Moncrief pierde procesul împotriva BASF
6 iulie 2007Plângerea în justiţie înaintată de concernul petrolier american Moncrief împotriva firmei germane BASF a fost respinsă de tribunalul din Frankenthal. Judecătorii au motivat decizia precizând că actele puse la dispoziţie de cele două firme concurente nu dovedesc implicarea BASF în afacerile dintre Moncrief şi Gazprom.
Reamintim că firma americană a acuzat BASF de a fi împiedicat încheierea unui contract între Moncrief şi una din filialele concernului rus Gazprom. Prin intervenţia concurentului german în afacere, Moncrief ar fi înregistrat pagube de peste 6,3 miliarde de euro.
În procesul de la tribunalul din Frankenthal, Moncrief a solicitat daune din partea BASF şi a insistat ca judecătorii să anuleze contractele dintre firma germană şi Gazprom.