak, al cărui partid luptă pentru supravieţuirea politică, operaţiunea militară poate atrage puncte suficiente în vederea menţinerii în Knesset. Dar pentru problema Fâşiei Gaza şi pentru civilii din ambele tabere, soluţia militară nu deschide calea spre un plus de securitate. Rezolvarea necesită un proces politic cuprinzător, care să recunoască dreptul ambelor tabere la linişte, libertate şi siguranţă.