„Moartea albă“, o realitate privită doar prin statistici

Noua lege privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, votată de majoritatea parlamentară și promulgată cu ochii închiși de președintele Klaus Iohannis la finalul lunii februarie, mărește substanțial pedepsele față de Legea nr. 143/2000, atât pentru  deținerea, distribuirea și traficul de stupefiante, cât și pentru consumatori.

Dacă în legea din 2000 consumul de droguriera sancționat cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă penală, noua lege prevede pedepse mai mari iar amenda penală dispare. Pentru deținerea câtorva grame de canabis sau etnobotanice, stupefiante care sunt cel mai ușor de procurat inclusiv prin intermediul Internetului, consumatorul este trimis după gratii.

Noile constrângeri legislative conduc la frângerea unor destine în special în rândul tinerilor, care vor împărți celulele cu condamnați pentru infracțiuni grave, recidiviști familiarizați cu regimul închisorilor, care este unul dintre cele mai dure din Europa și pentru care CEDO a amendat în repetate rânduri statul român.

Nu închisoarea este soluția pentru consumatori, spun specialiștii antidrog, ci prevenția, începând cu vârsta adolescenței. Dar în România programele de prevenție sunt limitate, tocmai de aceea consumatorii sunt considerați infractori, nu doar de organele abilitate, ci și de marea parte a societății.

În mai multe state din Europa (precum Olanda, Portugalia și Spania), din SUA sau America Latină, consumul și chiar comerțul cu droguri ușoare nu mai sunt considerate infracțiuni. Germania intenționează să le calce pe urme printr-un proiect de legalizare a canabisului prezentat recent de ministrul Sănătății Karl Lauterbach.

Victimele consumului de droguri, între datele statistice și cruda realitate

Potrivit ultimului raport prezentat de Agenția Națională Antidrog (ANA) pentru anul 2021, unul din zece români a consumat cel puțin o dată droguri. Cele mai mari rate de consum au fost raportate în rândul tinerilor cu vârsta între 15 și 34 de ani. Unul dintre cei mai alarmanți indicatori din raport arată că 7,5% dintre deținuți au fost condamnați pentru infracțiuni legate de regimul drogurilor, cei mai mulți dintre ei fiind tineri sub 30 de ani. Nu e întâmplător faptul că raportul Agenției Antidrog a fost prezentat cu doar câteva zile înainte ca noua lege să fie promulgată de președintele Iohannis.

Realitatea este însă mult mai îngrijorătoare decât datele seci din statistici, din simplul motiv că atât consumatorii, cât și familiile lor nu apelează nici la grupuri de sprijin, nici la serviciile spitalelor, nici la terapeuți, nici la ONG-uri dedicate prevenirii acestui flagel. Ca și în cazul bolnavilor psihic sau al persoanelor aparținând minorității sexuale LGBTQ+, rușinea de a privi realitatea în față conduce nu de puține ori la drame care în unele cazuri sunt urmate de sinucideri.

Cum tratează presa din România cazurile legate de traficul și consumul de droguri

Știrea că fiul unui secretar de stat din MAE și altul al cărui tată lucrează la DNA, ambii elevi de liceu, sunt cercetați împreună cu alți 20 de adolescenți într-un dosar penal care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc în licee din București a făcut senzație.

După obiceiul pământului, după livrarea știrii în spațiul public, presa a abandonat și acest caz fără a investiga în profunzime contextul, factorii favorizanți, anume culpele părtașe ale conducerii școlilor, ale familiilor, ale Agenției Naționale Antidrog. Cu precădere în presa europeană occidentală, în cea americană și nu numai, marile agenții, televiziuni sau ziare alocă unui jurnalist de investigație pentru un subiect chiar și mai multe luni. Costurile redacțiilor sunt mari, dar livrarea pe piața media a rezultatului unei anchete jurnalistice se vinde ca pâinea caldă.

În România, marea parte a patronilor trusturilor de presă acoperă costurile pentru documentarea unei anchete jurnalistice doar atât timp cât un subiect să fie epuizat pe picior, „la botul calului“. Un sindrom cotidian este preluarea unei știri, la virgulă, de cea mai mare parte a mass-media. Punct.

De exemplu, cotloanele existente în București, care alimentează cea mai mare piață a drogurilor, nu au fost căutate și documentate și în orașele din provincie și chiar în localitățile rurale. Nu am auzit ca în vreun sat din România să fie raportat un singur caz în care să fi fost depistat un consumator de droguri. Să fie vorba și de „indulgența“ unor polițiști în a depista și raporta mai departe un dependent de canabis sau etnobotanice dintr-un sat al marii provincii rurale?

Se prea poate, în condițiile în care lumea rurală încă trăiește sub imperativele polițiștilor din vremea în care milițienii din regimul Ceaușescu aplicau legea în funcție de beneficiile materiale – mielul de Paște, pulpa de vițel, brânza în coajă de brad.

Fără a generaliza, și în ziua de azi, tăcerea face parte din instrumentarul nomenclaturii din lumea satelor.