Analiză: Munca la stat, o mană cerească

Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii, România avea anul trecut 5,7 milioane de salariați, dintre care 4,5 milioane lucrau în domeniul privat. Din cei 1,2 milioane de bugetari, peste 800.000 lucrează în administrația centrală iar restul în administrația locală.

În iulie 2022, guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care au fost suspendate toate concursurile de ocupare a unor posturi în sectorul bugetar până la finalul anului. Aceasta după ce în ultimii ani numărul angajaților la stat a tot crescut, în ciuda faptului că autoritățile au anunțat înghețarea a zeci de mii posturi din sectorul public.

După încheierea embargoului impus anul trecut angajărilor la stat, până la ora actuală au mai apărut peste 4.000 de bugetari, cei mai mulți în administrația locală, unde lucrează peste 280.000 de salariați. E un fel de-a spune că lucrează, pentru că mai ales în mediul rural nu de puține ori un localnic se duce la primărie pentru a-și rezolva o problemă și nu găsește pe nimeni. Primarul ba e plecat pe teren, ba la Consiliul județean, ba la o întrunire de partid.

„Statul este așa, ca un om foarte gras care s-a cățărat în spatele unuia foarte slab și subțirel, care este economia românească“, declara fostul președinte Traian Băsescu în timpul crizei din 2009-2010, când salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%.

În urmă cu o lună, în cadrul unei ședințe de guvern, premierul Marcel Ciolacu a propovăduit și el că statul e prea gras și a transmis miniștrilor că „este nevoie de un stat mai suplu, este esențial să reducem costuri și să comasăm instituții care se calcă pe picioare“. Deocamdată ne aflăm în imperativul vocal al lui „este nevoie“.

O bună parte dintre bugetari sunt lipiți de scaun

Mii de posturi din administrația centrală și locală sunt ocupate prin pile, relații, nepotisme, amantlâcuri, familii întregi sunt angajate în același minister, în aceeași instituție publică. Informatizarea serviciilor publice, mereu amânată, este inamicul numărul unu al birocrației. Pentru a obține o adeverință sau pentru a plăti o amendă trebuie să stai la rând ore în șir, ești plimbat de la un ghișeu la altul, ba mai ești și repezit de funcționarul plictisit. Pe lângă toate acestea, grav e că bugetarul e lipit bine de scaun, iar în cazul în care i se reziliază contractul de muncă pentru incompetență sau din alte motive întemeiate, angajatorul e dat în judecată. Procesele durează uneori ani de zile.

Mulți români ar vrea să primească salarii duble

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile cu salariile bugetarilor, potrivit datelor furnizate de Consiliul Fiscal. Anul trecut, bugetul de stat a alocat 29,6 la sută pentru salarii, în timp ce media europeană a fost de 21,7 la sută. Toate statisticile arată că salariul mediu brut din domeniul public este cu aproape 1000 de lei mai mare decât cel din sectorul privat. Siguranța postului, pe de o parte, și salariile mai atractive, pe de altă parte, fac din sectorul bugetar borcanul cu miere de pe piața muncii.

Datele publicate de Eurostat pentru anul 2022 arată că românii lucrează cele mai multe ore pe săptămână după greci și polonezi (40,2 ore față de media la nivelul Uniunii Europene de 37,5 ore). Potrivit unui sondaj de opinie realizat în septembrie de eJobs și publicat de G4Media.ro, 39,4 la sută dintre salariați nu sunt mulțumiți de salariul pe care îl primesc iar 20 la sută spun că nu se descurcă să negocieze o mărire de salariu.

Potrivit aceluiași sondaj, o treime dintre respondenți ar accepta un alt job doar în condițiile în care salariul ar fi mai mare cu cel puțin 30 la sută, 22,6 la sută și-ar schimba locul de muncă pentru un salariu mai mare cu cel puțin 20 la sută iar 14,3 la sută pentru un salariu dublu.

E limpede că piața muncii nu poate asigura ceea ce își doresc salariații, procentele privind creșterile veniturilor de la un job la altul fiind de-a dreptul utopice. Pe de altă parte, productivitatea muncii în România este cu aproape 30 la sută sub media europeană. La acest indicator, principala cauză este lipsa de competivitate, în condițiile în care o bună parte a angajaților lucrează cu totul altceva decât să-și exercite profesia pentru care s-au pregătit.

Cu precădere universitățile private au scos pe bandă rulantă mii de absolvenți care nu au putut fi absorbiți de cerințele de pe piața muncii. Imediat după 1990, a fost moda facultăților de științe juridice, apoi de științe economine, de științe politice, pentru ca în momentul de față să asistăm la moda absolvirii unei facultăți de psihologie.

Neconcordanța dintre ofertele școlii și cerințele angajatorilor, atât din mediul privat, cât și din cel public, a dus an de an la extinderea plajei de neprofesionalism, de ineficiență la locul de muncă și, nu în ultimul rând, fără a generaliza, la exercitarea meseriei ca pe o corvoadă.