Schimbarea (tardivă) a dobânzii în Europa

În final, presiunea a devenit mult prea mare. Inflaţia, care a pătruns tot mai adânc în zona euro, nu era nicidecum "un fenomen temporar", cum tot repetau bancherii din turnurile care adăpostesc Banca Centrală Europeană din Frankfurt. Nu, preţurile tot mai mari pentru energie şi alimente, care afectează puternic industria şi consumatorii particulari, au devenit pericole reale. Pentru economie, pentru conjuctură dar şi pentru societate în ansamblul ei.

Peste tot guvernele ţărilor din spaţiul euro încearcă să estompeze efectele. Berlinul a decis să acorde un ajutor financiar pentru energie, o reducere a preţului combustibilului la pompă şi abonamente pentru transportul în comun la un preţ modic, de numai 9 euro pe lună. Singurii care pot face cu adevărat ceva împotriva majorării preţurilor sunt şefii băncilor centrale. Doar ei pot schimba dobânzile. Şi dacă dobânzile cresc, atunci apare speranţa că preţurile se vor tempera. Aceasta este lecţia pe care au învăţat-o mai toţi, cu excepţia conducerii de la Ankara, dar aceasta este o altă poveste. Acolo, preşedintele atotputernic este convins că dobânzile majorate sunt de vină pentru creşterea preţurilor.  

Acum avem aşadar o decizie concretă luată de Consiliul Băncii Centrale Europene. După 11 ani, dobânda de referinţă va creşte. Şi, deşi responsabilii din cadrul BCE, mai ales preşedinta Christine Lagarde, au tot pregătit terenul pentru majorarea dobânzii de referinţă, ei ratează şansa de a lua decizia în această săptămână şi anunţă că hotărârea este programată pentru şedinţa din 21 iulie. Timp pierdut!

De ce să pierdem vremea?

Pentru că în fiecare săptămână consumatorii au timp să se obişnuiască cu preţurile majorate. "Cine flirtează cu inflaţia, va accepta şi căsătoria cu ea", spunea un fost şef al Băncii Federale în anii '70. Altfel spus: preţurile majorate favorizează inflaţia. Nu va dura mult până când sindicatele vor solicita salarii sensibil mai mari, care vor atrage la rândul lor noi majorări de preţuri. O aşa numită spirală a salariilor şi preţurilor este greu de oprit şi necesită mari sacrificii. Prin urmare, pasul anunţat de BCE este corect, deşi tardiv şi cam timid. 

Evident că bursele au reacţionat cu scăderi, pentru care nu a fost nevoie decât de un simplu anunţ. Este clar însă că dacă îi iei drogurile dependentului reacţia lui este violentă. În cazul de faţă, drogurile sunt obligaţiunile cumpărate în exces în ultimii ani, prin care BCE a susţinut de fapt pieţele şi a introdus bani în circulaţie, prin uşa din spate. Economiştii de la Institutul pentru Cercetări Economice Europene (ZEW) din Mannheim, au calculat că BCE a plătit astfel nu mai puţin de 4,4 mii de milioane de euro. 

Fără noi programe de susţinere economică

Problema celor care decid soarta mondei euro este să aleagă între ciumă şi holeră. Cu dobânzi majorate se frânează creşterea preţurilor dar apare şi pericolul ca firavele evoluţii economice post-pandemie să fie distruse prin decizii dure. Iar dobânzile majorate vor pune în dificultate ţările supra-îndatorate, de pildă Italia sau Grecia. Aceste state puteau trăi foarte bine cu politica de menţinere a dobânzii de referinţă la zero, pentru că era convenabil să facă noi datorii. Nu sunt puţine nici companiile care s-au îndatorat peste măsură şi care ar putea dispărea o dată cu majorarea dobânzii de referinţă. Christine Lagarde a dezvăluit că schimbarea dobânzii nu este decât începutul şi că o nouă majorare, mai serioasă, ar putea urma în septembrie.

Aşadar: regulile privind datoriile, pe care le-a adoptat cândva Uniunea Europeană (doar pentru a le încălca sau suspenda) vor redeveni valabile. În acest moment nu mai avem nevoie de uriaşe programe de conjunctură. Un pas mai înţelept ar fi ca pachetele de ajutor post-pandemie să fie investite în mod raţional. E bine de ştiut că astfel de pachete substanţiale de ajutor ajung în final să potenţeze inflaţia.