1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miza acţiunii de suspendare a preşedintelui

8 decembrie 2011

Acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, anunţată de Uniunea Social Liberală, este un gest politicianist fără sorţi de izbîndă.

https://p.dw.com/p/13Oh0
Traian Băsescu, din nou ameninţat de o suspendare?Imagine: picture alliance/dpa

Configuraţia din parlament este acum cu totul diferită de acea din primăvara lui 2007, atunci cînd prin votul celor 322 de parlamentari preşedintele a fost suspendat pentru o lună. La referendumul care a urmat, ne aducem aminte că aproape 75% din populaţie a votat împotriva suspendării.

Avea atunci, în 2007, preşedintele Traian Băsescu 75 la sută capital de încredere în rîndul populaţiei? Categoric nu, însă foarte mulţi care au votat împotriva suspendării preşedintelui au realizat jocul politicianist al iniţiatorilor acţiunii de mazilire a şefului statului. În urmă cu patru ani, preşedintele avea de partea sa sprijinul populaţiei, dar era în dizgraţia majorităţii parlamentare. Acum, situaţia e exact pe dos.

Tocmai această stare de fapt vrea să o speculeze Opoziţia. Iar acest lucru a devenit şi mai clar după ce Adrian Năstase a declarat, imediat după decizia USL: "Nu vom merge în parlament pentru suspendarea lui Băsescu decît în acel moment cînd vom avea siguranţa că vom obţine un rezultat favorabil."

Întrebarea firească este: "Cînd ar putea avea opoziţia siguranţa unei majorităţi de două treimi din totalul deputaţilor şi senatorilor care să voteze pentru suspendarea preşedintelui?" Aritmetica elementară ne arată că în actualul mandat legislativ acest lucru este imposibil. Şi atunci de ce s-au grăbit oare liderii USL să deschidă acest front de luptă împotriva lui Traian Băsescu?

Răspunsul cred că trebuie căutat în lipsa de impact pe care a început să o aibă discursul tot mai prăfuit al liderilor USL în rîndul electoratului. Sondajele arată o scădere în paşi siguri a popularităţii alianţei, pe măsură cu o creştere a absenteismului.

Ca o paranteză, proiectul de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare elaborat de guvern are, printre raţiunile de fond, şi pe aceea că ar mobiliza în mai mare măsură electoratul la vot, avînd în vedere că oamenii sînt mai interesaţi să-şi aleagă primarii, şi mai puţin interesaţi de parlamentarii care să-i reprezinte. Se mizează, aşadar, pe ideea că interesul local al alegătorului îl va trimite pe acesta şi la urna de vot pentru alegerea parlamentarului – ipoteză care convine în realitate atît puterii cît şi opoziţiei.

Revenind la miza pe care o urmăreşte Opoziţia prin anunţata acţiune pentru suspendarea preşedintelui, aceasta este una pur electorală. Altfel spus, fără nici o finalitate în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu.

Ceea ce a făcut Opoziţia de la începutul celui de-al doilea mandat al preşedintelui prin intermediul televiziunilor mogulilor (anume

a-l scoate ţap ispăşitor pentru toate convulsiile sociale generate de criză, pentru marile dosare de corupţie nefinalizate, pentru disfuncţionalităţile guvernului etc.) pare a avea o continuitate. Aceeaşi opoziţie îl va anatemiza pe şeful statului într-un mod "instituţionalizat", sub imperativul suspendării.

De la discursul prăfuit de pînă acum, USL va induce în rîndul opiniei publice percepţia unui activism în spiritul democraţiei şi respectării Constituţiei. Traian Băsescu trebuie deci înlăturat de la Cotroceni pentru că s-a substituit celorlalte puteri ale statului, vor declama liderii Opoziţiei.

Putem prevedea de pe acum că în campania electorală din 2012 va fi mai mult diabolizat Traian Băsescu decît guvernul Boc şi Partidul Democrat Liberal. Prin această strategie, Opoziţia nu face decît să îi mobilizeze pe aceia care cred că toată puterea stă în mîinile lui Băsescu.

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder