1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Modelul Serbia – Muntenegru este inaplicabil pentru diferendul transnistrean

25 mai 2006

Referendumul din Muntenegru, care a condus la dezlipirea de Serbia, a tulburat apele în Transnistria. Un grup de organizaţii obşteşti, subordonate structurilor de securitate transnistrene, i-au trimis un mesaj preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care solicită ca Rusia să devină „garantul” referendumului ce urmează a fi organizat până la sfârşitul acestui an în vederea proclamării independenţei Transnistriei.

https://p.dw.com/p/B1NP
Euforie la Podgorica după referendum
Euforie la Podgorica după referendumImagine: AP

Pe de altă parte, ministrul moldovean al Reintegrării, Vasilii Şova, a declarat ieri că aplicarea modelului Serbia - Muntenegru pentru soluţionarea diferendului transnistrean ar însemna o utopie. Şova a preciazt că situaţia din Transnistria este una specifică, iar o eventuală soluţie este contrară modelelor de compromis aplicate în Balcani. El s-a arătat contrariat de afirmaţiile preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Carel de Gucht, ministru belgian de Externe, care a declarat recent că "rezolvarea situaţiilor de conflict prin organizarea referendumurilor este posibilă şi în alte regiuni - cu condiţia să existe acordul deplin al părţilor implicate în conflict".

Şova a subliniat că, Chişinăul nu poate accepta o asemenea soluţie şi că "nici un politician din Republica Moldova nu-şi va permite să spună că în procesul de reglementare a diferendului transnistrean s-ar putea merge pe calea împărţirii Moldovei". "Componentele care au general conflictul transnistrean sunt total diferite de cele din Balcani, iar problema transnistreană poate fi soluţionată doar prin acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, cu condiţia respectării suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale", a precizat ministrul Şova. El a dat asigurări că Republica Moldova nu va schimba condiţiile şi abordările de principiu în problema transnistreană şi a subliniat că „orice alte propuneri sunt utopice”.

Pe de altă parte, sovietul suprem de la Tiraspol şi-a abrogat ieri o hotărâre din 1993 care prevedea disponibilitatea Transnistriei de a înfiinţa o confederaţie cu Republica Moldova. Pretinşii deputaţi transnistreni au convenit ca de acum încolo, orice schemă ce ar urma să reglementeze relaţiile Chişinăului cu Tiraspolul să fie aprobată în Transnistria prin referendum.

La rândul lor, un grup de organizaţii obşteşti din regiunea separatistă i-au trimis ieri un mesaj preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care solicită ca Rusia să devină „garantul” referendumului ce urmează a fi organizat la toamnă în vederea proclamării independenţei Transnistriei. În mesaj se face referire la modelul Muntenegru care CITEZ „şi-a dobândit independenţa faţă de Serbia prin intermediul unui referendum organizat sub egida UE”. Semnatarii mesajului susţin că „Rusia poate servi drept garant în cazul unui referendum în regiunea transnistreană inclusiv datorită faptului că deţine preşedinţia în carul Consiliului

Europei”.

În legătură cu aceasta, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, OSCE, UE şi SUA au declarat că un eventual referendum în problema proclamării independenţei Transnistriei nu va avea nici o valoare juridica legală şi, respectiv, nu va avea nici un impact asupra eforturilor de reglementare paşnică a conflictului de pe Nistru şi de reintegrare a ţării.

Vitalie Călugăreanu, Chişinău